Rezervatia arheologică si de arhitectură medievală de la Târgsoru Vechi

– ISTORIC –


Importanţa şi complexitatea monumentelor de la Târgşoru Vechi este lesne sesizabilă fie şi numai din simpla lor trecere în revistă.

Cele mai vechi urme de locuire sunt reprezentate de uneltele de silex care au aparţinut comunităţilor aurignacianului din paleoliticul dezvoltat. Epoca pietrei şlefuite (neoliticul) este prezentă printr-o suprapunere de situri care aparţin culturilor Criş, Boian şi Gumelniţa, cu frumos decorata lor ceramică, dar şi cu uneltele de piatră şlefuită. Epoca bronzului este acoperită de existenţa a trei dintre cele mai reprezentative manifestări culturale (cele de tip Glina, Monteoru şi Tei). Din epoca fierului traco – geto – dacic au fost descoperite vestigii care aparţin atât primei sale părţi (Hallstatt-ul, cu aspectul Bârseşti Ferigele), cât şi celei de a doua (La Tene) cu manifestările sale "clasice".

O importanţă aparte o au monumentele romanecastrul şi thermele sale – ridicate în primii ani ai sec. II p. Chr., cu scopul de a ţine sub control zona subcarpatică şi trecătorile spre şi dinspre interiorul arcului carpatic. După organizarea limes-ului roman pe aliniamentul Oltului, sub împăratul Hadrian (117 – 118 p. Chr.), în imediata apropiere a fostei fortificaţii romane ia fiinţă o întinsă aşezare a dacilor liberi, care se dezvoltă de-a lungul sec. II şi III p. Chr., sub directa influenţă şi în permanentă legătură cu teritoriul provincial roman. Sfârşitului de sec. III şi sec. IV p. Chr. îi aparţine una dintre descoperirile de cea mai mare importanţă, nu numai pentru complexul de monumente de la Târgşor, ci şi pentru întreaga cercetare arheologică românească – concentrarea de complexe funerare, din care au fost cercetate până în prezent cca. 500 de morminte, aparţinând unei necropole de inhumaţie sarmatice şi alteia birituale de tip Sântana de Mureş – Cerneahov. Inventarul, specific complexelor funerare de acest tip, se remarcă prin diversitate şi bogăţie, constând din ceramică, accesorii vestimentare, podoabe şi arme.

Succesiunea urmelor de locuire continuă cu cele daco-romane din sec. V- VII p. Chr., cu cele vechi româneşti din sec. VIII – X şi XII – XIII p. Chr., care completează substanţial cunoştinţele privind perioada structurării definitive a poporului român


Text: Dan Lichiardopol   ÎNAPOI