Cod sit: 63063.01 Colectiv: Radu Florescu – responsabil, Cristian Matei (UCDC Bucureşti), Zaharia Covacef, Cătălin Dobrinescu (MINAC), Ioan Opriş (FIB), Costin Miron, Marian Ţiplic, Zeno Pinter (ULB Sibiu) În decursul campaniei 2002 la Capidava s-a lucrat în cinci sectoare după cum urmează: în sectorul 1 dl. lector univ. Cristian Matei a continuat cu cercetarea carourilor OP51 unde a identificat o încăpere dintr-un edificiu cu ziduri de piatră cu pământ din secolele V - VI p .Chr. cu mai multe intervenţii constructive în cursul acestei perioade. În sectoarele III, respectiv VI, dl. lector univ. Ioan Carol Opriş a continuat cercetarea carourilor ŢUV72 identificând urmele unui bordei necunoscut din sec. IX-XI p. Chr., precum şi urme de locuire foarte puţin consistente din secolul VII p. Chr. În sectorul V dna conf. univ. Zaharia Covacef a continuat dezvelirea a trei bordeie din perioada medio-bizantină, precum şi identificarea urmelor din faza romano-bizantină, întretăiate de aceste bordeie. În sectorul VII dl. lector univ. Costin Miron a continuat curăţirea ariei sectorului de depunerile medio-bizantine ceea ce a prilejuit constatarea că vestigiile corespunzând fazei de tranziţie (secolul VII p. Chr.) precum şi celei romano-bizantine au fost practic rase de marele seism de la începutul secolului VII p. Chr., peste stratul de moloz purtat, consecinţă a lunecării de terenuri în Dunăre, fiind depuse direct resturile de cultură medio-bizantine (secolele IX-XI), gropile de bordeie corespunzând acestor resturi de cultură adâncindu-se în stratul de moloz purtat amintit mai sus. În sfârşit, în sectorul 9 a efectuat cercetări dl. dr. Valeriu Georgescu şi anume: a deschis o secţiune perpendiculară pe curtina a a zidului de incintă, şi anume pe extremitatea acesteia de sud-vest. De asemenea a cercetat mamelonul – rest de carieră – de la vest de cetate, prin mai multe secţiuni care au acoperit întreaga suprafaţă a acestuia. Aici a fost descoperit un ansamblu de două ziduri de piatră cu pământ ce se întâlnesc formând un unghi drept, resturi probabil ale unei locuinţe extramurane. Restul acestei construcţii s-a pierdut fiind distrus de cariera fraţilor Ghenciu, înainte de anul 1920, iar mare parte din depunerile înlăturate constau din steril de carieră. Şi în anul 2002 au fost continuate lucrările de conservare primară la curtinele H şi I. Prin acestea practic întreaga incintă este conservată. Pentru anii care vin activitatea de conservare se va orienta către edificiile termelor, ale instalaţiei portuare şi al basilicii creştine, pentru ca ulterior să abordeze conservarea primară a construcţiilor ruinate din sectoarele III şi V. [Radu Florescu] Sectorul I, carourile O51 şi P51 Cristian Matei – responsabil sector În campania arheologică din anul 2002, săpătura a progresat în sectorul I al cetăţii Capidava in caroul O51 – unde în cursul campaniei arheologice din anul 2001 fusese descoperită o parte a unei locuinţe de mari dimensiuni, cu zid din piatră legat cu lut – precum şi în caroul P51 - unde în precedenta campanie a fost decopertat stratul vegetal şi s-a îndepărtat o lentilă de dărâmături şi lutuială aparţinând unui bordei din nivelul de locuire corespunzător secolelor IX – XI. Lucrările din caroul O51 au degajat în întregime partea de locuinţă existentă aici, adosată, pe una din laturi, zidului de incintă. După îndepărtarea resturilor bordeiului din caroul P51, săpătura a pus in evidenţă câteva detalii deosebit de interesante, care vin sa confirme ipotezele de lucru pe care le avansam cu prilejul întocmirii raportului de săpătură din anul 2001. În primul rând, este demnă de menţionat descoperirea, sub podeaua bordeiului din secolele IX – XI, între zidul exterior al locuinţei surprinse în caroul P51 - continuare, după cum se va vedea, a construcţiei din caroul O51 - şi un alt zid paralel cu acesta, a unei vetre care, după poziţia stratigrafică, poate fi atribuită unei perioade imediat ulterioare distrugerii definitive a locuinţei. Vatra este de tipul „cu gradină”, iar în interiorul său a fost descoperit un vas-căldare, de tip slav, întregibil, lucrat cu mâna. Aceasta descoperire confirma locuirea cetăţii, fie si sporadic, imediat după distrugerea ei masivă de către slavi, la începutul secolului al VII-lea. Construirea vetrei într-un spaţiu strâmt, între resturile a doua ziduri, care formau un fel de cotlon, relevă faptul că respectiva vatră nu făcea parte dintr-o construcţie de tip bordei, fiind mai degrabă pendinte de o improvizaţie temporară, de tip „sălaş”, în ciuda faptului că suprafaţa dintre ziduri, sub vatră şi în jurul acesteia, fusese lutuită subţire. Ea nu poate fi legată de urmele bordeiului descoperit în anul 2001 în caroul O51, care aparţine populaţiei autohtone - reîntoarsă, probabil, sezonier, în vechiul spaţiu de locuire - date fiind caracteristicile vetrei din interiorul său, făcută din bucăţi de râşnită de calcar, dispuse radial. Vatra cu gradină şi vasul descoperit în ea, ambele de factură slavă, deschid calea unei ipoteze deloc hazardate, anume aceea că unele elemente slave vor fi rămas, dintr-un motiv sau altul, pe teritoriul cetăţii, după distrugerea acesteia, sfârşind probabil prin a fi asimilaţi de autohtoni, sau rătăcind în continuare în căutarea unei aşezări stabile. Săpăturile din caroul P51 au completat observaţiile cu privire la situaţia înregistrată cu ocazia cercetării din caroul O51. În primul rând, au fost dezvelite în întregime zidurile din piatră legate cu lut ale locuinţei surprinse în caroul O51. Suprafaţa totală a locuinţei este de 48 m2 (6 x 8 m). Săpătura efectuată în interiorul locuinţei a permis identificarea a trei faze succesive de locuire, locuinţa fiind distrusă şi refăcută de tot atâtea ori. Fiecărei faze ii corespunde câte o podină de lut galben, fin, bine bătut şi finisat. La fiecare refacere, straturile de cenuşă, amestecată cu cărbune provenind de la bârne, nu au fost îndepărtate, ci nivelate, apoi acoperite cu pământ, nivelat şi bătut apoi cu stratul de lut al noii podine. Fiecare distrugere a locuinţei s-a datorat unui incendiu, urmele acoperişului şi structurii de lemn calcinate fiind vizibile sub fiecare podină de lut. Originea incendiului care a devastat locuinţa în primele două faze de existenţă nu poate fi precizată (cataclism natural, accident sau distrugere, în urma unui atac). Ultima distrugere poate fi însă cu siguranţă legată de invazia slavă de la începutul secolului al VII-lea. În interiorul locuinţei, înainte de ultima distrugere, a fost depozitată o grămadă de cărămizi de chirpic, stivuită cu grijă pe podea, probabil cu scopul de a fi protejate de intemperii până la punerea lor în operă. Faptul că între grămada de cărămizi de chirpic şi podeaua ultimei faze de locuire nu se află cenuşă şi nici resturi de bârne arse, care erau vizibile în număr mare la partea superioară a grămezii de cărămizi de chirpic, exclude posibilitatea ca respectivele cărămizi să se fi prăbuşit din suprastructura zidului locuinţei. La aceasta se adăuga modul ordonat de aşezare a materialelor de construcţie. Resturile ceramice recoltate de sub podinele primelor două faze de locuire sunt caracteristice secolului V şi secolului VI, ceea ce conduce la concluzia că edificiul a funcţionat pe parcursul a aproape două sute de ani, până la distrugerea lui completă, timp în care a mai suferit două distrugeri intermediare. Incendiul şi prăbuşirea suprastructurii de lemn, din partea de locuinţă aflată în P51, au surprins in situ mai multe obiecte de inventar, între care şi unele piese de armament, din fier, aflate probabil într-o ladă prevăzută cu o încuietoare din fier, aceasta din urmă păstrându-se în întregime. Între piesele de armament se evidenţiază un vârf şi un călcâi de lance, bine păstrate, deşi puternic corodate. Vârful de lance (L = 0,30 m) are o formă alungită, cu nervură mediană şi mâner de înmânuşare. Călcâiul lăncii (L = 0,19 m) este făcut din foaie groasă de tablă, cu marginile bătute spre a fi petrecute. Alături de respectiva lance, lada mai conţinea un vârf de lance fragmentar, distrus probabil de foc şi de zidurile căzute peste el, şi fragmentele unei lame de cuţit (l = 0.02 m). Inventarul părţii de locuinţă din P51 mai cuprinde numeroase vase ceramice, fragmentare, de dimensiuni şi întrebuinţări diverse, precum şi două opaiţe întregi, caracteristice secolului VI. Peretele locuinţei dinspre poarta de atac este ridicat pe o substructură formată de un zid mai vechi, din piatră legată cu lut, care are o lăţime dublă (l = 1,40 m) faţă de aceea a zidurilor locuinţei (l = 0,70 m). Zidul - care a servit drept sprijin şi temelie pentru ridicarea acestui perete al locuinţei - se continua dincolo de limita respectivei locuinţe, fiind evident faptul că a aparţinut unui mare edificiu, ce poate fi plasat într-o perioadă mai veche decât edificiul din O51 şi P51, în secolul al IV-lea. Vechiul zid este format din blocuri de piatră de mari dimensiuni şi delimitează o stradelă îngustă, pe centrul căreia se afla un canal de deversare a apelor uzate, pavat cu dale de piatră. În paralel cu acest zid mai vechi, se afla un alt zid, contemporan cu acesta, care constituie cealaltă limită a stradelei-cale de acces şi respectiv a canalului de scurgere. Şi acest zid este alcătuit din blocuri de piatră de mari dimensiuni, întâlnind perpendicular zidul cetăţii. Canalul dintre cele două ziduri se continua în grosimea zidului de incintă unde jgheabul sculptat în adâncimea zidului a fost marcat corespunzător, în şapa de beton care protejează coama curtinei. Pe faţa zidului de incintă se află fixată, în punctul terminus al traseului jgheabului, o piesă de piatră sculptată în formă de V, marcând gura de deversare a canalului, care a fost descoperită şi păstrată în locul respectiv de prof. Grigore Florescu, cel ce a dezvelit zidul de incintă. În interiorul canalului au fost descoperite numeroase obiecte mărunte caracteristice perioadei secolelor IV - VI (opaiţe întregi şi fragmentare, numeroase picioare de cupă din sticlă, mici obiecte din os, sticlă, bronz şi fier) care dau posibilitatea să se tragă concluzia că respectivul canal a funcţionat în toată perioada menţionată. Dezvelirea unei mari suprafeţe din imediata vecinătate a edificiului basilical a dat posibilitatea unei vederi de ansamblu asupra acestei zone a cetăţii, unde săpăturile au pus în evidenţă faptul că bazilica mică, de secol IV-V era înconjurată de edificii cu caracter de locuinţă, de mari dimensiuni. Unele dintre acestea au fost sacrificate prin construirea bazilicii mari (de secol VI), care a suprapus edificiul basilical mai vechi. Şi în această situaţie, unele dintre edificii îşi continuă existenţa, cum este cazul locuinţei din carourile O51 şi P51, lucru de altfel explicabil în condiţiile în care spaţiul intramuran al Capidavei se aglomerează, aşa cum se aglomerează, în general, spaţiul intramuran al tuturor cetăţilor limes-ului danubian în această perioadă de acută incertitudine politică. Obiectele cu caracter militar descoperite în interiorul locuinţei din O51 şi P51, demonstrează că cei ce deţineau respectivul spaţiu aveau şi îndeletniciri militare, chiar dacă dimensiunile locuinţei şi faptul că aceasta se afla în imediata vecinătate a bazilicii nu exclud posibilitatea atribuirii ei unui membru al ierarhiei bisericeşti. Sectorul III-VI Ioan C. Opriş – responsabil sector Săpăturile din vara anului 2002 au urmărit degajarea carourilor cu indicativul 72, în continuarea celor deja excavate în cursul campaniilor precedente. În careul U 72 a putut fi astfel pusă în evidenţă o încăpere aparţinând după toate probabilităţile ultimului nivel romano-bizantin evidenţiat în această parte a cetăţii, ale cărei ziduri au apărut imediat sub actualul nivel de călcare. Zidurile sale perimetrale sunt de foarte slabă calitate şi au fost realizate din piatră şi cărămizi legate cu pământ. Lipseşte zidul care închidea ansamblul spre U 73 (partea păstrată este în forma U şi măsoară 1,60 x 3,30 x 1,80 m). În interiorul camerei amintite a putut fi identificată şi podeaua de lut bătut aferentă, la cca. -0,50 m adâncime (faţă de actualul nivel de călcare). Materialul arheologic descoperit constă din ceramică fragmentară romano-bizantină, databilă în secolul VI p. Chr. La exteriorul acestui complex, spre martorul dintre careurile U-Ţ 72, într-o dărâmătură de chirpic au apărut 3 amfore fragmentare, din tipurile provinciale pontice Opaiţ B V/ Bjelalac XXIV/Kuzmanov XIV varianta 1 şi Antonova V/ Kuzmanov XVI/ Opaiţ B I d. Zidul de blocare al porticului marii clădiri basilicale dinspre S, ridicat îngrijit din piatră cu pământ la limita carourilor V 72-73 şi cunoscut din campaniile precedente, se păstrează şi la limita U 72-73, pe o lungime de 2,90 m între pilele 2-3 (numărătoarea începe cu pila nr. 1 a porticului, în forma literei L). Spre deosebire de situaţia de la limita careurilor V 72-73, unde acest zid avea o înălţime păstrată considerabil mai mare (1,40 m), cel mai înalt rând de piatră păstrat între U 72-73 ajunge la numai 0.70 m înălţime, fiind parţial demantelat odată cu distrugerea zidului dinspre portic al încăperii descrise mai sus. A fost degajat şi martorul păstrat între careurile Ţ-U 72 (pe o lungime de 2 m şi 0.80 m lăţime), în vederea punerii în evidenţă a străzii şi a trotuarului ce o mărginea. Acesta din urmă a putut fi evidenţiat doar înspre sud, în timp ce pe partea opusă existenţa zidul castrului târziu (ca şi poziţionarea sa faţă de limita caroului) făceau imposibilă urmărirea acestui obiectiv pentru moment. În careul Ţ 72 o monedă din bronz foarte corodată a apărut la nivelul străzii, iar o a doua (din acelaşi material) a fost găsită în acelaşi careu, mai precis în stratul de dărâmătură conţinut de martorul demolat în cursul acestei campanii. Au fost realizate profiluri şi grunduri pentru careurile săpate, alte desene şi fotografii digitale pentru piesele descoperite, cât şi pentru documentarea diverselor faze ale săpăturii. Sectorul estic Zaharia Covacef - responsabil sector, Cătălin Dobrinescu Cercetarea arheologică s-a desfăşurat în perioada iulie-august 2002 şi s-a concentrat, în principal, în carourile P 72, P 74, P 75, Q 72, Q 73 şi Q 74; în carourile O 76-77 şi P 76-77 – cercetarea s-a rezumat la câteva verificări şi, evident, la curăţirea spaţiului. Scopul cercetării: În campania 2002 am extins suprafaţa cercetată (carourile P 72, Q 72 şi Q 73) – în intenţia finală de a decoperta până în dreptul viae-ei principalis - şi am continuat săpăturile în complexul C 9, respectiv în carourile P 74 şi P 75. Rezultatele cercetării: În complexul C 9, respectiv carourile P 74 şi P 75, am constatat păstrarea în bune condiţii a zidăriei din piatră şi mortar şi existenţa unui perete/zid despărţitor din piatră legată cu pământ, construit într-o perioadă mai târzie secolului IV, situaţie întâlnită, de altfel, şi la alte complexe din cadrul sectorului (C 7, C 8). În campania 2002 săpăturile au continuat în ultimul nivel de locuire romano-bizantin, practic, în stratul de distrugere (incendiat), oprindu-ne pe dărâmătura de ţigle, cărămizi, chirpic şi bârne arse ale acoperişului şi pereţilor prăbuşiţi în interiorul complexului. Din acest strat, puternic afectat de incendiu, au fost recuperate foarte puţine fragmente ceramice (în special amfore cu striuri), mai numeroase fiind cuiele şi piroanele de la structura de lemn a acoperişului, de asemenea, încuietori şi balamale din fier. Mai bine reprezentată, cantitativ, este sticla provenind de la geamuri, dar şi rebuturi de prelucrare, situaţie care ne determină să presupunem existenţa aici a unui atelier de sticlărie. Pe de altă parte, putem presupune că aceste fragmente – ce par rebuturi – au putut fi deformate de incendiul care a afectat cetatea. Două monede, una de la Justin II (566/567) şi alta de la Mauricius Tiberius (588/589), găsite în campania din 2000 în cele două carouri (P 74 şi P 75) pe nivelul de distrugere, ne determină să apreciem că acest nivel incendiat ar putea fi pus în legătură cu atacurile slavo-avare post 589 (cum de altfel am mai afirmat-o pe baza descoperirilor, inclusiv monetare, din încăperea C 5). În două dintre carourile deschise în această campanie, respectiv P 72 şi Q 73, au apărut două complexe de locuire din epoca medievală timpurie. Situaţia cea mai complexă am întâlnit-o în caroul P 72 unde a fost dezvelit, aproape integral, un bordei (B 1/2002) patrulater, cu panouri de zidărie cu două-trei asize şi cărămidă intercalată, despărţite de interstiţii pentru pari. Podina arsă, de culoare galbenă-cenuşie, acoperită de un strat gros de cenuşă ce provine de la acoperişul de paie, este deteriorată de bolovanii prăbuşiţi ai pereţilor. Pe aceasta s-au găsit trei vase in situ (un vas borcan, puternic bombat cu buza evazată şi două vase tip găleată), un al patrulea (opaiţ sau sfeşnic) fiind descoperit în dărâmătura cuptorului, situat în partea de est-nord-est a bordeiului; lângă cuptor, sprijinită de perete, a fost găsită o piatră de râşniţă. Cuptorul păstrează o parte a calotei, realizată din bolovani de piatră şi cărămidă romană; vatra are substrucţie din fragmente ceramice medievale. De asemenea, din acest bordei au fost recuperate numeroase resturi osteologice şi fragmente ceramice. O descoperire deosebit de importantă, prin unicitatea ei, o constituie un inel din argint, găsit sub podina bordeiului. Importanţa inelului este dată de monograma aflată pe castonul de formă dreptunghiulară, realizată pe corpul literei N, descifrată: Ίωάννου. În caroul Q 72 a fost descoperit restul unei podine de culoare galbenă; cercetarea s-a oprit pe nivelul distrugerii romane. În caroul Q 73 a fost dezvelit colţul unui al doilea bordei (B 2/2002), distrus în mare parte de locuirea posterioară. Pe podina acestuia, de culoare galbenă-cenuşie, au fost descoperite câteva fragmente ceramice medievale. Cercetările întreprinse în caroul Q 74 nu permit, deocamdată, susţinerea unor concluzii clare, dar putem presupune – în stadiul actual – şi aici existenţa unui complex de locuire medieval, oarecum diferit de cele menţionate mai sus. Credem, că în acest caz a fost amenajată o locuinţă folosindu-se temelia mai veche a unui perete romano-bizantin. Cert este că această structură de locuire a fost afectată de intervenţii medievale ulterioare, podeaua – bine bătută – de culoare cenuşie, păstrându-se în condiţii bune. Pe aceasta au fost descoperite câteva fragmente ceramice medievale şi romane târzii, iar în partea de nord-est a bordeiului s-a păstrat o vatră. Sectorul VII Costin Miron – responsabil sector Săpăturile coordonate de lect. univ. Costin Miron şi executate de studenţi ai Facultăţii de Istorie şi Patrimoniu din Sibiu, s-au concentrat şi în această campanie asupra părţii de NE a sectorului VII, carourile 77-76. A fost continuată degajarea zidului longitudinal, pe care au fost alipite bordeiele 255, 256, 257, şi care uneşte zidul de incintă de pe latura de est cu absida din carourile c-d 72, a construcţiei ce se întinde în spaţiul carourilor a-b-c-d 72-71-70-69. În urma recentei degajări zidul îşi păstrează elevaţia de 1 m, iar paramentul de sud-vest este prăbuşit în continuare pe jumătatea superioară şi în carourile d 74-73. Spre deosebire de observaţiile de anul trecut (vezi CCA, campania 2001), în caroul d 74 a apărut o dărâmătură pe o lungime de trei metri care apare ca o fostă ramificaţie laterală a zidului longitudinal menţionat mai sus. Mortarul folosit la acest zid este de bună calitate cu multă cărămidă pisată, foarte asemănător cu cel din zidul longitudinal. Între dărâmături au apărut olane sparte, fragmente tegulare şi o bârnă groasă arsă, păstrată parţial. Săpătura a fost extinsă spre limita de sud-vest care este constituită aici de edificiul cu absidă, bordeiul 256 fiind demontat integral, pentru aducerea la acelaşi nivel a carourilor c-d 77-76-75, unde stratigrafia este foarte complexă şi dificil de urmărit din cauza numeroaselor intervenţii medio-bizantine în straturile romano-bizantine. Inventarul scos este comun, fragmente ceramice medio-bizantine striate, şi multe fragmente ceramice romano-bizantine, provenind de la mai multe amfore cu coaste şi striate. Un singur vas, o amforă cu coaste de dimensiuni mari a putut fi reîntregită de studenţii specializării Conservare-Restaurare din Facultatea de Istorie şi Patrimoniu – Sibiu. Alături de ceramică printre descoperirile mobile se numără şi un pahar, probabil, sau un clopoţel de bronz foarte oxidat, partea exterioară cu oxid de fier, iar la interior cu oxid de cupru, găsit în caroul c 75. Tot aici au apărut un cap de cheie şi o tortiţă tot din bronz. În bordeiul 256 au fost descoperite la un loc, pe o arie de 40 x 40 cm, 9 oase de viţel lustruite (probabil de la rulare sau folosire îndelungată), cu urme de prelucrare. Problemele puse de sectorul VII rămân în continuare foarte complexe, iar cercetările înaintează anevoios din cauza declivităţii terenului, şi a săpăturii destul de restrânse care nu pot da un răspuns imediat necunoscutelor din acest sector care are o suprafaţă destul de mare. În campaniile viitoare poate vom afla, şi parţial ar fi bine, cum a arătat partea de sud-vest a cetăţii, şi dacă această parte are actuala configuraţie datorită intervenţiei voite a locuitorilor cetăţii - care ar fi putut-o terasa - sau în urma unor mişcări seismice. Sector extramuran VIII Colectiv: Ioan Marian ŢIPLIC, conf.dr. Zeno Karl PINTER În campania anului 2003 au fost continuate lucrările la secţiunile magistralei I (S 1 şi S 2) deschise în anul 2001 şi a fost continuată magistrala stratigrafică, deschizându-se o nouă secţiune S 3 (20 x 2 m). Totodată, prin continuarea lucrărilor la S1 s-a ajuns la nivelul bizantin din care au fost puse în evidenţă fundaţiile unei construcţii din care au rezultat obiecte ceramice şi din sticlă, precum şi monede, ultimele nefiind încă determinate. Materialul ceramic rezultat este caracteristic secolelor V-VI p. Chr. Tot acest nivel bizantin este căpăcuit de o nivelare peste care sunt suprapuse fundaţiile zidurilor dezvelite în campania 2001, iar într-o etapă ulterioară construirii acestora a avut loc şi construirea bordeiului B 1, ce a folosit ca perete de est paramentul unui zid. S-a mai putut constata că nivelul de construcţie a zidurilor Z 1 şi Z 2 a fost amenajat într-un strat cu materiale de secol VI, ceea ce indică ca şi perioadă de construcţie o perioadă ulterioară secolului al VI-lea. Sub fundaţia zidului Z 3 a fost descoperită o monedă, dar care încă nu fost determinată. În carourile 3-4 ale secţiunii S1 a fost dezvelit parţial şi o construcţie cu fundaţie din piatră nelegată cu mortar, ce se datează pe baza materialului arheologic descoperit în interiorul ei anterior secolului al VI-lea. În S 2 prin continuarea lucrărilor s-a descoperit în carourile 2-4 resturile unei construcţii cu tălpi de lemn, dublate de un rând de piatră, între aceste tălpi aflându-se o aglomerare de pietre ce pot proveni dintr-o demolare. Distrugerea acestei construcţii de mari dimensiuni a avut loc ca urmare a unor acţiuni violente, deoarece bârnele din lemn sunt carbonizate, iar cantitatea de cenuşă este foarte mare. Materialul ceramic descoperit în carourile 2-3 este caracteristic secolelor VIII-IX, fiind vorba de ceramică cenuşie, striată de tip Dridu B. |
|
|