80. Cumpărătura, com. Bosanci, jud. Suceava

Punct: satul medieval Nemirceni

Cod sit: 147152. 01

 

Colectiv: Florin Hău, Ion Mareş (CMJB Suceava)

 

Cu prilejul unor cercetări de suprafaţă efectuate în anii anteriori, au fost identificate în teren, urmele unei aşezări medievale datând din sec. XIV - XVIII, care s-a dovedit a fi, după studierea probelor documentare, satul între timp dispărut, Nemirceni1. Aşezarea a fost întemeiată în a doua jumătate a sec. al XIV-lea2, având la originea denumirii sale, antroponimul Nemirca (Ciortorischi), de fapt numele unui înalt demnitar din Sfatul domnesc al Moldovei, care apare menţionat între anii 1431 şi 1439, în timpul domniilor lui Alexandru cel Bun şi a fiilor acestuia Iliaş şi Ştefan3.

Situl de la Nemirceni4 se află la cca. 11 km S de oraşul Suceava, în aria bazinului superior al pârâului Şomuzul Mic, pe malul drept al iazului contemporan Nimerceni5, al cărui baraj de arocament a fost amenajat pe la mijlocul sec. trecut. Până la drumul naţional DN2 (Siret - Bucureşti), actualmente drumul european E 85, sunt în linie dreaptă cca. 1,72 km spre V, în vreme ce coordonatele geografice ale acestui monument necunoscut sunt: 47°33’22” latitudine nordică şi 26°17’31” longitudine estică.

Autorii perieghezelor6 au cules atât de la faţa locului cât şi din referinţele documentare, suficiente date pentru a bănui cu temei că, la Nemirceni au existat, o curte boierească - vag identificată în teren, o biserică de piatră cu necropola aferentă şi mai multe locuinţe datând din sec. XIV-XVIII. De altfel, ruinele bisericii, ascunse sub masa de dărâmături a unei movile de plan elipsoidal, erau şi au rămas bine individualizate faţă de orizontala terenului înconjurător, dominând cota de referinţă a acestuia cu o înălţime de cca. 2 m7.

În anul 2001, beneficiind de sprijinul financiar al Ministerului Culturii - Serviciul Arheologie, Muzeul Naţional al Bucovinei, a iniţiat o campanie sistematică de cercetări arheologice, stabilindu-şi obiectivele unui program mai amplu, care urma doar să debuteze cu cercetările de la Nemirceni. Este vorba despre reluarea cercetărilor sistematice asupra siturilor rurale de vârstă medievală din nordul Moldovei, în contextul în care aceste preocupări fuseseră întrerupte (cu rare excepţii8), mai bine de douăzeci de ani9.

Obiectivul esenţial al acestui program a fost şi a rămas, culegerea cât mai multor date referitoare la planimetria, stratigrafia/cronologia şi întreaga complexitate de factură arheologică a aşezărilor rural-­medievale reperate în Bucovina, ştiut fiind faptul că, despre aşezările de acest fel, există date documentare insuficient de concrete, astfel încât să-i fie garantată cercetătorului, formularea cu succes a unor aprecieri mai ample în definirea caracteristicilor particulare (mai ales!), ale habitatului rural-medieval circumscris ariei teritoriului est-carpatic, pentru perioada sec. XIV - XVII10.

Până la data redactării unui nou studiu de sinteză dedicat aspectelor fundamentale ale civilizaţiei medieval-rurale româneşti din aria teritoriului est-carpatic11, vor fi necesare ample cercetări sistematice care să determine epuizarea cantitativă a vetrelor majorităţii aşezărilor medievale reperate, încadrabile din punct de vedere cronologic în perioada care şi aici interesează12. O monografie arheologică de sit medieval-rural, având ca obiect studiul aprofundat al tuturor aspectelor care pot fi „sustrase" unei realităţi atât de sumar descrise în sursele de informaţii documentare şi narative de epocă, nu a văzut încă lumina tiparului, pentru o aşezare din nordul Moldovei13, astfel încât, autorii prezentului raport speră ca până la finele anului 2005, să poată concretiza cercetarea exhaustivă a sitului de la Nemirceni şi cu acest rezultat14.

Debutul cercetărilor sistematice de la Nemirceni a fost aşadar premers de o destul de amplă fază iniţială de documentare, la capătul căreia, echipa angajată în coordonarea şi efectuarea săpăturilor, dispunea de o serie de date concrete, între care şi menţiunea expresă a unui document datând din 24 decembrie 1730, despre „biserica de piatră şi cu temelie şi pivniţă de piatră"15 de la Nemirceni, încă existând (nedărâmată!!) atunci, biserică pe care, ilustrul prelat - mitropolitul Gheorghie, o cumpărase de la unii urmaşi ai familiei boierilor Şeptilici şi o dăruise Mitropoliei de la Suceava. În teren, nu s-a putut determina cu exactitate poziţia ruinelor bisericii, astfel încât, deschiderea secţiunii S. I/2001, a dus doar la concluzia că latura de V a monumentului trebuie căutată la cca. 1/1,5 m alături, spre E. Abia deschiderea casetei C 1/2001, încă în faza de debut a cercetărilor, a determinat surprinderea în plan a colţului de SV al bisericii, într-o poziţie nu tocmai perpendiculară faţă de orientarea casetei, cum s-ar fi dorit16.

Una dintre primele observaţii care s-au cules la faţa locului, ţine de constatarea că nici unul dintre mormintele cercetate, nu era secţionat de şanţul fundaţiilor monumentului, situaţie care şi în etapele ulterioare ale cercetării avea să rămână neschimbată.

Dintre cele 31 de morminte investigate, doar două au oferit membrilor echipei şansa de a găsi indicii cronologice mai clare - este vorba despre cele două monede culese (în context) din mormintele M 29 şi M 30 datând - cea dintâi - din 1562 şi cea de a doua din anul 1601 (a se vedea planul general).

În apropierea monumentului, mai precis la câţiva metri spre SV de acesta, au fost cercetate cele două pietre de mormânt datând de pe la începutul sec. XVII, a căror provenienţă este cu certitudine din interiorul bisericii, poziţia secundară actuală în care au fost găsite explicându-se prin faptul că, pe la începutul anilor '60 aici au avut loc o serie de „îmbunătăţiri funciare" vizând „recuperarea" pentru agricultură a suprafeţei de teren ocupată de ruinele bisericii.

Nivelarea terenului s-a făcut cu un buldozer, masa de ruine fiind serios afectată de aceste lucrări, în sensul îngrămădirii acestora sub forma unei movile cu înălţimea de cca. 2 m. În vârful acesteia, s-a descoperit cea de a treia piatră de mormânt, confecţionată dintr-un bloc de gresie nisipoasă ceva mai slab cimentat, ceea ce explică gradul ei de alterare mai ridicat în timp şi determină actualmente citirea cu destul de mare greutate a textului din jurul câmpului decorat.

Trebuie reţinut şi faptul că, cea de a doua piatră de mormânt existentă în apropierea ruinelor bisericii, a fost ruptă în două, fragmentul de jos al acesteia fiind totodată, parţial mutilat17.

Obiectivul cercetărilor din această campanie fiind momentan numai acela al identificării în teren a planului bisericii, nu s-au făcut investigaţii în zona perimetrului interior al monumentului, arie din care, bănuim că provin pietrele de mormânt.

S-a cercetat atent doar o mică suprafaţă aparţinând interiorului bisericii, anume aceea existentă în colţul nord-estic al absidei laterale de pe latura de S a complexului, ocazie cu care s-a putut constata faptul că biserica a avut două nivele de călcare succesive, distinct constatate prin existenţa a tot atâtea amenajări ale unei podine de lut.

Prima, amenajată probabil cu lutul galben-purtat scos din şanţurile de fundare ale complexului la data construirii sale, şi a doua, amenajată ceva mai târziu, tot din lut galben-purtat, stratigrafic surprinsă imediat deasupra dungii de culoare cenuşie închisă, care marchează acumularea depunerilor de la acest nivel, până la data amenajării acestei (a doua) podiri18.

Autorii prezentului raport consideră că, la capătul lucrărilor desfăşurate pe parcursul campaniei de cercetări sistematice din anul 2001, au reuşit să culeagă informaţii suficient de interesante despre planimetria bisericii de la Nemirceni, astfel încât să o poată alătura, seriei monumentelor de acest fel din nordul Moldovei, care alcătuiesc categoria bisericilor de plan triconc - simplu, edificate în intervalul cronologic datând de pe la sfârşitul sec. XIV şi începutul sec. XV19. În momentul de faţă, lipsind date stratigrafice concludente referitoare la nivelul de construcţie al monumentului, s-a putut deduce doar faptul că, din (acelaşi) punct de vedere planimetric, există apropieri notabile, între biserica de la Nemirceni şi bisericile vechilor mănăstiri de la Humor20 şi Vatra Moldoviţei21, judeţul Suceava, chiar dacă aceasta din urmă, prezintă un plan ceva mai evoluat22. Important rămâne ca atare şi faptul că, planul bisericii de la Nemirceni, care nu are pronaos, pare a fi din acest unghi de vedere, similar cu acela al vechii biserici a Mănăstirii Humorului şi că, mai mult decât notabil din punctul nostru de vedere, absidele complexului de la Nemirceni, prezintă aceeaşi particularitate cu acelea de la Moldoviţa, fiind semicirculare în interior şi poligonale în exterior. Din punct de vedere structural, cele mai expresive apropieri s-ar impune între biserica de la Vatra Moldoviţei şi aceea de la Nemirceni, dacă - mai întâi - s-ar face abstracţie de prezenţa pronaosului de acolo şi - mai apoi - s-ar lua în calcul grosimea asemănătoare a zidurilor absidei altarului, şi inclusiv, forma amintită a tuturor absidelor, specifică ambelor monumente23.

Reiese, fie şi din aceste sumare constatări24, faptul destul de evident după opinia noastră, cum că cele trei monumente sunt „înrudite'' din punct de vedere structural şi morfo-planimetric, în principiu, biserica de la Nemirceni, purtând până la această dată, semnele apartenenţei sale previzibile, la faza incipientă a cristalizării planului triconc-simplu pentru monumentele ecleziale de piatră din nordul Moldovei25, în versiunea - sperăm noi a o demonstra - a bisericilor de curte datând şi acestea din perioada începuturilor evului mediu românesc (statal !) de la răsărit de Carpaţi26.

 

Note:

1. Florin Hău, Ion Mareş, Ruinele unui monument istoric necunoscut: biserica satului (dispărut) Nemirceni, în: „Suceava", anuarul Muzeului Naţional al Bucovinei, nr. XXII - XXIII/1995 - 1996, p. 326 - 337.

2. După încadrarea cronologică a materialului ceramic recoltat la faţa locului.

3. DOCUMENTA ROMANIAE HISTORICA, serie A, Moldova, vol I, documentele cu numărul: 103, 152. 184, 192, 194 şi 197 (vezi şi Al. Gonţa, Documente privind istoria României, A, Moldova. Indicele numelor de persoane, ed. I. Caproşu, Bucureşti 1995, p. 507, Nemirca (Ciortorischi).

4. Existent în aria administrativă a comunei Bosanci, satul Cumpărătura, judeţul Suceava

5. Hidronim care păstrează aproape nealterată forma toponimului iniţial, menţionat documentar pentru prima dată în dreptul anului 1586 (Suceava. File de istorie. Documente privitoare la istoria oraşului (1388 - 1918), coordonator de ediţie I. Caproşu, vol. I, Bucureşti 1989, p. 198, documentul cu numărul 75).

6. vezi supra n. 1

7. Au atras atenţia în sit, mai ales cele trei pietre de mormânt, datând din prima jumătate a sec. XVII descoperite în poziţie neîndoielnic secundară, dacă se are în vedere şi faptul că, pe la sfârşitul anilor '60 ai sec. trecut, s-a umblat în aria necropolei cu buldozerul, pentru Iucrări de ameliorare agro-tehnică.

8. Lia şi Adrian Bătrâna, Reşedinţa feudală de la Netezi (jud. Neamţ), SCIVA, 1985, tom 36, nr. 4, p. 297 - 315.

9. Cel puţin din punct de vedere cronologic, în anul 1980, vedea lumina tiparului la Suceava, un studiu cu accentuat caracter programatic, semnat de Mircea D. Matei (Observaţii privind cercetarea satului medieval din bazinele Moldovei şi Şomuzului Mare, în: anuarul „Suceava" al Muzeului judeţean, nr. VI-VII, p. 129-138; în context, rămâne important şi studiul aceluiaşi reputat autor, intitulat Observaţii în legătură cu raporturile economice dintre oraşele medievale şi satele situate în împrejurimile acestora (Realităţi din Ţara Românească şi Moldova), SCIVA, 1978, tom 29, nr. 3, p. 365-385), care fundamenta pentru prima oară, o serie de incitante direcţii ale cercetării arheologice-­sistematice, asupra habitatului medieval-rural din nordul Moldovei, stabilind şi argumentând obiective dintre cele mai interesante, fără ca ulterior, o asemenea preocupare să fi determinat şi o extindere controlată şi coordonată a cercetărilor în teren, cu acest sens.

10. Două lucrări apărute în acelaşi an, rămase până astăzi unicat în materie (Mircea D. Matei, Emil I. Emandi, Oct. Monoranu, Cercetări arheologice privind habitatul medieval rural din bazinul superior al Şomuzului Mare şi al Moldovei (sec. XIV-XVII), Suceava, 1982, şi Mircea D. Matei, Emil I. Emandi, Habitatul medieval rural din valea Moldovei şi din bazinul Şomuzului Mare (sec. XI-XVII), Ed. Acad., Bucureşti 1982), tratează cu maximum de eficienţă, obiectul relativ restrâns din punct de vedere cantitativ, al unor cercetări sistematice cu rezultate mai mult decât notabile, dar ne-epuizate din condiţii obiective, efectuate asupra siturilor medieval-rurale de la Berchişeşti, Liteni, Zahareşti şi Tulova (Vornicenii Mari), judeţul Suceava. Importanţa excepţională a acestor lucrări, remarcată la vremea ei, prin cucerirea de către ediţia bucureşteană a premiului Academiei Române, constă în faptul uşor de demonstrat că, atât suportul metodologic cât şi acela al manierei de abordare strict tehnică a problematicii arheologice a studierii habitatului medieval rural, au fost rezolvate, încă de pe atunci, în cele mai multe privinţe.

11. A cărui problematică să fie extinsă dincolo de rezultatele concretizate până la această dată (cf. Mircea D. Matei. op. cit, Buc. 1982, Ed. Academiei).

12. Este de aşteptat ca, în scurt timp, elementele metodologice ale acestor cercetări, să se cristalizeze în forma reluată şi completată cu noi obiective de cercetare a metodologiilor deja existente, a căror laborioasă consistenţă nu va trebui să facă abstracţie de aspectele minore'' ale problematicii cum sunt: topografierea exactă a tuturor datelor planimetrice descoperite în sit; prelevarea şi interpretarea interdisciplinară a tuturor probelor de şantier care pot oferi informaţii despre totalitatea materialelor folosite în epocă pentru amenajarea locuinţelor, curţilor boiereşti, bisericilor şi/sau a construcţiilor anexe, a instalaţiilor de încălzit, etc.

13. Rămân şi cu acest prilej de remarcat eforturile „de o viaţă'' ale cercetătorului Ioan Mitrea de la Muzeul „Iulian Antonescu” din Bacău, ale cărui insistente stăruinţe au determinat apariţia celei mai recente monografii arheologice de sit rural (prefeudal) din Moldova, la capătul quasi - epuizării cercetărilor din staţiunea Davideni, jud. Neamţ, pentru intervalul cronologic al sec. V-VIII, din întinderea primului mileniu creştin. (Ioan Mitrea, Aşezarea de la Davideni din sec. V-VIII. Comunităţi săteşti la E de Carpaţi în epoca migraţiilor, Piatra Neamţ, 2001).

14. Din punct de vedere metodologic, există suficiente modele anterioare în domeniu, chiar dacă problematica la care trimitem aici este sensibil mai vastă decât s-ar cere: N. Constantinescu, Coconi - un sat din Câmpia Română în epoca lui Mircea cel Bătrân, Bucureşti, 1972; E. Neamţu, V. Neamţu, S. Cheptea, Oraşul medieval Baia în sec. XIV-XVII, Iaşi, 1980; Mircea D. Matei, op cit, Bucureşti, Ed. Acad. 1982; Dan Gh. Teodor, Civilizaţia romanică la E de Carpaţi în sec. V-VII e. n. Aşezarea de la Botoşana-Suceava, Bucureşti, 1984; idem, Continuitatea populaţiei autohtone la E de Carpaţi în sec. VI-XI e. n. Aşezările din sec. VI-XI de la Dodeşti-Vaslui, Iaşi, 1984; V. Neamţu, Istoria oraşului medieval Baia, Iaşi, 1997; M. D. Matei, Geneză şi evoluţie urbană în Moldova şi Ţara Românească până în secolul al XVII-lea, Iaşi, 1997; R. POPA, Ţara Maramureşului în sec. al XIV-lea, Bucureşti, 1997; I. Mitrea, Aşezarea din sec. VI-IX de la Izvoarele-Bahna - realităţi arheologice şi concluzii istorice, Piatra Neamţ, 1998; idem, Aşezarea de la Davideni din sec. V-VIII. Comunităţi săteşti la E de Carpaţi în epoca migraţiilor, Piatra Neamţ, 2001, etc.

15. C-tin Erbiceanu, Istoria Mitropoliei Moldovei şi Sucevei şi a Catedralei mitropolitane din laşi, Bucureşti, 1888, p. 12. doc. nr. XV („1730. Dăruiri făcute Mitropoliei de către Gheorghie Mitropolitul Moldovei.").

16. Biserica a fost orientată cu cca. 15° deviaţie SE faţă de axul cardinal V - E, identificat în funcţie de coordonatele reperului nord-topografic al locului.

17. O situaţie asemănătoare o prezintă şi o piatră de mormânt căreia îi lipseşte o importantă porţiune din text şi din decor.

18. Interesează aici şi faptul că, imediat peste faţa superioară a acestei podiri cu lut galben-purtat, se află resturi de moloz şi fragmente mari de piatră dislocată, provenind de la un nivel de demolare, momentan nedatat (există aşadar şi posibilitatea ca, din punct de vedere cronologic, să avem de a face cu un nivel de demolare anterior celui menţionat cu ocazia descrierii lucrărilor de răzuire mecanică, petrecute la începutul anilor '60).

19. Situaţia stratigrafică cercetată în teren, a oferit din păcate numai constatări sumare şi momentan neconcludente despre nivelul de construcţie al bisericii, din pricina faptului că, atât în sectorul S, (casetele C1, C4, C6) cât şi în sectorul V (casetele C2 şi caroul C3/S1) lucrările de răzuire mecanică severă deja citate, au afectat foarte grav omogenitatea firească din punct de vedere cronologic a acumulărilor în această zonă (a se vedea profilul casetei C6-V).

20. Cercetată în anul 1967 - Elena Busuioc şi Gh. I. Cantacuzino, Date arheologice asupra vechii mănăstiri a Humorului, SCIV, tom 20, nr. 1, 1969, p. 67-83.

21. Gh. I. Cantacuzino, Vechea mănăstire a Moldoviţei în lumina cercetărilor arheologice, în: Buletinul monumentelor istorice, nr. 3, 1971, p. 80-85.

22. Este vorba despre faptul că, biserica vechii mănăstiri a Moldoviţei, pentru prima etapă a edificării sale, anume aceea datată de descoperitorul ei la începutul sec. XV (cf. Gh. I. Cantacuzino, op. cit, p. 82), prezintă particularitatea unui plan de tip pronaos - naos - altar, spre deosebire de planul bisericii vechi a Mănăstirii Humorului, (prima fază), edificată pe un plan de tip naos-altar, cu absidele semicirculare atât la interior cât şi la exterior.

23. O observaţie atentă asupra aceloraşi parametri planimetrici între cele două monumente, trimite la constatarea unei grosimi apreciabile a zidului de incintă-V aparţinând bisericii de la Nemirceni, comparabilă până la similitudine cu situaţia vizibilă în aceeaşi poziţie de la Humor = cca. 1,8 m.

24. În mod obiectiv determinate de stadiul încă incomplet al cercetărilor de la Nemirceni

25. O bibliografie restrânsă, dar concisă în acest domeniu, se cere parcursă prin consultarea a cel puţin următoarelor titluri: N. Iorga, G. Balş, Histoire de l'art roumain ancien, Paris, 1922; V. Vătăşianu, Istoria artei feudale în ţările române, Bucureşti 1959; Gr. Ionescu, Istoria arhitecturii în România, 1963; Ch. Delvoye, L'art byzantin, Paris 1967; R. Theodorescu, Quelques remarques sur le role des villes et des monastčres dans la civilisation valaque du XlVe sičcle, în Actes du IIe Congrčs des études du Sud-Est européen, Atena 1970; M. A. Musicescu, Relations artistiques entre Byzance et les pays roumains (VIe - XIVe sičcles). Etat actuel de la recherche, în XIVe Congrčs international des études byzantines. Bucarest 6-12 septembre 1971. Rapports IV, Bucureşti 1971; R. Theodorescu, Despre planul triconc în arhitectura timpurie a sud-estului european, în Studii şi cercetări de istoria artei, seria artă plastică, tom 20, 1973, nr. 2 şi mai recent, Cr. Moisescu, Interferenţe şi sinteze stilistice la începuturile arhitecturii ecleziale moldoveneşti (sec. XIV - XV, în Ars Transilvaniae, III, 1993, p. 5-40.

26. Semnalate în teritoriu mai sunt câteva asemenea situri, la Arbore (cca. 55 m S de biserica cu hramul Tăierea capului Sf. loan Botezătorul (1502), Bălineşti (1499), Volovăţul vechi (sf. sec. al XIV-lea), Todireşti (sec. al XV-lea), Bădeuţi-Milişăuţi (sf. sec. XIV), dacă e să ne referim doar la cele ştiute pentru jumătatea de N a teritoriului judeţului Suceava. (singura cercetare sistematică efectuată pe un sit de o asemenea factură, anume aceea din anul 1981 - 1983, cf. M. D. Matei, E. I. Emandi, O ctitorie din secolul al XIV-lea a vornicului Oană de la Tulova, în: Studii şi cercetări de istoria artei, Seria artă plastică, tom. 32, p. 3-13, Bucureşti, 1985, a rămas incompletă din motive obiective).



    
Ilustraţie