Arta plastică
în preistorie

selecție de Marian Neagu

Plastica antropomorfă este cu siguranță caracteristică pentru civilizațiile neo-eneolitice din sud-estul Europei. În afară de M. Egee și Orientul Apropiat, cu care sud-estul Europei a fost întotdeauna în raporturi directe, în timpul epocilor preistorice, nici o altă regiune a lumii nu a dat o plastică atât de numeroasă și de-o asemenea varietate ca Sud-Estul Europei, cu precădere regiunea Dunării de Jos.
Al doilea mare capitol al artei neolitice și eneolitice cuprinde sculpturile antropomorfe și zoomorfe, precum și vasele modelate în formă de oameni sau animale. Toate acestea sunt legate în primul rând de credințele și practicile magico-religioase ale populațiilor acestei epoci, privind atât viața pământeană cât și presupusa viață viitoare."
( Vladimir Dumitrescu)

Statuetele antropomorfe și zoomorfe sunt modelate, în general din lut și arse în cuptor, dar în culturile Boian și Gumelnița întâlnim și figurine confecționate din os și mai rar din piatră, marmoră și chiar aur. În zona Dunării de Jos au fost descoperite mii de figurine, dintre care numărul celor masculine este cu totul neînsemnat, marea majoritate a plasticii fiind feminină. Reprezentarea femeii este cu siguranță legată de cultul fecundității și fertilității, care vrea să redea imaginea divinității-mamă, zeița supremă, așa cum ne apare ea inclusiv în plastica și izvoarele scrise ale Asiei Anterioare.

Apa a constituit pentru populațiile preistorice din zona Dunării de Jos unul din elementele sacre ale regenerării, fecundității, simbolul total al vieții. Realizarea unei statuete umane cu un vas pe cap pentru transportatul apei este considerată din aceste motive o creație originală și totodată independentă de spiritualitatea celorlalte populații preistorice din lume, fiind considerată caracteristică pentru creatorii culturii Gumelnița. Dintre operațiile magice ce se evidențiază (chiar și astăzi) amintim ceremoniile destinate să provoace ploaia, sau sărbătorile religioase care marchează sfârșitul muncilor agricole. Această continuitate multimilenară a manifestărilor religioase legate de fecunditate și naștere își găsesc o explicație profundă în structura cosmică a mitului sacralității femeii care este strâns legată de sfințenia pământului.

"Pentru omul religios, moartea nu întrerupe cursul vieții, ci este o altă modalitate de existență umană. Templele nu sunt decât replici ale Muntelui Cosmic și constituie deci legătura, prin excelență între pământ și cer. Opoziția sacru-profan semnifică adesea opoziția dinttre real și ireal sau pseudoreal. Omul lumii arhaice are tendința să trăiască cât mai mult posibil în sacru sau în intimitatea obiectelor consacrate. Sacrul înseamnă în același timp putere și real. "

(M. Eliade, Sacrul și Profanul)
[ Home ] [ Arta plastică în preistorie ] [ Despre trăsăturile artei neolitice ] [ Lista exponatelor ] [ Imagini ]