249. Zoltan, com. Ghidfalău, jud. Covasna
Cod sit: 64381.01Industria materiilor
dure animale în aşezarea aparţinând culturii Noua: privire
generală Corneliu Beldiman (UCDC Bucureşti) Preliminarii. Cercetările arheologice din aşezarea plasată pe teritoriul satului Zoltan (Etfalva), com. Ghidfalău, jud. Covasna, au fost iniţiate de regretatul dr. Zoltán Székely (1971-1972); ele s-au reluat sub conducerea dr. Valeriu Cavruc, directorul “Muzeului Carpaţilor Răsăriteni”, Sf. Gheorghe, desfăşurându-se fără întrerupere pe parcursul a cinci ani, în perioada 1996-2000 (astăzi putându-se considera ca încheiate). Cu această din urmă ocazie au fost precizate definitiv etapele locuirii preistorice, s-au explorat numeroase complexe şi s-a recuperat un material bogat, aflat în curs de prelucrare şi valorificare integrală, în vederea realizării monografiei sitului; unele rezultate parţiale au fost deja publicate, constituindu-se în contribuţii foarte importante la cunoaşterea genezei culturilor epocii bronzului în spaţiul Transilvaniei şi permiţând reliefarea contactelor cu regiunile înconjurătoare, în primul rând cu zona est-carpatică.
Context.
Obiective. Cu prilejul de faţă ne propunem a oferi, în premieră, datele generale preliminare relative la materialul analizat, aşa cum se conturează ele în urma parcurgerii primelor etape ale studiului: ● structura tipologică; ● materiile prime reprezentate; ● parametrii etapelor operatorii: metodele debitajului şi ale fasonării; ● urmele de utilizare şi funcţionalitatea prezumată; ● reliefarea elementelor paleotehnologice inovative ale culturii Noua în domeniul IMDA. Menţionăm că foarte recent a fost elaborat, tot ca o premieră a cercetării preistorice de la noi, studiul exhaustiv al unei categorii tipologice (arme) şi grupe tipologice bine reprezentate şi specifice în inventarul aşezărilor culturii Noua: este vorba de armăturile proiectilelor compozite uşoare din materii dure animale (MDA) sau, în termeni comuni, vârfurile de săgeţi (lucrare inserată în sumarul revistei Angustia, nr. 6, 2001). Consideraţii metodologice. Ca exigenţe metodologice generale ale studiului IMDA, respectate în prezentul demers menţionez: ● descrierea exhaustivă a materialelor prin aplicarea vocabularului etalonat; ● studiul tehnic complet, urmărind elucidarea aspectelor specifice ale fabricării artefactelor (debitaj, fasonare) şi ale utilizării lor (prin analiza macro- şi microurmelor, recurgându-se în mod sistematic la mijloacele microscopiei optice de mică putere). Din raţiuni practice, impuse de realizarea analizei IMDA, fiecare dintre etapele culturale atestate în situl preistoric de la Zoltan (implicit nivelul corespunzător ei) a fost numerotată cu cifre romane, de la nivelul inferior spre cele superioare (I - V; nivelul culturii Noua are numărul V); cifra respectivă este precedată de sigla sitului, separată de aceasta prin bară oblică (ZLT/); astfel, artefactele IMDA atribuite culturii Noua au primit fiecare câte un indicativ, indispensabil identificării exacte şi aplicării metodelor cantitativ-statistice, format din: sigla sitului, numărul nivelului şi numărul de ordine în cadrul lotului (exemplu: ZLT/V 129).
Tipologia. În primul
rând aici se impune formularea unei precizări de natură metodologică.
Abordarea sistematică a problematicii IMDA atribuite culturii Noua
nu beneficiază încă de finalizarea documentării noastre
asupra diferitelor genuri de artefacte. Această situaţie este
imputabilă lipsei preocupărilor sistematice anterioare în
preistoria românească, datelor disparate sau sumare de care dispunem
actualmente; totodată, unele loturi importante de materiale sunt
inedite sau inaccesibile studiului complet direct. Dezideratele imediate
sunt: ● cunoaşterea exactă a parametrilor pieselor din
MDA intrând în structura diferitelor loturi (atâtea câte sunt publicate),
provenind de pe un teritoriu vast, corespunzând întregii arii de răspândire
a complexului cultural Noua-Sabatinovka-Coslogeni (teritoriile României,
Ucrainei, Republicii Moldova, Rusiei); ● cunoaşterea detaliată
a tipologiei artefactelor din alte materiale (bronz, materiale litice);
● identificarea unor eventuale studii recente din literatura internaţională
centrate pe o problematică similară etc. Drept consecinţă,
date fiind aceste deziderate, în cadrul abordării de faţă
suntem nevoiţi a ne limita strict la definirea exclusivă şi
neierarhizată a tipurilor prezente în lotul avut la dispoziţie;
scopul imediat este acela de a permite decelarea exactă a acestor
tipuri şi derularea analizei coerente complete, potrivit canoanelor
metodologice adoptate. În perspectiva scopului propus (studiul unui
singur lot) şi a caracterului deocamdată provizoriu al documentării
s-a evitat vizarea unei clasificări tipologice de tendinţă
globalizantă, care se dovedeşte rapid prematură, inoperantă;
în aceste condiţii s-a preferat soluţia elaborării unei
clasificări funcţionând coerent la nivelul materialelor analizate;
această opţiune oferă atât posibilitatea extinderii clasificării,
pe măsura studierii unor noi materiale din alte situri aparţinând
aceluiaşi complex cultural, cât şi pe aceea a corelării
cu clasificarea tipologică exhaustivă a IMDA preistorice din
România existentă (paleoliticul superior - neoliticul timpuriu).
Şi aceasta cu atât mai mult cu cât se constată (şi în
cadrul culturii Noua), incidenţa unor tipuri ale IMDA întâlnite
în epoci şi culturi diverse (de exemplu, cazul vârfurilor pe semimetapodii
de ovicaprine, I A7). În consecinţă, clasificarea adoptată
aici preia cele cinci mari categorii tipologice: I Unelte; II Arme; III Podoabe/Piese
de port; IV Elemente receptoare;
V Diverse. Piese tehnice şi
de utilitate incertă. În cadrul lor, tipurile au fost numerotate
continuu de la 1 la n, conform ilustrării unor grupe tipologice
cunoscute (vârfuri, netezitoare, dăltiţe, patine, vârfuri
de săgeţi, rondele etc.). Sigla
sau codul tipologic al unei piese se formează
din cifra categoriei şi numărul de ordine al tipului în cuprinsul
acesteia (exemplu: I 12;
III 2; V 7). Necesitatea analizei exhaustive a impus şi cuantificarea
pieselor fragmentare şi a fragmentelor, care nu permit încadrări
tipologice integrale; acestea au fost individualizate prin cifre separate
(exemplu, fragmentele proximale de ace sau de patine). Totodată,
se remarcă faptul că unele tipuri sunt, în fapt, subtipuri
sau variante tipologice. Aceste situaţii au fost, însă, explicate
şi acceptate ca atare în premise, impuse fiind, în mod necesar,
de caracterul provizoriu, perfectibil al clasificării de ordin
tipologic. În cadrul lotului IMDA de la Zoltan se întâlnesc atât tipuri
clar definite anterior, cât şi tipuri noi, unele dintre ele specifice
culturii Noua (cf. infra, datele din listele tipologice. Este prea bine cunoscut faptul că în cadrul diverselor culturi preistorice se întâlnesc artefacte de acelaşi tip şi funcţionalitate, realizate din materiale diferite: litice, lemn, materii dure animale (os, corn de cervide ş. a.), metal (cupru, bronz, aur, fier). Clasificarea tipologică tinzând spre exhaustivism a acestora (inclusiv în ceea ce priveşte complexul cultural Noua-Sabatinovka-Coslogeni) va trebui să ţină seama de repertoriul extins al descoperirilor, de marea variabilitate morfologică şi de corelarea parametrilor morfometrici ai artefactelor, indiferent de materia primă utilizată la realizarea lor (vezi cazul armăturilor - vârfuri de săgeţi din silex, bronz, os şi corn; cazul acelor de cusut, de păr sau pentru prinderea veşmintelor din os, corn, bronz ş. a.).
Baza documentară. Contextul descoperirii. Lotul analizat însumează un efectiv
total de 189 piese (N total
= 189), în cea mai mare parte inedit, provenind din cercetările
efectuate în anii 1996-2000. Examinarea exhaustivă a materialelor
arheozoologice de către dr. Georgeta El Susi a permis identificarea
şi recuperarea pieselor nesesizate la momentul descoperirii, care
ne-au fost puse la dispoziţie spre studiu (eboşe, materii
prime în fazele iniţiale ale aplicării «lanţului operator»,
fragmente de piese finite etc.). Astfel, avem certitudinea că lotul
artefactelor IMDA ZLT/V rezultat din cercetările întreprinse între
1996 şi 2000 este quasi-complet, ceea ce constituie un avantaj
major în derularea analizei, deziderat pe care nu-l asigură alte
colecţii de materiale similare. Ele au fost descoperite în complexe
de tipul gropilor şi cenuşarelor, ca şi în stratul de
cultură; uneori sunt întâlnite două exemplare de acelaşi
tip într-un singur complex sau se constată asocierea în complexe
a minimum două tipuri diferite, ceea ce probează coexistenţa
lor în uzul epocii. Din înregistrarea contextelor descoperirii nu au
putut fi evidenţiate date relevante pe plan crono-cultural legate
de asocierile tipologice.
Materii prime. Piesele
studiate ilustrează prezenţa, în proporţii diferite,
a categoriilor următoare (elemente
scheletice): ● oase lungi de mamifere domestice şi sălbatice
- metapodii, radius, humerus, femur, ulna, fibula, oase lungi nedeterminabile;
● oase late de mamifere domestice şi sălbatice - omoplat,
mandibulă, coxal, corp costal; ● corn de cervide (cerb şi
căprior); ● dinţi de erbivore - incisiv, molar; ●
valve (lamelibranhiate - scoici); ● cochilii (gasteropode - melci).
Se observă conturarea a trei clase: prima şi cea mai consistentă
cuprinde materiile prime predilecte: oasele lungi nedeterminabile şi
corpurile costale, fiecare cu efective peste 40 (N = 89); a doua include
materiile prime de utilizare relativ frecventă: fibula, cornul
de cerb, scapula, metapodiile şi radiusul, fiecare cu efective
cuprinse între 11 şi 24 (N = 85); ultima este formată din
materiile prime de utilizare probabil incidentală, puţin frecventă:
incisivii, semivalvele, mandibulele, ulna, cornul de căprior,
osul coxal, epifiza femurală, fiecare cu efective cuprinse între
1 şi 3 (N = 15). Speciile reprezentate în lotul osteologic
studiat din punct de vedere arheozoologic aparţin mamiferelor,
păsărilor, lamelibranhiatelor şi gasteropodelor; au fost
domestice, iar 13 sălbatice. Speciile care au furnizat materii
prime pentru IMDA, în număr de 9 sunt următoarele (în ordinea
cantitativă descrescătoare a artefactelor): ● bovinele;
● ovicaprinele; ● suinele; ● ecvidele; ● erbivorele
nedeterminabile; ● cerbul; ● căpriorul; ● lamelibranhiatele;
● gasteropodele. Predomină speciile domestice, aceasta fiind,
de altfel, o caracteristică definitorie a IMDA în cadrul culturilor
preistorice bazate pe economia de caracter productiv, ilustrată
şi la nivelul perioadei târzii a epocii bronzului; urmează
cervidele, iar pe ultimul loc se plasează lamelibranhiatele şi
gasteropodele. Structura tipologică. Sunt prezente toate cele cinci categorii, incluzând 57 de tipuri (cf. planşele). După mărimea efectivelor se pot distinge trei grupe: prima este constituită de categoria uneltelor (I), având 128 piese, repartizate în 25 tipuri; a doua este formată din categoriile armelor (II), podoabelor/pieselor de podoabă (III) şi diverselor (V), fiecare cu efective de 18-22 piese, având un număr total de 59 piese; ultima este categoria elementelor receptoare (IV), cu 2 piese. În ceea ce priveşte ponderea diverselor tipuri în cadrul categoriilor remarcăm următoarele caracteristici: în categoria uneltelor domină netezitoarele, caracterizate prin marea varietate tipologică (N = 66, 8 tipuri); pe criteriile distribuţiei cantitative, în efectivul lor se disting trei grupe: prima, dominantă, este formată din cele realizate pe segment de corp costal cu partea activă laterală (I 19, N = 34); a doua cuprinde piesele realizate pe fragment de os lung fasonat distal (I 14) şi piesele amenajate pe segment proximal de omoplat crestat (I 18) - câte 10 exemplare fiecare; ultima grupă este formată din tipurile reprezentate prin 1-3 exemplare (N = 12, tipurile I 15, I 16, I 17, I 20, I 21). Vârfurile ocupă locul al doilea în categoria uneltelor; ele sunt, de asemenea, caracterizate prin marea varietate tipologică (N = 47, 12 tipuri); distribuţia lor cantitativă relevă existenţa a trei grupe: prima numără 32 piese (N = 32) şi este formată din piesele pe fibula, cu sau fără epifiză (N = 18, tipurile I 10 - I 12) şi din cele realizate pe fragment de os lung fasonat distal (N = 14, tipul I 1); a doua (N = 9) are în componenţă acele pe fibula (N = 5, I 13) şi vârfurile pe metapod lateral (N = 4, I 4); a treia grupă numără 11 piese, cu tipuri în efectiv foarte mic, de 1-3 exemplare: vârf pe fragment proximal de os lung fasonat distal (N = 3, I 2), vârf pe fragment de os lung fasonat integral (N = 2, I 3), vârf pe fragment de corp costal (N = 2, I 7), vârf pe fragment de corp costal (N = 2, I 7); vârf pe semimetapod distal de ovicaprine, vârf pe ulna (câte un exemplar, I 5 - I 6). Patinele ocupă locul al treilea ca efectiv în cadrul categoriei uneltelor (N = 9); alături de două fragmente (I 23) se află tipul cu perforaţie axială, dominant cantitativ (N = 4, I 24), urmat de cel cu perforaţie transversală (N = 3, I 25). Acele de cusut pe fibula (N = 5, un tip) se plasează spre capătul seriei uneltelor, pe ultimul loc aflându-se dăltiţa (chasse-lame) - N = 1, un tip. Categoria armelor include în primul rând vârfurile de săgeţi din os şi corn (N = 21, 7 tipuri); domină piesele de corn cu peduncul lung, majoritatea cu partea distală piramidală - în trei muchii (N = 14, tipurile II 5 - II 7); pe locul al doilea se plasează vârfurile de os cu peduncul scurt (N = 7, tipurile II 1 - II 4). În aceeaşi categorie se află toporul-ciocan din corn de cerb, într-un singur exemplar, fragmentar (N = 1, II 8). Categoria podoabelor este dominată de ace - de păr sau pentru prinderea veşmintelor (N = 11, 5 tipuri); distribuţia lor cantitativă nu este semnificativă - majoritatea o formează eboşele de os şi corn (N = 5, III 9), urmată de piesele fragmentare (N = 3, III 5); remarcăm prezenţa unui splendid exemplar întreg, decorat. Urmează valvele perforate excentric (N = 3), rondelele perforate central (N = 3) şi cochilia de melc (N = 1), toate cu unul-două tipuri. Elementele receptoare sunt piese rare în lotul analizat, fiind reprezentate doar prin două mânere, de tipuri diferite (N = 2, IV 1 - IV 2). Ultima categorie tipologică, Diverse. Piese tehnice şi de utilitate incertă este eterogenă şi are în componenţă: elemente scheletice diverse - os şi corn de cervide, materii prime, deşeuri sau eboşe, purtând urme de debitaj sau depesare (tăieturi, fracturi intenţionate) - N = 16, 12 tipuri, V 1 - V 12; piese de utilitate incertă - incisivi crestaţi pe coroană, N = 2, V 13; un fragment de os lung cu rosături de rozătoare mari, tipice pentru acţiunea factorilor taphonomici de origine neantropică/atehnică - V 14. Ca tipuri specifice pentru cultura Noua menţionăm: netezitorul pe segment sau fragment de corp costal cu partea activă distală crestată (I 20 - I 21); netezitorul pe segment proximal de omoplat crestat la partea distală (I 18); patinele pe oase lungi (I 23 - I 25); vârfurile de săgeţi din corn de cerb (II 5 - II 6); incisivii crestaţi (V 13). În lotul analizat de la Zoltan subliniem execuţia tehnică remarcabilă a vârfurilor de săgeţi din corn de cerb şi a acului decorat.
Studiul tehnologic. Fabricarea - Debitajul. Această etapă
tehnică urmăreşte extragerea unui bloc de materie primă
având dimensiuni apropiate de acelea ale formei brute a artefactului.
Parametrii morfometrici indică respectarea (cu marje diferite)
a unor dimensiuni standardizate. Aplicarea predilectă unor procedee
tehnice şi operaţii (în formulă unică sau combinate,
având grade de dificultate variabile) este adaptată în mod optim
naturii materiei prime şi caracteristicilor sale morfo-mecanice.
În cazul osului s-a recurs la percuţie directă şi despicare
ca procedee aplicate în majoritatea cazurilor (debitaj longitudinal
şi axial), urmărindu-se fragmentarea/spargerea elementului
scheletic (os lung sau plat). Acestea sunt procedee simple, cu grad
scăzut de precizie şi dificultate. Excepţie face fragmentarea
segmentelor de corpuri costale prin metoda combinată a percuţiei
pentru înlăturarea marginilor şi a despicării. Alături
de aceste soluţii tehnice se înregistrează recurgerea la tăierea
transversală. Ca utilaj, se poate presupune folosirea percutorului
litic (piatră de râu de dimensiuni medii), a toporului, a cuţitului
şi a ferăstrăului, toate metalice. În cazul cornului
de cerb, în prealabil înmuiat (probabil prin imersie în apă, minimum
24 de ore) se aplica o schemă operatorie cuprinzând mai multe etape
distincte: 1. extragerea de pe ax sau rază a unui segment, prin
cioplire oblică sau tăiere transversală cu ferăstrăul şi fracturare prin flexiune; 2. despicarea
succesivă a segmentului pentru obţinerea unor fragmente (baghete,
eboşe) de formă quasi-rectangulară; 3. în unele cazuri,
regularizarea marginilor baghetei prin cioplire razantă, pentru
obţinerea unei forme generale rectangulare; cornul era, probabil,
umezit intermitent în cursul prelucrării; 4. eventual, eliminarea
curburii anatomice prin plasticizare - probabil încălzire sau înmuiere.
Ca utilaj înregistrăm folosirea toporului, a ferăstrăului
şi a cuţitului, toate metalice. Pentru unele materii prime
şi artefacte, etapa debitajului este absentă (cazul patinelor,
al podoabelor pe valve şi cochilii, al incisivilor crestaţi).
Fabricarea - Fasonarea. Această etapă tehnică urmăreşte obţinerea formei definitive a artefactului şi amenajarea atributelor sale morfo-funcţionale (barbeluri, şanţuri, crestături, perforaţii, decor). Standardizarea tipo-dimensională apare ca o constantă şi în etapa fasonării. Ca şi în cazul debitajului, se aplicau în mod predilect procedee tehnice şi operaţii adaptate în mod optim naturii materiei prime, caracteristicilor sale morfo-mecanice şi obţinerii parametrilor standard. Se întâlnesc atât procedee simple, precum abraziunea multidirecţională, cât şi altele, mai pretenţioase (cioplire, scobire, gravare, perforare), de obicei combinate. Se constată preferinţa pentru soluţii de fasonare expeditive, care conduc la transformarea parţială a materiei prime (cu păstrarea, în proporţii diferite, a volumelor anatomice); nu lipsesc însă obiectele fasonate integral, după scheme operatorii complexe, care determină eliminarea totală a morfologiei anatomice a materiei prime - cazul vârfurilor de săgeţi, al rondelelor din corn de cerb (tipurile II 5 - II 6 şi III 4) şi al acelor (tipurile III 5 - 9). În cazul osului s-a recurs la: 1. percuţie directă pentru obţinerea formei brute a artefactului; 2. retuşare directă sau inversă pentru regularizarea marginilor; 3. cioplire razantă; 4. abraziune multidirecţională (axială, oblică, transversală) pentru regularizarea feţelor, a marginilor şi amenajarea extremităţilor (partea proximală şi partea distală - activă); 5. perforare unilaterală/bilaterală, transversală sau axială prin rotaţie alternativă sau continuă (însoţită de scobire pentru înlăturarea ţesutului spongios); 6. gravare şi 7. crestare pentru realizarea decorului; crestarea cu ajutorul cuţitului (dispunere oblică a marginilor crestăturii) sau cu ferăstrăul (dispunere paralelă a marginilor crestăturii) se întâlneşte la amenajarea părţii active a netezitoarelor pe segment proximal de omoplat (I 19 - I 21). Ca utilaj înregistrăm folosirea probabilă a percutorului litic, a cuţitului, toporului, a vârfului sau perforatorului, toate metalice, a polizorului mobil (galet) sau fix (lespede de gresie). În cazul cornului de cerb se pot distinge mai multe etape ale schemei operatorii (sau «lanţului operator»), după urmele păstrate pe piesele aflate în diferite faze de prelucrare (schemă ilustrată, mai ales, de vârfurile de săgeată de tip II 5 şi II 6 şi de rondela de tip III 4); ele conduceau, de regulă, la transformarea integrală a materiei prime: 1. cioplire razantă; 2. tăiere transversală; 3. abraziune multidirecţională; 4. gravare; 5. crestare; 6. perforare unilaterală/bilaterală, transversală sau axială prin rotaţie alternativă sau continuă (însoţită de scobire pentru înlăturarea ţesutului spongios). Ca instrumentar înregistrăm folosirea toporului, a cuţitului, a vârfului sau perforatorului (toate metalice), a polizorului mobil (galet) sau fix (lespede de gresie). Tratamentul termic. Ultima etapă de prelucrare includea, probabil, aplicarea unei reţete de tratament termic prin coacerea unora dintre piese (cum sunt vârfurile de os sau vârfurile de săgeţi) în cenuşă fierbinte; scopul urmărit era acela de a elimina curbura anatomică a materiei prime sau de a spori duritatea părţii active a artefactelor; astfel, acestea dobândeau o culoare brun-deschisă, brun-închisă, uniformă sau cu pete negre-cenuşii. Fixarea în suport. Multe dintre artefactele studiate sunt de tip compozit, fiind fabricate din minimum două materii prime organice diferite (parte a vârfurilor şi a netezitoarelor de os, vârfurile de săgeţi, patinele, obiectele de podoabă, mânerele). Fixarea putea fi: 1. de tip terminal axial direct; 2. de tip transversal; 3. de tip combinat - axial şi transversal. Se pot decela două modalităţi: 1. fixare de tip pozitiv - artefactul este înglobat în suport; 2. fixare de tip negativ - artefactul este prevăzut cu o scobitură sau perforaţie destinată introducerii suportului. Cel mai frecvent este cazul fixării artefactelor din MDA în coadă, mâner sau pe tija (corpul) săgeţii, toate acestea realizate din lemn, cu recurgerea la legarea cu fibre vegetale sau de origine animală. Obiectele de podoabă (valve şi cochilii, rondele) se montau (suspendau) pe un fir oarecare (ca pandantive sau mărgele) sau se fixau prin coasere; nu se exclude însă posibilitatea ca rondelele de os sau corn să fie elemente de decor ale capătului mânerelor spadelor de bronz. Cazul acelor cu perforaţie proximală este diferit, în sensul că ele aveau probabil legat un element decorativ de tipul unui ciucure din lână, piele sau un pandantiv. În acest sens am putea încadra funcţional şi acele pe fibula cu perforaţie proximală transversală (I 13), deşi, pentru moment, optăm pentru plasarea lor în categoria uneltelor. Pe baza datelor de care dispunem, este de acceptat că fabricarea artefactelor din MDA se făcea în contextul domestic obişnuit al fiecărei gospodării; nu avem, deocamdată, dovezi clare ale existenţei unor ateliere specializate.
Urme de utilizare. Ocupaţii
documentate. Cele mai frecvente urme
de utilizare se localizează la nivelul părţii/extremităţii
distale sau active a artefactelor; aceste urme constau în: tocire;
lustruire; striuri rare, dispuse neregulat, axial şi oblic (vârfuri, netezitoare,
patine, ace); fracturi de
impact, de flexiune, de tracţiune sau de presiune (vârfuri, ace,
dăltiţă, patine, netezitoare, vârfuri de săgeţi,
topor-ciocan); aşchieri
de impact (dăltiţă). Situaţia înregistrată
în teren a descoperirii artefactelor ilustrează, în general, contextul de abandon (locuinţe dezafectate sau gropi, stratul
de cultură). Ca ocupaţii
atestate cu probabilitate prin artefactele IMDA menţionăm:
prelucrarea pieilor; ţesălatul cailor; asamblarea pieilor
şi a materialelor textile prin coasere; împletitul fibrelor vegetale
şi animale; prelucrarea lemnului; prelucrarea prin cioplire indirectă
a materialelor litice (silex, obsidiană); deplasarea pe gheaţă
- patine; utilizarea curentă a arcului cu săgeţi şi
a toporului-ciocan, ca arme de vânătoare sau arme în conflictele
intercomunitare; utilizarea obiectelor de podoabă şi de port
diverse - mai ales a acelor. Reamenajare. Unele piese suportau aplicarea reamenajării părţii active după producerea unor fracturi de uzură funcţională; se recurgea, de regulă, la procedeul abraziunii multidirecţionale, aşa cum s-a putut constata în cazul unora dintre vârfurile de os şi al armăturilor uşoare - vârfurile de săgeţi.
Concluzii. Constituindu-se
în prima abordare sistematică, din perspectivă paleotehnologică,
a unui lot de artefacte IMDA databil în epoca bronzului şi descoperit
pe teritoriul României, analiza materialelor provenind din situl atribuit
culturii Noua de la Zoltan a prilejuit aplicarea metodologiei actuale
a domeniului, asimilată recent în cercetarea preistorică de
la noi. Protocolul analitic standard la care s-a recurs, rutinat deja
în cazul loturilor de artefacte databile din paleoliticul superior şi
până în neoliticul timpuriu, a urmărit epuizarea aspectelor
legate de achiziţia materiei prime, tipologie, fabricare şi
utilizare. S-a decelat existenţa a 5 categorii şi 57 tipuri,
definite provizoriu, numerotate convenţional şi neierarhizat.
Reperele tipologice fixate vor putea constitui baza elaborării
unei necesare tipologii a IMDA aparţinând culturii Noua. Descrierea
morfo-tehnică exhaustivă s-a făcut prin aplicarea vocabularului
etalonat. Prin analiza macro- şi microurmelor, recurgându-se în
mod sistematic la mijloacele microscopiei optice de mică putere
s-au precizat etapele fabricării artefactelor (debitaj, fasonare);
demersul a permis constatarea recurgerii preferenţiale la procedee
simple (percuţie directă, abraziune) sau la scheme tehnice
sofisticate (incluzând cioplirea, retuşarea, tăierea transversală,
abraziunea, crestarea, gravarea, scobirea, perforarea), adaptate în
mod optim caracteristicilor morfo-mecanice ale materiilor prime folosite.
Situl de la Zoltan ne oferă repere solide pentru studiul comportamentului
tehnologic în cadrul ultimei etape de dezvoltare majoră a IMDA
preistorice de pe teritoriul României (ilustrată de cultura Noua),
documentând în mod concludent aportul acestui gen particular de industrie
la elucidarea unor aspecte paleoeconomice şi de specific cultural.
Perspective. Ca etape viitoare ale abordării analizei IMDA aparţinând complexului cultural Noua-Sabatinovka-Coslogeni se impune: repertorierea regională la scară naţională (Transilvania, Moldova, Muntenia) a descoperirilor similare din diverse materii prime (litice, MDA, metal); compararea lor cu loturile provenind din zone mai depărtate din aria aceluiaşi complex cultural (teritoriile actuale ale Republicii Moldova, Ucraina, Rusia); scopul vizat este stabilirea tipologiei, a tendinţelor evolutive, a valorii crono-culturale a acestor tipuri deartefacte, a precizării elementelor de specific pe care le aduc şi a progreselor înregistrate în această importantă sferă a paleotehnologiei la sfârşitul epocii bronzului. Bibliografie: 1. M. V. Angelescu, C. Borş, I. Oberländer-Târnoveanu (ed.), Cronica cercetărilor arheologice din România. Campania 2000, 2001, CIMEC, Bucureşti, 2001; 2. C. Beldiman, Industria materiilor dure animale în paleoliticul superior, epipaleolitic, mezolitic şi neoliticul timpuriu pe teritoriul României, Teză de doctorat, Institutul de Arheologie «Vasile Pârvan», Bucureşti, 1999 (ms.); C. Beldiman, Industria materiilor dure animale în aşezările paleolitice de pe versantul răsăritean al Carpaţilor, Angustia, 5, 2000, p. 1-26; 3. C. Beldiman, Obiecte de podoabă neolitice timpurii din materii dure animale descoperite pe teritoriul României: brăţări din corn de cerb., BMG, 5-6, 1999-2000, p. 65-91; 4. C. Beldiman, Tehnologia şi regnul animal în preistorie: istoricul cercetărilor asupra industriei materiilor dure animale şi evoluţia concepţiilor metodologice, AUCDC, 4, 2001 (2002), p. 25-64; 5. C. Beldiman, Vârfuri de săgeţi din materii dure animale în aşezarea aparţinând culturii Noua de la Zoltan, jud. Covasna, Angustia, 6, 2001 (sub tipar); 6. V. Cavruc, The final stage of the Early Bronze Age in South-Eastern Transylvania (in the light of new excavations at Zoltan), Thraco-Dacica, 18, 1997, 1-2, p. 97-113; 7. V. Cavruc, Consideraţii privind situaţia etnoculturală în sud-estul Transilvaniei în epoca bronzului mijlociu., Angustia, 4, 1999, p. 13-41; 8. G. Cavruc, Groapa rituală din aşezarea culturii Noua de la Zoltan, Angustia, 5, 2000, p. 193-197; 9. V. Cavruc, G. Cavruc, Aşezarea din epoca bronzului timpuriu de la Zoltan, Angustia, 2, 1997, p. 157-172; 10. V. Cavruc, G. Cavruc, D. Buzea, Zoltan, com. Ghidfalău, jud. Covasna, în: Angelescu, Borş, Oberländer-Târnoveanu (ed.) 2001, p. 277; 11. G. El Susi, Cercetări
arheozoologice în aşezarea de epoca bronzului (cultura Noua) de
la Zoltan (jud. Covasna), Angustia, 6, 2001 (sub tipar). |
|
|