FORUM CULTURAL

versiunea originală aici

Anul IV, nr. 2, iunie 2004 (13)

 

SUMAR

 

 

CRONICA

 

Gellu Dorian

Zilele Eminescu -15 iunie 2004....................................................................................................... 1

 

PATRIMONIU ARHEOLOGIC

 

dr. Octavian Liviu Şovan

Accesorii vestimentare descoperite īn necropola din secolul IV-V

p. Chr. de la Mihălăşeni, judeţul Botoşani -fibulele....................................................................... 3

 Prof. dr. Mircea D. Matei

Cercetări arheologice la biserica lui Ştefan cel Mare „Sf. Nicolae"

din Dorohoi(l)..,............................................................................................................................... 9

 

PATRIMONIU MOBIL

 

Stela Giosan

Documente privind īnceputul sistematizării oraşului Botoşani.................................................... 14

Ştefan Cervatiuc

Contribuţii privind sigiliul oraşului Botoşani pānă īn anul 1862 (1)........................................... 18

dr. Angela Olariu

Arta populară din zona Botoşanilor. Scoarţe şi lăicere (7)........................................................... 20

Steliana Băltuţă

Ştergarul popular-utilitate şi decor................................................................................................ 24

 

PATRIMONIUL IMOBIL

 

Dumitru Agachi

Un topos uitat - Schitul lui Agafton.............................................................................................. 27

dr. Eugenia Greceanu

Ansamblul urban medieval Botoşani (9)...................................................................................... 34

Protosinghel Luca Diaconu

Mănăstirea „Sf. Nicolae" Domnesc Popăuţi. Scurtă prezentare................................................. 37

 

COLECŢII, COLECŢIONARI

 

Mihai Cornaci

Monede din emisiunile lui Ştefan cel Mare şi Sfānt īn colecţii

particulare botoşănene.................................................................................................................. 39

 

 

 

 

 

 

REVISTA

EDITATĂ DE DIRECŢIA JUDEŢEANĂ PENTRU CULTURĂ, CULTE ŞI PATRIMONIUL CULTURAL NAŢIONAL BOTOŞANI

 

CRONICA

 

Zilele Eminescu -15 iunie 2004

 

Gellu Dorian

                 


    

                  Cei 115 ani de la moartea lui Mihai Eminescu au fost comemoraţi la Botoşani şi Ipoteşti īn spiritul tradiţiei şi respectului faţă de memoria poetului naţional. Asta cel puţin din partea organizatorilor care s-au străduit şi de data aceasta, cu resurse puţine, să realizeze un program coerent, susţinut, la care au participat invitaţi din toată ţara şi din străinătate, mai puţin īnsă, publicul botoşănean, interesat, probabil, la īnceput de săptămānă, de campania electorală decāt de un fapt cultural. Memorialul Ipoteşti - Centru Naţional de Studii Mihai Eminescu, Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Culte şi Patrimoniul Cultural Naţional, Centrul Judeţean de Conservare şi Promovare a Tradiţiei Culturale Botoşani, Biblioteca Judeţeană Mihai Eminescu Botoşani, Filarmonica de Stat Botoşani, Fundaţia Culturală Hyperion sunt doar cāteva din instituţiile de cultură botoşănene care au contribuit la realizarea manifestărilor dedicate lui Mihai Eminescu. Acestea au cuprins, īncepānd cu data de 13 iunie, un Simpozion naţional pe tema Eminescu- Carte-Cultură-Civilizaţie, organizat de Biblioteca Judeţeană Mihai Eminescu, la care au participat invitaţi de la universităţile din Iaşi, Cluj, Sibiu, Bucureşti, Timişoara şi de la bibliotecile judeţene din ţară, simpozion īn cadrul căruia a fost lansat şi volumul VI din seria Studii eminesciene: ziua de 14 iunie a fost consacrată jurizării lucrărilor sosite la cea de a XXII-a ediţie a Concursului Naţional de Poezie şi Interpretare Critică a Operei Eminesciene Porni Luceafărul..., organizat de Centrul Judeţean de Conservare şi Promovare a Culturii Tradiţionale Botoşani şi unui recital de muzică şi poezie īn aer liber, pe Pietonalul Unirii, la care au participat poeţii: George Vulturescu, Dan Mircea Cipariu, loan Pintea, Olimpiu Nuşfelean, Carolina Ilica, Marius Chelaru, Liviu Apetroaie, Corneliu Fotea, Sterian Vicol, Marian Constandache, George Vidican, Daniel Corbu, Dan Sociu, Petruţ Pārvescu, Vlad Scutelnicu, Maria Baciu, Lucreţia Andronic, Dumitru Ţiganiuc şi cantautorul Vasile

Asiminicesei; īn īncheierea recitalului a fost prezentat filmul Melancolia, realizat de Mihaela loan şi Valentin Coşereanu; 15 iunie a cuprins cele mai multe manifestări, dintre care menţionăm: lansarea CD-ului Liniştea dintre cuvinte, editat de Memorialul Ipoteşti şi Societatea Romānă de radiodifuziune, decernarea Premiilor Porni Luceafărul... şi a Premiilor Hyperion, lansarea cărţii pe suport electronic Adio, domnii'Eminescu de Corneliu Fotea, lansarea cărţilor Ironia ontologică de Mihai Ursachi, prezentată de Liviu Apetroaie, Interviuri cu poeţi ieşeni, de Daniel Corbu, a prezentat Vasile Spiridon, Infinitul īn 35 de clipe, de Gaāl Āron, poet din Ungaria, a prezentat loan Mateiuţ şi a recitat actorul Daniel Badale, cartea de poeme semnată de poetul Marian Constandache, prezentată de Liviu Apetroaie; de asemenea au mai fost vernisate expoziţiile Timpul cuvintelor, cuprinzānd o colecţie de ceasuri aflate īn patrimoniul Muzeului Literaturii Romāne din Iaşi, precum şi expoziţia de etnografie Univers ipoteştean, prezentată de Angela Paveliuc Olaru. Seara, īn Amfiteatrul īn aer liber de la Ipoteşti au fost decernate premiile Teiul de Aur şi Teiul de Argint de către Editura Geea. Acestea au revenit: la secţiunea literatură - Daniel Corbu (aur) şi Lia Ceran (argint); secţiunea arte vizuale - Liviu Suhar (aur) şi Dorin Baba(argint), secţiunea colecţii şi colecţionari - Zoltan Abraham (aur) şi Mihai Costin (argint). A urmat un concert al Filarmonicii botoşănene, dirijat de Mircea Luculescu, avāndu-1 ca interpret pe cāntăreţul de operă Vasile Martinoiu. Manifestările s-au īncheiat cu un spectacol de teatru Fără titlu, după Marquez, susţinut de elevii Liceului textil din Botoşani.

Premiile Porni Luceafărul..., ediţia a XXII-a, au fost acordate următorilor poeţi: secţiunea volum de debut publicat- Dominica Drumea, pentru cartea Crize, Premiu] Horaţiu loan Laşcu al Filialei laşi a USR şi Alex. Moldovan pentru cartea Frica de sferă, Premiul Uniunii Scriitorilor din R. Moldova; secţiunea debut īn volum (manuscris) - Roxana Gabriela Branişte, Premiul Editurii Sinteze şi premiul revistei Ateneu-, Ludmila Rotăraş, Premiul Editurii Junimea şi premiile revistelor Hyperion şi Oglinda literară; Vaieriu Mititelu, Premiul Editurii Eikon şi premiul revistei Viaţa Romānească; Augustin A. Cupşa, Premiul Editurii Convorbiri literare şi al revistelor Convorbiri literare şi Familia, premiul A FLER; Oana Andra Rotaru. Premiul Editurii Mirador, Vali Crăciun, Premiul Editurii Axa şi Premiul revistei Antiteze; Diana Geacăr, Premiul Editurii Parnas şi premiul revistelor Poesis şi Poezia', Delia Vulpe, Premiul Editurii Emia şi premiile revistelor Semne şi Porto Franco-, Silviu Gongonea, Premiul Editurii Geea şi premiul revistei Arca; Mihai Curtean, Premiul Editurii Cronica şi premiile revistelor Dacia literară şi Colloquium. Premiul Academiei Internaţionale Orinat-Occident a revenit poetului Silviu Gongonea; Călin Lupiţiu, Premiul revistei Orizont, Victor Alexandru Cozmei, premiile revistelor Antares şi Cronica-, secţiunea interpretare critică - Petrişor Militam, Premiul revistei Convorbiri literare; Victor Alexandru Cozmei, Premiul revistei Mişcarea literară-, Janet Nică, Premiul revistei Dacia literară-, Irina Roxana Georgescu, Premiul revistei Hyperion şi Lana Valeria Dumitru, Premiul revistei Poesis.

Premiile Hyperion, ediţia a IV-a au revenit poeţilor: George Vulturescu. pentru cartea Stānci nupţiale, Cassian Maria Spiridon, pentru cartea Nimic nu tulbură ca viaţa, Lucian Vasiliu, pentru cartea Atelier de potcovit inorogi.


 

 

 

 

PATRIMONIU ARHEOLOGIC

 

Accesorii vestimentare descoperite īn necropola din secolele IV-V d. Chr. de la Mihălăşeni, jud. Botoşani - fibulele

 

dr. Octavian-Liviu Şovan


Īn necropola de la Mihălăşeni au fost descoperite numeroase accesorii vestimentare - fibule şi catarame. Un loc aparte īl au fibulele, nu mai puţin de 155 de exemplare - 117 lucrate din bronz, 27 din argint şi 11 din fier - din care 152 au fost găsite īn morminte şi 3 īn strat. Un număr de 111 fibule se aflau īntr-o stare de conservare satisfăcătoare putānd fi folosite pentru alcătuirea unei tipologii deosebit de utile pentru cercetători, mai ales pentru datarea mai exactă a complexelor arheologice. Din această complexă tipologie, evidenţiem aici fibulele cu semidisc şi placă pentagonală la picior care, lucrate īn marea lor majoritate din argint, reflectă estetica vremii īn materie de vestimentaţie feminină şi masculină, dar şi departajările sociale din cadrul comunităţii rurale de la Mihălăşeni. Ele au fost īncadrate īn tipul 4, cu două variante.

4a. Fibule avānd resort simplu, cu o singură spirală (fig.l). Au fost descoperite 4 exemplare īn mormintele 53 (1), 297 (1-2) şi 493 (1) . Aceste fibule au portagrafa fixată pe jumătatea superioară a plăcii (mormāntul 493) sau īn formă de teacă pe trei sferturi din lungimea plăcii (mormāntul 297). Baza arcului are un singur orificiu prin care trece axul resortului şi care este format din trei segmente, dintre care unul central, activ, cu agrafă şi coardă pe dedesubt şi două laterale, cu rol decorativ. Fibula 1 din mormāntul 297 are axul de fier, iar fibula 2 din acelaşi mormānt are axul executat dintr-un tub lucrat din tablă de argint. Fragmentul de fibulă din mormāntul 53 şi fibula din mormāntul 493 sunt lucrate din bronz.

Această variantă de fibule este, se pare, răspāndită mai ales īn aria vestică a culturii. Au fost descoperite īn Transilvania, la Sāntana de Mureş (Kovācs, 1912, fig. 52, 4a-b; 62, 3a, 3b, 3c; 66, a, b, c), la est şi sud de Carpaţi, la Leţcani (Bloşiu, 1975, p. 212, fig. 30, 5), Iveşti-Vaslui (Palade, 1970, p. 75), Alexandru Odobescu (Mitrea, Preda, 1966, p. 96-103, fig. 238, 1), Şpanţov (idem, p. 138, fig. 76, 3), Mogoşani (Diaconu, 1970, fig. 12, 7, 13, 15), Tārgşor (Diaconu, 1965, p. 93, pl. XCIII, 3, 4). La Cacaleţi- Giurgiu (Rădulescu, Ionescu. 1963, p. 179, fig. 4, 1-2) o fibulă de acest tip era de fier, cu axul şi portafraga de bronz, o parte a fibulei fiind placată cu foiţă de aur, īn care au fost īncrustate două pietre preţioase. O fibulă asemănătoare a mai fost descoperită şi la Gavrilovka (Symonovic, 1960, pl. XIII, 6). La Iatrus, īn Bulgaria, o fibulă de acest tip era decorată pe semidisc cu trei, iar pe piciorul pentagonal cu două grupe de cercuri concentrice cu punct la mijloc, motiv decorativ care se regăseşte, de regulă, pe pandantivele prismatice de os (Gomolka- Fuchs, 1995. p. 93-94, fig. 2, 8).

4b. Fibule cu spirală dublă (fig. 2-4). Au fost descoperite 13 exemplare īn mormintele 74 (1-2), 123 (1-2), 241 (1), 340 (1), 347 (1-2), 353 (1), 369 (1-2) şi 514 (1­2). S-au descoperit mai ales īn zonele marginale ale necropolei . Ele au portagrafa fixă pe jumătatea superioară a plăcii, două segmente de sārmă decorate prin crestare ataşate la capetele arcului, buton fixat mecanic pe un ac executat prin turnare deasupra semidiscului şi placa pentagonală cu lăţimea maximă la jumătatea inferioară. Resortul este dublu, cel superior fiind realizat dintr-o singură bucată cu coardă sau din două bucăţi fără coardă, iar cel inferior din trei segmente, dintre care unul central, activ, din care porneşte agrafa şi coarda pe sub agrafă şi două segmente laterale decorative.

Fibulele din mormintele 123 şi 340 au tot două orificii īn baza arcului, īnsă fibula ldin mormāntul 123 are resortul format din două bucăţi. Agrafa continuă cu două spirale pe ax, dar care nu au legătură cu spiralele care pleacă din centru spre margini şi de aici se transformă īn coardă trecută prin al doilea orificiu al bazei arcului. Fibula 2 din mormāntul 123 şi cea din mormāntul 340 au resortul format din două părţi, unul central, activ, cu coardă pe sub agrafă, iar al doilea segment, pornind şi termināndu-se lāngă segmentul central, trec pe la capetele axului şi prin al doilea orificiu al bazei arcului.

Axele sunt executate din tuburi de tablă de argint unite la capete cu una sau două bucăţi de sārmă de argint pentru consolidarea sistemului, ca la fibula de argint din mormāntul 353, iar la celelalte sunt de fier. Tot de fier este şi axul fibulei din mormāntul 340. Pe cele două sau patru capete ale axelor sunt fixate mecanic butoane de argint.

Această variantă are o răspāndire largă şi se găseşte mai frecvent decāt precedenta. Este atestată īn Transilvania, la Sāntana de Mureş (Kovācs, 1912, fig. 52, 3c, 4c) şi Fāntānele (Marinescu, Gaiu, 1989, p. 139, fig. 7A, 1-2), la est şi sud de Carpaţi, la Bārlad-Valea Seacă (Palade, 1986, pl. R91b, 18-19), Izvorul (Mitrea, Preda, 1966, p. 138, fig. 206, 2, 4), Mogoşani (Diaconu, 1970, fig, 12, 14), Boanca-Călăraşi (Munteanu, Rădulescu, 1992, p. 127, fig. 2), precum şi la est de Prut, la Slobozia-Chişcăreni, (Brujako, Levinskij, Rosohatskij, 1992, p. 153-154, fig. 3, 3-4), Ranzevoe (Symonovic, 1967.2, fig. 15, 1-2, 1A-2A), Nikolaevka (Rikman, Rafalovic, Hynku, 1971, fig. 4, 4), Belenkoe (Gudkova, 1991, fig. 1, 5-6), Gavrilovka (Symonovic, 1960, pl. XIII, 12­13), Cernjachov (Petrov, 1964, fig. 11, 17­18) etc, ca şi īn Dobrogea, la Piatra Frecăţei (Petre, 1987, p. 24, fig. 61 d). Ele au circuiat şi īn afara arealului culturii Sāntana de Mureş-Cernjachov, aşa cum spre exemplu o atestă descoperirile de la Tiszadob - Sziget (Istvanovits, 1993, fig.6,7; 8,2) . Unele observaţii şi o cartare a fibulelor cu semidisc şi picior pentagonal īn Romānia se găsesc la K. Horedt (1982, p. 131-133.fig.53) şi Gh. Diaconu (1973, pl. 1V-V1). Aceste tipuri de fibule au fost clasificate de Arnbroz īn grupa 21, subgrupa I, cu patru variante, fiind datate īn secolul IV şi la īnceputul secolului V (Ambroz, 1966, p. 77, 82).

Un sumar studiu asupra modalităţilor de folosire a fibulelor descoperite īn necropola de la Mihălăşeni ne-a īngăduit să īncercăm şi o reconstituire a costumaţiei folosite īn epocă (fig. 5).

Menţionăm că īntre resturile cinerare a fost descoperită doar o singură fibulă de argint, (mormāntul 9), īn stare fragmentară şi trecută prin rugul funerar. Marea majoritate a acestora a fost descoperită īn mormintele de īnhumaţie

Fibulele erau purtate de regulă cāte una sau cāte două. Doar īn două cazuri au fost descoperite cāte trei fibule īntr-un mormānt. In mormāntul 2, pe lāngă o fibulă de bronz găsită pe umărul stāng şi una fragmentară de fier găsită pe umărul drept, a mai fost descoperită o fibulă de argint īntre genunchii īnhumatului, alături de alte obiecte, unele dintre ele fiind purtate probabil īntr-o pungă de piele sau pānză. Probabil că fibula avea rolul de a īnchide gura pungii. īn mormāntul 123, alături de două fibule de argint a mai fost descoperită şi o fibulă de bronz, deformată, īn umplutura gropii mormāntului, la 10 cm deasupra fundului gropii, ceea ce ne indică faptul că prezenţa ei īn mormānt este īntāmplătoare.

Locul īn care au fost descoperite fibulele īn morminte arată evident modul şi locul īn care acestea prindeau de īmbrăcămintea. Cāte una sau două, īn majoritatea mormintelor, fibulele au fost găsite pe umărul stāng sau drept, īn primul caz, respectiv pe amāndoi umerii.

Īn cazul mormāntului 167, au fost descoperite două fibule de bronz pe umărul drept. In mormāntul 181, ambele fibule au fost găsite īn partea de jos a toracelui, de o parte şi de alta. In mormāntul 389, una din fibule se găsea pe partea dreaptă a toracelui, sub cealaltă fibulă, aflată pe umăr. īn mormīntul 297, o fibulă se găsea pe torace, iar alta pe umăr, īn mormīntul 309, ambele sunt pe torace. īn mormāntul            493,            una     din


 

Fig. 5. Obiceiuri de port la femei-rcconstituire


 

fibule se afla lāngă humerusul stāng, iar cealaltă sub clavicula dreaptă..

Situaţiile īn care fibulele au fost descoperite pe umeri ar putea indica folosirea de către cei īnhumaţi a unei mantii aşezate pe spate cu colţurile aduse īn faţă şi prinse cu fibule īn locurile īn care au fost descoperite īn morminte. Nu este exclus ca unele fibule, mai ales cele de argint cu semidisc şi placă pentagonală la picior, să fi avut rol decorativ ca piese de podoabă, după cum poate fi acceptată şi dubla funcţionalitate a acestor piese.

Au fost descoperite īnsă şi fibule īn alte locuri decāt cele obişnuite, enumerate mai sus (nu luăm īn consideraţie fibulele descoperite īn mormintele deranjate). Este vorba de mormintele 175, 202, 231, 380, 455 şi 501, īn care fibulele au fost găsite pe oasele bazinului sau pe torace. Această poziţie indică posibilitatea prinderii veşmāntului despre care am amintit mai sus şi īn alte locuri decāt cele obişnuite, adică īn zona umerilor sau claviculelor.

Un alt aspect care trebuie subliniat este acela că majoritatea fibulelor descoperite cāte două īn morminte sunt de acelaşi tip, fiind īn general identice ca formă şi chiar dimensiuni. Aceasta este o dovadă a faptului că ele au fost achiziţionate astfel intenţionat, pentru a fi purtate īmpreună. Rareori se constată abateri de la această regulă. Astfel, īn mormintele 2, 58, 263 şi 493 au fost descoperite cāte o fibulă de bronz şi respectiv de fier, īn mormintele 3, 77 şi 358 au fost descoperite fibule cu piciorul īnfăşurat pe dedesubt şi, respectiv, cu portagrafa fixă, īn mormāntul 114 cāte o fibulă de bronz şi una de argint, iar īn cazul mormintelor 52, 132, 181, 198, 264, 300, 309, 427, 447, 451 şi 488, fibule diferite ca mărime şi ca formă, chiar dacă erau de acelaşi tip.

Īn sfārşit, este cazul să menţionăm şi faptul că există şi numeroase morminte īn care nu au fost descoperite fibule, fapt frecvent de altfel īn toate necropolele culturii Sāntana de Mureş-Cernjachov ( Ioniţă, 1966 p. 234).


Accesorii vestimentare, īn funcţie de vārsta şi sex

o

S- HT 00 o -t

o <r S'

O

n

0 - 7 ani 8 - 14 ani

15- 18 ani

Peste 18 ani Total

Sex nedeterminat

Sex feminin

Sex bărbătesc

1 fibula stānga

3

-

1

15

19

3

13

3

2 fibule pe umeri

6

1

1

33

41

7

34

-

1 fibula dreapta

2

1

1

13

17

2

12

3

1 fibula bazin/torace

-

-

-

6

6

-

3

3


 

Luīnd īn considerare elementele rezumate īn tabelul de mai jos pentru cele patru modalităţi de purtare a fibulelor, prima constatare care se poate face este aceea că marea majoritate a fibulelor (68 ex.) au fost descoperite la persoanele avīnd peste 18 ani, comparativ cu grupele de vīrstă 0-7 ani (11 ex.), 8-14 ani (2 ex.), respectiv 15-18 ani (3 ex.), cu un total de 16 fibule. Cifra este semnificativă şi departe de a fi aleatorie, avīnd īn vedere faptul că din numărul total de 520 de morminte descoperite īn           necropolă, aproape o treime au aparţinut ultimelor trei vīrste.

A doua constatare care se poate face folosind tabelul este aceea că marea majoritate a fibulelor au fost utilizate ca accesorii ale vestimentaţiei feminine. Excepţie fac mormintele 42, 439 şi 450, īn care s-au descoperit cīte o fibulă pe umărul stīng şi mormintele 92, 138 şi 375, cu cīte o fibulă pe umărul drept. Interesantă este īnsă situaţia mormintelor īn care cīte o fibulă a fost descoperită pe bazin sau pe partea inferioară a toracelui. Astfel, īn două dintre morminte, 202 şi 501, fibulele găsite īn dreapta, respectiv stīnga toracelui erau purtate de femei. īn schimb, fibulele purtate pe bazin au aparţinut īn trei cazuri din patru unor bărbaţi (mormintele 175, 231 şi 380), doar īn mormāntul 455 constatīndu-se o excepţie. Portul fibulelor perechi este īnsă o caracteristică exclusivă pentru persoanele de sex feminin, indiferent dacă erau purtate pe umeri sau īn alte poziţii, ca cele amintite mai sus pentru mormintele 167,181, 297, 309, 389 şi 493.

Dacă pentru modul īn care au fost folosite fibulele purtate pe umeri sau claviculă ne dau ideie monumentele sculpturale şi monedele lumii romane sau provincial romane, mai dificilă ni se pare explicarea sistemului de utilizare a fibulelor descoperite cīte una sau două pe torace sau oasele bazinului (īn cazul mormīntului 493, una din fibule a fost descoperită lāngă humerusul stāng).


 

Bibliografie

 

Ambroz, 1966 - A. K. Ambroz, Fibuly iugo Evropeiskoj casti SSSRII- v. do n.e., Moscova, 1966.

Bloşiu, 1975 - C. Bloşiu, Necropola din secolul al IV-lea e. n. de la Leţcani(jud. Iaşi), īn ArhMold, VIII, Bucureşti. 1975, p. 203-280.

Brujako, Levinskij, Rosochatskij, 1992 - I.V. Brujako, A. N. Levinskij, A. A. Rosochatskij, Novye nachodki stekliannych kubkov iz mogil'nikov Cernjachovskoj kul'tury Dnestrovsko-Prutskovo mezdurecja, īn MIA Kisinev, 1992, p. 149-159.

Diaconu, 1965 - Gh. Diaconu, Tārgşor. necropola din secolele III-IV e.n., Bucureşti, 1965.

Diaconu, 1970 - Mogoşani, Necropola din secolele III-IV e. n., Tārgovişte, 1970

Diaconu, 1973 - Gh. Diaconu, Ober die Fibel mil halbkreisförmiger kopfplatte und rontenförmiger fuss aus Dazien, īn Dacia, XVII, 1973, p. 257-275.

Gomolka-Fuchs. 1995 - G. Gomolka-Fuchs, Die Kleifunde und ihre Aussagen zur Bevōlkerung von Iatrus, īn Iatrus- Krivina, V, 1995, p. 81-108.

Gudkova, 1991 - A. V. Gudkova, Cernjachovskoe pamjatniki Budzeakskoj stepy, īn Drevnosti Jugo-zapada SSSR, Chişinău, 1991

Horedt, 1982 - K. Horedt, Siebenburger in spätromischer Zeit, Bucureşti, 1982.

Istvānovits, 1993 - E. Istvąnovits. Das Grăberfeld aus dem 4.-5. Jahrhundert von Tiszadob-Sziget, īn ActArchH, 45, 1993, p. 91-146.

Kovįcs, 1912-1. Kovācs, A marossentannai népvandorlskari temeö, īn Dolgozatok, III, Cluj, 1912.

Marinescu, Gaiu, 1989 - G. Marinescu, C. Gaiu, Die necropole bei Fāntānele „Rāt", , Gem. Matei, jud. Bistriţa- Năsăud, aus dem 4. Jahrhundert u. Z„ īn Dacia, XXXIII, 1-2, 1989, p. 125-143.

Mitrea, Preda, 1966 - B. Mitrea, C. Preda, Necropole din secolul al IV-lea e. n. īn Muntenia, Bucureşti, 1966.

Munteanu, Rădulescu, 1992 - M. Munteanu, F. Rădulescu, Două necropole din secolul IV e. n. recent descoperite in sud-estul Munteniei, īn Thraco-Dacica, XIII, 1 -2, Bucureşti, 1992

Palade, 1970 - V. Palade, Un mormānt de īnhumafie din sec. al IV-lea descoperit la Iveşti (jud. Vaslui), īn CercIst, Iaşi, 1970, p. 73-76.

Palade, 1986 - Nécropole du IV-e et commencement du V-e sičcle de n. č. ą Bārlad- Valea Seacă, īn Inv Arch, 12, 1986.

Petre, 1987 - A. Petre, La romanité en Scythie Mineure (II-e-VII-e sičcle de notre čre). Bucureşti, 1987.

Petrov, 1964 - V. P. Petrov, Cernjachovskij mogil'nik, īn MIA, 116, 1964. p. 53-164.

Rădulescu, Ionescu, 1963 - Gh. Rădulescu, M. lonescu, Noi morminte din sec. IV e. n. descoperite la Cacaleţi (r. Giurgiu), īn SCIV, 1963, p. 175-182.

Rikman, Rafalovic, Hynku. 1971 - E. A. Rikman, I. A. Rafalovic, I. G. Hynku, Ocerki istorii kul'tury Moldavii (II-XIV v.v.), Chişinău, 1971.

Symonovic, 1960 - E. A. Symonovic, Raskopki mogil'nika i ovcirni sovchozo Pridneprovkovo na niznem Dnepre, īn MIA, 116, 82, I960, p. 192-238.

Symonovic, 1967 - E. A. Symonovic, Itogi posledovanij Cernjachovskich pamjatnikov v severnom Pricernomorie, īn MI A, 139, 1967, p. 205-237.

 

 

 

Cercetări arheologice la biserica lui Ştefan cel Mare „Sf Nicolae " din

Dorohoi (1) *

 

Prof. dr. Mircea D. Matei


 

Īn ziua de 8 iulie 1996, au īnceput săpături arheologice (cu caracter de sondaj şi de proporţii restrānse) la biserica cu hramul Sf. Nicolae din Dorohoi, proporţiile săpăturii fiind determinate de chiar obiectivul lor principal: furnizarea de date şi observaţii necesare īntocmirii proiectului de restaurare a monumentului.

Ca principiu, s-a aplicat, şi de această dată, amplasarea săpăturilor exclusiv īn legătură directă cu zidurile bisericii, fiecare secţiune sau casetă pornind chiar de la zidurile bisericii. Potrivit planului convenit anterior īntre conducătorul săpăturii arneoiogice şi şeiui proiectului de restaurare (arh. Virgil Polizu), amplasarea săpăturilor a ţinut seama de nevoia deschiderii a minimum 2 secţiuni pe laturile lungi ale bisericii, excepţie făcānd latura de vest, pe care s-au deschis 3 secţiuni, precum şi absida altarului, pe care s-a deschis o singură secţiune (amplasată īn continuarea axului longitudinal al bisericii).

Cercetarea a īnceput prin deschiderea secţiunii I(SI), amplasată pe colţul de nord-vest al bisericii, obiectivul principal al acestei secţiuni fiind stabilirea adāncimii fundaţiei bisericii, precum şi obţinerea datelor esenţiale referitoare la tehnica de construcţie a fundaţiei şi la starea de conservare a acesteia.

Avānd dimensiunile de 3,60x2,00 m, SI s-a adāncit pānă la -2,45 m faţă de nivelul actual de călcare din jurul bisericii şi a condus la următoarele observaţii:

a) La adāncimea de 0,30 m a apărut, ca element de noutate absolută, o fundaţie anterioară bisericii actuale;

b) Lucrată din blocuri de piatră de dimensiuni şi forme diferite, această fundaţie - aparţinānd unei biserici anterioare ctitoriei (1495) lui Ştefan cel Mare - prezintă, pe adāncimea ei, două aspecte distincte, şi anume: de la talpa fundaţiei, pānă Ia īnălţimea de 0,80 m, structura fundaţiei are un aspect diferit faţă de partea situată deasupra cotei menţionate, īn sensul că fundaţia are un aspect asemănător unei zidării organizate, īn timp ce de la cota amintită pānă la limita superioară a fundaţiei, structura acesteia este deosebită: īntreaga fundaţie este realizată dintr-un amestec de piatră şi mortar alb, fără să prezinte urmele vreunei rānduiri ordonate a blocurilor de piatră. Raportānd această realitate la structura solului īn care a fost săpat şanţul de fundaţie, s-a observat că partea inferioară a fundaţiei, care se prezintă sub forma unei zidării oarecum organizate, corespunde cu adāncimea şanţului de fundaţie săpat īn pămāntul galben.

De la cota 0,80 m, măsurată de la talpa fundaţiei, şi pānă la umărul acesteia, şanţul de fundaţie a fost săpat īn humusul medieval, mai puţin compact decāt pămāntul

galben, ceea ce a tăcut ca, la turnarea fundaţiei, faţa exterioară a acesteia să prezinte vizibile neregularităţi, īn comparaţie cu partea inferioară a aceleiaşi fundaţii.

c) Deasupra umărului fundaţiei (aflat, după cum am precizat, la 0,30 m faţă de nivelul actual de călcare din jurul bisericii, pe latura de vest a acesteia) s-au mai păstrat resturi ale primei asize a elevaţiei bisericii vechi. Lespezile de piatră aparţinānd acestei prime asize a elevaţiei sunt retrase cu circa 0,15-0,18 m faţă de exteriorul fundaţiei, ele prezentānd un aspect de zidărie īngrijită, cu faţa regulată, iar lespezile sunt legate cu mortar alb consistent. īn context, adăugăm că observaţia făcută īn SI - referitoare la existenţa primei asize a elevaţiei zidului bisericii - s-a confirmat şi īn S VII, īn care s­au descoperit, īnsă, blocuri din două asize ale zidului vestic al aceleiaşi prime biserici. Şi aici, elevaţia este retrasă - īn raport cu faţa exterioară a fundaţiei - tot cu circa 0,15­0,18 m, această situaţie īnlăturānd orice dubiu īn legătură cu interpretarea propusă de noi referitoare la conservarea asizelor de bază ale elevaţiei zidului de vest al primei biserici de piatră de la Dorohoi.

Constatarea existenţei unei fundaţii anterioare ctitoriei lui Ştefan cel Mare, ca şi observaţia că zidul de vest al bisericii ridicate īn anul 1495 se foloseşte de fundaţia bisericii anterioare ne-au obligat să acceptăm ipoteza că biserica actuală urmăreşte traseul fundaţiei bisericii care a precedat-o, această ipoteză obligāndu-ne să modificăm planul de săpătură stabilit anterior. Astfel, s-a impus deschiderea casetei IA, situată īn lungul zidului de nord al bisericii actuale şi cuprinzānd īntreaga porţiune dintre colţul de nord-vest al bisericii şi absida laterală de nord a ei.

Avānd dimensiunile de 11,90x1,50 m, caseta IA nu a mai fost adāncită decāt pānă la -0,60-0,70 m faţă de nivelul actual de călcare. Deschisă numai cu scopul stabilirii raportului planimetric dintre cele două biserici, caseta IA a evidenţiat faptul că, pe toată lungimea casetei, fundaţia primei biserici depăşeşte, īn medie, cu circa 0,50 m, baza băncii ctitoriei lui Ştefan cel Mare, ceea ce ne-a condus la concluzia că lăţimea bisericii din anul 1495 este sensibil mai mică decāt aceea a construcţiei anterioare. In acelaşi timp, este suficient de plauzibilă ipoteza că cea de-a doua biserică foloseşte numai parţial fundaţiile celei anterioare, ceea ce creeaza obligaţia verificării, in viitor, a existenţei unei fundaţii proprii a zidurilor longitudinale ale bisericii actuale, verificare ce nu va putea fi realizată decāt prin efectuarea unei săpături sub talpa fundaţiei. Concomitent cu cercetarea efectuată īn caseta IA, s-a deschis Sil (cu dimensiunile de 3,75x2,25 m), şi īn acestă secţiune săpătura adāncindu-se pānă sub talpa fundaţiei(-3,00 m), care se afla la -2,70 m de la nivelul actual de călcare. īn Sil s-au verificat observaţiile stratigrafice din SI, constatāndu-se că fundaţia primei biserici se adānceşte īn pămāntul galben numai circa 0,80-0,90 m, īn rest ea adāncindu-se īn humusul medieval.

Din punct de vedere arheologic, Sil prezintă un element nou īn raport cu observaţiile făcute īn alte secţiuni, şi anume: depunerile conţinānd materiale arheologice īnsumează o grosime de circa 0,80 m, cu precizarea, īnsă, că numeroase intervenţii tārzii nu permit stabilirea unei stratigrafii contemporane concludente, ceea ce īmpiedică datarea certă a materialelor descoperite (mai ales fragmentele ceramice).

Revenind la situaţia stratigrafīcă de pe laturile de vest şi nord ale bisericii, este de făcut o precizare esenţială, şi anume: datorită decapărilor masive practicate la sfārşitul secolului al XIX-lea, cu prilejul lucrărilor de restaurare a bisericii actuale - decapări care, īn unele porţiuni din jurul bisericii, au depăşit grosimea de 0,60 m - singurul element stratigrafie cert conservat pānă īn prezent este reprezentat de nivelul corespunzător perioadei de construcţie a primei biserici. Acest nivel se prezintă sub forma unui strat subţire şi discontinuu de mortar alb, dar faptul că din el lipsesc fragmente de piatră spartă sau alte componente obişnuite ale unui astfel de nivel ne conduce la ipoteza că chiar acest nivel a fost afectat de dacapările amintite. īn acelaşi timp, nu este de exclus nici ipoteza că, imediat după īncheierea lucrărilor de construcţie a bisericii, nivelul amintit a fost curăţit de materialele rămase de pe urma lucrărilor de construcţie - īn vederea amenajării unui eventual pavaj de lespezi, care urma să mărginească zidurile bisericii. Această ultimă ipoteză nu a putut fi, īnsă, verificată īn această fază a săpăturilor, deoarece numeroasele intervenţii tārzii din jurul bisericii (provocate, mai ales, de īnmormāntări succesive şi dense) au distrus nivelul respectiv pe o lăţime de cel puţin 5-6 m īn jurul bisericii.

 

 

 



Chiar īn aceste condiţii, īn caseta IA de pe latura de nord a bisericii - la circa 1,50 m de colţul de nord-vest al construcţiei - s-a reuşit descoperirea mai multor fragmente ceramice dintr-un vas parţial īntregibil, fragmente aflate sub nivelul de construcţie al primei biserici şi cu ajutorul cărora se poate postula perioada īn care a fost construită această primă biserică. Fragmentele īn discuţie provin de la un vas cenuşiu, ornamentat cu caneluri orizontale puţin adānci, toate elementele (pastă, culoare, ornament şi profil) asigurānd datarea vasului īn discuţie īn perioada de sfārşit a domniei lui Alexandru cel hsun, mai exact īn al treilea deceniu al secolului al XV- lea. Faptul că fragmentele īn discuţie, ca şi altele provenind de la vase cu aceleaşi caracteristici, au fost descoperite sub nivelul de construcţie corespunzător primei biserici ne determină să propunem datarea acesteia spre finele domniei voievodului amintit.

Īn acest context, este de adăugat precizarea că fragmente caracteristice similare s-au mai descoperit şi īn alte secţiuni practicate īn jurul bisericii, numai că absenţa unei situaţii stratigrafice certe īn favoarea datării propuse de noi, fiind, deci , obligaţi să ne mulţumim cu observaţiile sigure făcute pe latura de nord a bisericii, īn caseta IA. Chiar īn aceste condiţii, capătă o importanţă esenţială următoarea observaţie, care vine, totuşi, să confirme datarea propusă de noi pentru prima biserică: īn toate secţiunile şi casetele practicate īn jurul bisericii, cele mai vechi materiale arheologice recoltate din săpături aparţin tocmai primelor trei decenii ale secolului al XV-lea (perioada domniei lui Alexandru cel Bun), această observaţie constituindu-se īntr- un argument ştiinţific major (dacă nu, chiar, decisiv), īn sensul că, īn zona unde s-a construit prima biserică, cel mai vechi nivel de locuire - străpuns de şanţul de fundaţie - a fost, cu siguranţă, nivelul Alexandru cel Bun. Cāt priveşte materialele arheologice mai tārzii, inclusiv monedele, este sigur că au fost antrenate pe verticală de foarte numeroasele gropi de morminte din jurul bisericii, ceea ce le face să-şi piardă o bună parte din valoarea lor probatorie cronologică.


 

* Cercetarea a fost efectuată īn baza Contractului nr. 2/martie 1994, īncheiat īntre DMASI Bucureşti şi SC Restaco-Suceava, director Mihai Bradu. īn anii 1994-1995 au demarat lucrările de cercetare de parament şi restaurare, īntrerupte din lipsă de fonduri. In 2003, firma SC Restaco din Suceava a repornit ample lucrări de consolidare-restaurare īn structură, arhitectură, şarpantă, īnvelitori şi instalaţii, lucrări finanţate de Ministerul Culturii şi Cultelor şi cofīnanţate de Compania Naţională de Investiţii (n. n. - Octavian-.Liviu Şovan).

 

PATRIMONIU MOBIL

 

Documente privind īnceputul sistematizării oraşului Botoşani

 

Stela Giosan

 


Din colecţia de documente a Filialei Arhivelor Statului Botoşani fac parte un număr mare de zapise, mărturii hotarnice şi hotărnicii, acte de vānzare-cumpărare, testamente care conţin numeroase informaţii documentare privind preocuparea ce a existat din cele mai vechi timpuri, īn vederea sistematizării oraşului Botoşani, dacă putem să o numim aşa, care a mers de la schimburile de locuri īntre diferiţi proprietari pentru deschiderea uliţei, exproprierile de utilitate publică făcute de autorităţile locale, pānă la alinierea uliţelor şi atribuirea denumirii acestora.. Din multitudinea acestor documente se detaşează net, trei hrisoave domneşti care cuprind mai īn detaliu informaţii privind preocuparea locuitorilor şi apoi a eforiei oraşului Botoşani īn ce priveşte alinierea uliţelor şi īndreptarea, respectiv repararea acestora prin executarea unor pavaje (poduri) din lemn după modelul străzilor Iaşului.

Cum aceste lucrări deosebit de importante pentru funcţia de centru comercial pe care a deţinut-o multă vreme oraşul nu se puteau face decāt prin intervenţia oficială a domnitorului, se parte că Botoşaniul a fost unul din primele oraşe din Moldova care, la cererea locuitorilor săi va căpăta o serie de privilegii īn exclusivitate din partea acestuia care, prin consecinţele imediate sau mai tārzii vor duce implicit la īnceputul vieţii municipale sau mai bine zis la administraţia propriu-zisă a oraşului.

Datorită unei astfel de cereri (jalbă) pe care o adresează obştea lăcuitorilor* din Tārgul Botoşani, boieri negustori şi de alte stări, domnitorului Moldovei, Mihail Şuţu, acesta va emite īn 1820 un hrisov care cuprindea o serie de privilegii care merg de la īncasarea taxelor comerciale (ce vor constitui un venit propriu al tārgului) pānă la īnfiinţarea Casei Obşteşti (care mai tārziu va deveni consiliul comunal), şi care avea sarcina de a dirija aceste fonduri īn scopul facerii şoselelor şi podurilor1.

Deoarece acest document a fost publicat īn īntregime de N. Iorga īn Studii şi documente şi la el face dese referiri şi A. Gorovei īn Monografia oraşului Botoşani, iar originalul se păstrează la Arhivele Statului Iaşi, noi ne vom referi numai la cele două hrisoave emise de Ion Sandu Sturdza, unul īn 1822, decembrie 16 (foto 1-2, prima şi ultima pagină a documentului) şi celălalt īn 1828, ianuarie 23, care sunt aproape identice cu cel din 1820, dar care sunt completate şi cu alte privilegii domneşti, īn folosul obştei tārgului Botoşani.

Īn hrisovul pe care Ion Sandu Sturdza, domnul Moldovei īl emitea la Iaşi īn 1822, tot ca urmare a jalbei locuitorilor din tārgul Botoşani se specifica faptul că acest tārg se află pānă acum fără poduri pe uleţele sale din care pricină obştia tārgoveţilor se află īn cea mai grea strāmtoare de nevoi şi īntru pătimire, afară din putinţă de a să mai suferi2. Documentul, referindu-se la starea rea a uliţelor tārgului care īngreuna atāt circulaţia obişnuită cāt şi aprovozionarea acestuia cu cele necesare, conţine extrase din jalba īnaintată domnitorului de tārgoveţi: căci afară de greutatea aceea a umblatului de a nu putea străbate uneori nici cu sufletul de la un loc la altul... apoi de cele mai multe ori, īndestularea tārgului dinspre cele trebuincioase ale pitrecerii precum lemni, zahareli şi alte asămine lucruri, vine cu totul īn scădere iar uneori face de istov īmpuţinarea şi lipsă, neputānd lăcuitorii a străbate īn tārg ca să aducă de aceste3.

Referindu-se pe larg la starea rea a străzilor oraşului īn tot timpul anului, dar īndeosebi primăvara şi toamna din cauza ploilor, acestea deveneau aproape impracticabile, aşa cum se arată īn continuare īn jalba tārgoveţilor adresată domnitorului că şi mai vārtos īn vremile de ploi primăvara şi toamna cānd uliţele tārgului să năvoiesc şi se fac de istov neumblat eA.

Fotol. 1822, dec. 16, Iaşi. Hrisov prin care loan Sandu Sturdza v.v. acordă largului Botoşani o serie de privilegii (pag. 1).

Datorită acestor stări de lucruri care aducea numai prejudicii atāt tārgului īn sine, cāt şi locuitorilor acestuia, precum şi confruntarea cu mari dificultăţi īn activităţile propriu-zise de comerţ şi de aprovizionare, Mihai Şuţu, domnitorul Moldovei a emis hrisovul său īncă din 1820 cu o aşezare de privilegiuri īn temeiul hrisoavelor şi a cărţilor domneşti ce are tārgul mai din vechi de la luminaţii domni ... pentru ca prin acest ajutor să se poată īnlesni īndreptarea uliţelor tārgului şi să ridice nevoia şi pătimirea īn care se află alcătuindu-şi poduri sau şosele după trebuinţele următoare5.

Din aceleaşi considerente, doi ani mai tārziu, noul domn al Moldovei, Ion Sandu Sturdza, emitea un nou hrisov care venea să īntărească mai īntāi cu sfinţenie legiuirile şi privilegiuirile stipulate īn primul şi totodată să mai stabilească şi perceperea de noi taxe pentru crearea de venituri ce urmau a fi folosite la lucrul şoselelor pavate cu lemn şi la īndreptarea (īntreţinerea) acestora, precum şi la construirea de poduri de lemn pe uneie străzi, după  cum se impunea.

Taxele noi care urmau a fi īncasate de obştea tārgului, care se constituiau apoi īn veniturile tārgului, stabilite prin hrisovul din 1822 erau următoarele:

-două parale să se ia de la carele īncărcate ce vor intra īn tārg cu orice fel de marfă de tot giugul, iar la căruţele cu cai cāte două parale de tot calul;

- zece parale să se ia de toată vadra de holercă şi rachiu ce va intra īn tārg pentru vānzare luāndu-se această plată de la vānzători, iar fiind īn tranzit să se ia numai cāte două parale de jug;

 

 

- zece parale să se ia de toată vadra de păcură sau dohot ce se va vinde acolo īn tārg şi acest alişveriş să fie slobod a-l urma oarecine plătind venitul hotărāt la cutia tārgului;

- doi lei de toată butea şi un leu de tot polobocul cu vin ce va intra īn tārg spre vānzare să se ia la cutia tārgului;

- zece parale să se ia de toată vadra de rachiu sau holercă ce va ieşi din velniţele lucrătoare acolo īn tārg, afară de ovitul legiuit iar pentru acela ce se va ridica de acolo şi se va duce īn alte părţi să se ia acest venit 6.

Demn de menţionat ni se pare a fi faptul că acelaşi domnitor, şase ani mai tārziu, adăuga la aceste venituri care proveneau din perceperea taxelor comerciale şi o nouă prevedere care consta īn scutirea de orice taxă a veniturilor pieţii oraşului Botoşani tot īn scopul folosirii acestora īn efectuarea lucrărilor de edilitate publică, īn special pentru alinierea stradală . Această prevedere este de fapt singura care deosebeşte cele două hrisoave, īn rest acestea sunt formulate aproape identic.

Veniturile rezultate din īncasarea acestor taxe pentru produsele proprii cāt şi cele din alte părţi care se vindeau īn oraş, oglindesc totodată şi viaţa economică, īn special comerţul destul de bogat şi diversificat ce se practica la Botoşani - lucru cunoscut de altfel şi favorizat de poziţia geografică a Botoşanilor, aşezat la īntretăierea unor importante drumuri comerciale - alcătuiau un fond destul de substanţial care era destinat lucrărilor edilitare pe care trebuia să le administreze Casa podurilor (străzilor) care se īnfiinţase īncă de la 1820. Se impune aici a menţiona faptul că īn afara creării pentru oraş a unor posibilităţi de constituire a acestor venituri, domnitorul acordă Botoşanilor şi o serie de privilegii speciale după cum urmează: să aibă a scuti Casa podurilor un sat din cea mai cu apropiere de tārg, cuprinzători de optzeci gospodari care să fie pentru īntocmirea uliţelor şi pentru lucrul podurilor ale oraşului care să-şi plătească birul numai dimpreună cu legiuita răsursă iar de havalelii şi despre orice altă dare să fie īntr- un tot slobod şi īn apărare8.

De asemenea, domnitorul instituia prin acest hrisov al său care venea īn īntāmpinarea dorinţei obştei tārgului pentru īmbunătăţirea stării uliţelor oraşului, alături de contribuţia locuitorilor din ţinut şi modalitatea īn care locuitorii Botoşaniului trebuiau să participe īn mod direct īntr-un fel sau altul la lucrul şoselelor (obligaţie care ar fi echivalentă cu prestaţia de mai tārziu). īn acest sens īn document se precizau următoarele obligaţii ce le reveneau orăşenilor: locuitorii birnixci ai mahalalelor precum şi scutiţii de acolo, oriunde ar fi să aibă a lucra fīeştecari cāte cinci zile pe an la trebuinţa uliţelor oraşului cei ce vor avea care cu boi, cu carele, iar cei fără care cu trupul numai fără să ia vreo plată pentru lucrul acestor zile9.

Şi documentul prevede mai departe şi modalitatea īn care locuitorii ţinutului Botoşani vor contribui la īntreţinerea şoselelor oraşului: carele şi salahorii ce vor trebui spre īndreptarea uliţelor şi lucrul şosălilor să se deie din ţinut prin dumnealor dregătorii luāndu-se cu analoghia ce-a de cuviinţă...Acest ajutor īnsă de salahori şi care să se deie numai īn vremea pānă se va sfārşi lucrul şoselelor, iar nu mai mult10.

Aşa cum se instituise īncă din anul 1820, cele două hrisoave emise de cancelaria domnească a lui l.S.Sturdza, reglementează că veniturile create īn urma perceperii acestor taxe comerciale să fie dirijate numai pentru lucrul uliţelor, de către Casa Obştească a tārgului. Concomitent cu această hotărāre, cele două documente se referă pe larg la componenţa acestui organ de administraţie locală ai cărei membri aleşi se numeau epitropi şi īn număr de şase erau stabiliţi astfel: doi dintre boierii şezători īn Botoşani, doi dintre neguţătorii fruntaşi pămānteni şi doi din fruntaşii armeni, care aveau următoarele obligaţii: să fie īndatoriţi a strānge venituri şi a fi lucrători spre facerea şoselei, precum şi alte trebuinţe ale tārgului şi la sfārşitul anului să se facă samă lămurită de venitul ce s-au strāns şi de toate cheltuielile urmate şi īn ce trebuinţă anume11

Documentul prevedea īn continuare ca această sumă de venituri şi cheltuieli să fie cercetată de obştea tārgului şi să se iscălească de epitropii respectivi care, pentru a da mai mare durabilitate actului respectiv, să aplice şi pecetea oraşului pe care o deţineau.

Tot īn ideea unei cāt mai bune administrări a fondurilor create, domnitorul, prin cele două hrisoave stabilea pentru aceşti epitropi ai Casei obşteşti a oraşului şi atribuţii de judecători, alături de vornici, īn rezolvarea unor probleme edilitare (vānzări şi schimburi de bunuri sau case) care, īntr-un fel sau altul vor contribui la viitoarele acţiuni mai ample de sistematizare a oraşului. Aşidere şi pentru pricini de locuri de casă şi de dugheni, epitropii să fie slobozi a-i face cercetarea cuviincioasă spre a dizbate acele pricini şi după acele cercetări fiind bune şi adivărate să se facă şi lucrarea cuviincioasă din partea dregătoriei spre a nu intra unii adică īn locurile altora, sau īn locul uliţelor sau a medianelor slobode şi alte asemenea pricini. Iar īn vānzări sau schimburi de case, dughene şi oarece altă, epitropii vor iscăli numai ca nişte martori punānd şi pecetea tārgului care pecete să steie īn toată vremea la epitropi şi īn urmă zapisele acelor vānzări sau schimburi le vor īntări şi dumnealor dregătorii... .12

Domnitorul Ion Sandu Sturdza īncheie cele două hrisoave emise la interval de 6 ani cu formula care le dă o mai mare stabilitate prin care se arăta că să se păzească şi să se urmeze toate acestea de mai sus legiuite īntocmai şi invita pe toţi domnitorii ce-i vor urma la tron, oblăduitorii pămāntului acestuia, nu numai să nu schimbe ceva din această legiuire hotărātă, ci mai mult să o īntărească şi să adauge ceva după cuviinţă pentru un asemine lucru de obştească trebuinţă13.

Ca o concluzie la cele prezentate putem afirma că prin prevederile şi stipulaţiile cuprinse, cele două acte emise de cancelaria domnitorului Ion Sandu Sturdza conţin informaţii preţioase pentru studierea problematicii pe care o ridică şi anume, stabilirea unor reglementări precise īn ce priveşte alinierea străzilor Botoşaniului, repararea şi chiar pavarea acestora.

Faptul că īncă de la anul 1820 a fost nevoie ca domnitorul să intervină īn probleme de administraţie şi sistematizarea a oraşului, prin acordarea de privilegii īn acest sens, ne īndreptăţeşte să credem că starea căilor de comunicaţie, respectiv a uliţelor tārgului la acea vreme, impunea o intervenţie hotărātă, oficială, precum şi găsirea unor modalităţi, respectiv a constituirii de fonduri, altele decāt visteria domnească, pentru reglementarea acestei stări de lucruri.

Mai mult decāt atāt, cele două documente reglementează modul de administrare a acestor fonduri băneşti de către Casa podurilor şi Casa obştească, numai pentru construirea, īntreţinerea şi repararea străzilor oraşului Botoşani, iar prin studierea lor şi a altor documente (acte de vānzare-cumpărare, testamente), se poate urmări īn timp rezolvarea acestor probleme edilitare care merg de la simpla trasare a unei străzi, pānă la stabilirea denumirilor, efectuarea exproprierilor de utilitate publică - toate constituindu-se īntr-un tot unitar de măsuri şi modalităţi de rezolvare a sistematizării oraşului Botoşani deci o problemă,după părerea noastră, deschisă spre cercetare, pentru cei interesaţi.

 


 

NOTE

1.     A. Gorovei, Monografia oraşului Botoşani, 1926, f. 187.

2.    Arh. Statului Botoşani, Colecţia documente, pachet VII, doc. 36.

3.     Ibidem.

4.     Ibidem.

5.     Ibidem.

6.     Ibidem.

I.      Idem, pachet II, doc. 65.

8.     Idem, pachet VII, doc. 36.

9.     Ibidem.

10.    Ibidem.

11.    Ibidem.

12.    Ibidem.

13.   Ibidem.

 

Contribuţii privind sigiliul oraşului Botoşani pānă īn anul 1862 (1)

 

Ştefan Cervatiuc

 


 

Un studiu cāt mai complet asupra vechilor sigilii ale oraşului Botoşani nu s-a īntocmit pānă īn prezent1. Deşi unele preocupări īn această privinţă au existat la istoricii noştri şi īn trecut şi īn zilele noastre, ele n-au depăşit, totuşi, stadiul unor informaţii sau note descriptive - īnsoţite cāteodată de reproduceri pe planşe ale unora sau altora dintre aceste sigilii, dar niciodată īn totalitate.

Astfel, B. P. Haşdeu, publicānd o mărturie a tārgoveţilor moldoveni şi armeni din Botoşani din 5 august 1670, adaugă la sfārşitul rezumatului documentului următoarea notă: Pe pecetea municipală este un păun cu coada īntinsă şi o inscripţiune īn giur: adic㠄pecetea Tg. Botoşani"1.

Aceeaşi pecete cu aceeaşi simplă descriere şi de pe acelaşi document este publicată şi de Al. Papadopol-Calimach, care, īn plus, dă şi reproducerea acesteia, făcānd şi observaţia că īn vechime Botoşanii se zicea „ Tārgu Botăş ", cum dovedeşte vechea sa pecete municipală ce ni s-a păstrat pe o carte a tārgoveţilor din Botoşani din 5 august 167O2.

Dintre istoricii din trecut, V. A. Urechia a fost, se pare, primul şi singurul care a publicat şi comentat unele dintre cele mai vechi sigilii ale tārgului Botoşani şi anume cele de la īnceputul secolului al XVII-lea, alături de altele mai tārzii, din a doua jumătate a aceluiaşi secol4.

Nu ne putem pronunţa cāt de corecte sunt descrierile şi interpretările date de V. A. Urechia acestor sigilii deoarece, cu toate strădaniile depuse, nu am reuşit să găsim şi să consultăm studiile sale. Totuşi, nu putem fi de acord - cel puţin pentru sigiliul Botoşanilor - cu unele observaţii critice5 ale lui D. Ciurea la adresa lui V. A. Urechia, cu atāt cu cāt īnsăşi comunicarea lui D. Ciurea suferă de aceleaşi lacune pe care le constată la V. A. Urechia, adică materialul prezentat este mcomplet, iar legenda de pe sigiliul din 1603, cu toate că a descifrat-o, nu a interpretat-o.(dacă ar fi făcut acest lucru poate ar fi tras altă concluzie cu privire la vechimea tārgului Botoşani). Cāt despre faptul că V. A. Urechia pentru Botoşani dă numai sigiliul executat grosier din prima jumătate a secolului al XVII-lea, credem că nu e nici un motiv de critică din moment ce numai pe acesta a reuşit să-1 depisteze. īn ceea ce priveşte interpretarea naivă a lui V. A. Urechia că pasărea din sigiliu este un păun şi ar reprezenta o aluzie la găteala doamnei din venitul Botoşanilor se pare că este singura interpretare justă, la aceeaşi concluzie ajungānd şi Haşdeu şi Papadopol- Calimachi şi N. Iorga şi Emil Vārtosu ş.a. Pe de altă parte, D. Ciurea, nefiind de acord că este un păun, ci doar de o pasăre, nu dă nici o interpretare: ce anume fel de pasăre ar fi şi mai ales ce semnificaţie ar avea ea pentru Botoşani ?

Cu toate aceste limite, comunicarea lui D. Ciurea are meritul de a face unele precizări privind organizarea administrativă a oraşelor, statutul lor juridic etc, la care se adaugă şi o serie de consideraţii generale asupra formei şi executării artistice a sigiliilor lor. Pentru cel ce studiază sigiliile oraşului Botoşani, comunicarea prezintă un foarte important punct de referinţă deoarece reproduce pe planşă cel mai vechi sigiliu cunoscut pānă acum al acestui oraş, iar īn text este descifrată legenda şi date cotele celor două documente, din 1603 şi 1604, pe care a fost aplicat acest sigiliu6.

N. Iorga, deşi a publicat numeroase documente din sec. XVII-XIX privind Botoşanii7, din care foarte multe cu pecetea tārgului, nu face la acestea din urmă şi descrierea peceţii respective ci notează foarte laconic pecete cu păunul sau pecete cu Sfāntul Gheorghe, uneori transcriind şi legenda. Informaţiile acestea nu mai prezintă nici o importanţă deoarece cercetătorul care ar voi să vadă documentele respective, pentru a studia pecetea, nu le mai găseşte, ele fiind la vremea publicării de către Iorga īn posesia diferitelor persoane particulare. Totuşi cele trei reproduceri date de Iorga după amprentele unor sigilii de pe documentele din 16618,18209 şi 178010 sunt de mare ajutor celui care se ocupă de pecetea Botoşanilor pentru că oferă posibilităţi de interpretare şi comparare.

Artur Gorovei īn Monografia oraşului Botoşani reproduce sigiliile publicate de Al. Papadopol-Calimach şi N. Iorga (cel din 1670 şi respectiv 1820) precum şi alte trei amprente de pe documente din anii 1774, 1831 şi 1832, primele două aparţinānd unei persoane particulare iar ultimul arhivei primăriei oraşului. Reproducerile sunt īnsoţite de un scurt comentariu din care esenţială este observarea unor deosebiri īntre două sigilii reprezentānd pe Sfāntul Gheorghe, īnsă aplicate pe documente din ani diferiţi şi menţionarea unui alt tip de pecete a oraşului Botoşani, cel din 1832, avānd ca emblemă, coasa". Desigur, afirmaţia hotărātă a lui Artur Gorovei că cea mai veche pecete a tārgului Botoşani este aceea de pe un document din 5 august 1970, constituie o eroare.

Īn amplul său studiu referitor la sigilografia Moldovei şi Ţării Romāneşti, Emil Vārtosu se preocupă puţin şi de sigiliile12 tārgului Botoşani dintre anii 1661­1780 pe care le descrie după reproducerile făcute de Papadopol-Calimach, N. Iorga şi Artur Gorovei. Descrierile sunt ceva mai complete īntrucāt se dau cāteva detalii ale emblemei şi dimensiunea sigiliului respectiv. Nu cunoaştem īnsă raţionamentul pentru care Emil Vārtosu, deşi citează13 reproducerea pe care o dă V. A. Urechia după un sigiliu al Botoşanilor aplicat pe un act din 1617, nu īncepe descrierile sigiliilor botoşănene cu acesta, ci cu cel din 1661, reprodus de Iorga, lăsānd astfel impresia că se raliază părerii potrivit căreia cele mai vechi sigilii ale tārgului Botoşani datează abia din a Il-a jumătate a secolului al XVII- lea.

Īn sfārşit, un ultim studiu īn care este reprodus un sigiliu al oraşului Botoşani īl datorăm lui Dan Cernovodeanu şi loan N. Mănescu14, īnsă deşi reproducerea este de pe sigiliul din 1603-1604, autorii īn mod greşit o arată ca fiind după amprenta sigilară īn negru de fum aplicată pe un document din 5 august 1670, la Al. Papadopol -Calimach.

După cum se poate observa, nici unul din cercetătorii de mai sus n-a studiat sigiliile Botoşanilor īncepānd cu cele mai vechi şi sfārşind cu cele mai noi, iar atunci cānd unii s-au ocupat de mai multe din aceste sigilii au făcut-o la modul general, enunţiativ, fără a stabili elementele diferenţiale sau de continuitate īntre ele, elemente date de legătura indisolubilă cu organul administrativ care le-a creat şi le-a folosit.


 

NOTE

1 .Afirmaţia este valabilă şi pentru majoritatea oraşelor din ţara noastră căci nici vechile sigilii ale acestora n- au format īn trecut, obiectul unui studiu atent īn care să fie prezentate comparativ şi să se poată ajunge la unele consideraţii de ansamblu. — cf. D. Ciurea - Sigiliile medievale ale oraşelor din Moldova, īn Studii şi cercetări ştiinţifice, Iaşi, VII, 1956, fasc. II-a, p. 157. Vezi şi Emil Vārtosu, Din sigilografia Moldovei şi Ţării Romāneşti. īn Documente privind istoria Romāniei - introducere, vol II, Ed. Academiei, Buc. 1956, p. 334.

2. Arhiva istorică a Romāniei, Tom.l, partea a II-a, Buc. 1865, p. 21. Pentru uşurarea lecturii, īn continuare vom transcrie legenda sigiliilor cu litere latine.

3.         Al. Papadopol-Calimach, Notiţă istorică despre oraşul Botoşani, extras din Analele Academiei Romāne, tom. IX, sect. II-a, Buc. 1887, p. 2.

4. Vezi V. A. Urechia - Din sigilografia romānă, īn Opere complete, t. II, 1888 şi Schiţe de sigilografte romānească, Buc. 1891.

5. D. Ciurea, op. cit., p. 157, nota 1.

6. Idem, pl. A II-a, fig. 11 şi p. 163 trimiterea nr. 20.

7. Documente despre Botoşani N. Iorga a publicat īn multe din operele sale. Ne referim īnsă, īn special la Studii şi documente cu privire la istoria romānilor, vol. V, Buc. 1903, p. 211-286 şi vol. VII, Buc. 1904, p. 121-151.

8. Idem, vol. V, Buc. 1903, planşa dintre p. 220-221

9.Idem, planşa dintre p. 260-261.

10.Idem, vol. VII, Buc. 1904, planşa dintre p. 122-123.

11.Artur Gorovei, Monografia oraşului Botoşani, Fălticeni, 1926, p. 418-419 şi planşele de la p. 432-433.

12. Emil Vārtosu, op. cit. p. 480-482.

13. Idem, p. 481, trimiterea nr. 1.

14. Dan Cernovodeanu şi loan N. Mănescu, Noile steme ale judeţelor şi municipiilor din R.S.R., īn Revista Arhivelor, anul LI, voi. XXXVI, nr. 1-2, 1974, p. 11 fig. Şi nota 11.

 

 

Arta populară din zona Botoşanilor Scoarţe şi lăicere (7)

 

dr. Angela Olariu


O a treia situaţie este atunci cānd scoarţa este compusă din două foi unite la mijloc prin cusătură, fiecare foaie avānd iniţial chenarul ei (cat. 33, pl. 18,19).

Scoarţele vechi din zona Botoşanilor au chenar simplu (fig. 26-34), cel dublu apare mai ales către īnceputul secolului al XX-lea. Chenarele se detaşează īn primul rānd prin colorit. Ele sunt de obicei īn nuanţe mai deschise decāt acelea ale cāmpului, această diferenţă cromatică jucānd un rol important īn delimitarea chenarului. Diferenţierea īntre chenar şi cāmp este creată şi de diferenţa ornament icii. Chenarul cel mai simplu se rduce uneori la o linie īn zizzag (cat. 34, pl. 20, cat. 35, pi. 21), de culoare diferită sau la motivul dinţi de ferăstrău (cat. 36, pl. 22). Atunci cānd chenarul este dublu, cel din interior este mai īngust, iar cel din exterior este mai lat, cel dintāi fiind o linie frāntă, un vrej sau un val.

Chenarul principal, cel exterior, prezintă diverse categorii de motive: romburi, cruci, asociate cu motive vegetale geometrizate (frunze, flori, pomul vieţii īn diverse variante) (fig. 35-38). Uneori la variaţia motivelor se mai adaugă şi alternanţa unor zone de culori diferite punānd īn valoare motivele. īn afară de motivele geometrice semnalăm ca o notă caracteristică īn ornamentaţia chenarelor scoarţelor moldoveneşti frecvenţa motivului vrejului (fig. 39-43), care se leagă de motive similare īntālnite pe chenarele covoarelor rientale. Spre deosebire de scoarţele olteneşti, chenarele scoarţelor din Moldova şi din zona Botoşanilor, nu preiau decāt rareori īn ornamentică motive īntālnite şi īn cāmpul scoarţei, īn acest caz cu variante deosebite (fig. 44).Analizānd cāmpul ornamental al scoarţelor, constatăm o mai mare varietate īn raport cu ornamentica chenarului, cāmpul ocupānd locul principal īn concepţia unitară a scoarţei din Moldova. īn acest sens, īncercānd o clasificare tipologică a scoarţelor cu chenar, īntālnim īn zona studiată trei formule: īntr-o primă formulă pe cāmpul scoarţei apar dungile amintind direct concepţia liniară a ornamenticii lăicerului bazat pe vrāste.

O altă categorie se caracterizează prin motive izolate dispuse simetric pe īntreg cāmpul scoarţei (fig. 45).Al treilea grup cuprinde scoarţele cu motiv central īn jurul căruia se grupează şi celelalte motive cu caracter secundar. Sub raportul caracterului ornamentului scoarţele se pot clasifica īn mai multe categorii: īn primul rānd se situează scoarţele cu decor geometric, apoi acelea īn care decorul geometric se īmbină cu cel floral stilizat şi īn al treilea rānd, scoarţele dominate de decorul floral īmbinat cu cel figurat şi cele cu decor geometric figurat

CATALOG

 

33. Scoarţă. īnv. 826, comuna Truşeşti. 3,40/0,92 m, (1/2 din scoarţă), urzeală-băteală, lānă ţigaie, circa 1880, coloranţi vegetali (P. 18-19). Scoarţa compusă din două foi, ţesută īn două iţe, cu decor geometric şi vegetal, realizat prin alesătură cu găurele. Chenarul lat de 18 cm, ce mărgineşte scoarţa de jur īmprejur, are un fond de culoare bej pe care se īnşiruie motive florale stilizate (boboci de lalea īn diverse nunaţe), coloraţi īn nuanţe de cafeniu şi verde. Pe marginile exterioare, chenarul are o bandă īngustă de culoare cafeniu īnchis. īn partea interioară chenarul este mărginit de o bandă de aceeaşi culoare cafeniu īnchis ce īncadrează cāmpul unei jumătăţi de scoarţă de jur īmprejur. Acesta este un ornament īn vrej şi frunze de culoare verde deschis.

īn cāmpul scoarţei se află dispuşi pe toată lungimea ţesăturii trei pomi stilizaţi cu fructe şi boboci alternānd cu motive romboidale. Pomii sunt de culoare cafenie īnchis cu fructe şi flori de culoare mov. La fel şi romburile. Scoarţă generalizată īn zonă. Variantă deosebită a arborelui vieţii īntālnit īn ţesăturile din zonă, prin stilizarea sa modernă.

34, Scoarţă (fragment), īnv, 797, comuna Cristineşti , 2,10x0,97 m, urzeală-băteală, lānă ţurcană, circa 1890, coloranţi vegetali (PI. 20).

Scoarţă dintr-o singură foaie, ţesută īn două iţe. cu decor vegetal şi geometric, realizat prin alesătură legată. Chenar pe părţile laterale īngust de 8 cm, realizat dintr-un şir de mici pătrate dispuse īn zigzag. La capete, două dungi delimitează ţesătura.

īn cāmpul scoarţei se află trei brăduţi dispuşi de-a latul scoarţei, alternānd cu patru şiruri de steluţe. Cāmpul scoarţei este de culoare neagră iar brăduţii şi steluţele au coloritul īn nuanţe de roşu, roz, verde şi galben. Chenar īn şah.

Scoarţa este răspāndită īn īntreaga zonă constituind o etapă incipientă īn evoluţia scoarţei cu decor vegetal bazat pe motive simbolice de veche tradiţie.

 



35. Scoarţă. īnv. 801, comuna Cristineşti, 4,10x0,94 m, urzeală-cānepă, băteală-lānă ţurcană, coloranţi chimici (PI. 21).

Scoarţă dintr-o singură foaie,  ţesută īn

două iţe, cu decor geometric realizat prin alesătură legată. Cāmpul scoarţei, de culoare neagră este mărginit de un chenar lat de 32 cm, dispus pe părţile laterale ale scoarţei, realizat



printr-o linie īn zigzag care susţine pomii stilizaţi. Chenarul liniar īn zigzag este colorat īn alb, verde şi roşu, iar pomişorii īn roşu, verde, mov şi galben. īn interior, chenarul lateral este mărginit de o linie dinţată de culoare galbenă. La capete scoarţa este mărginită de trei dungi, două colorate īn roşu şi una de culoare albastră. īn cāmpul scoarţei sunt dispuse motive geometrice scăriţe, colorate īn roşu şi mov, alb şi verde.

36. Scoarţă. īnv. 726, satul Călugăreni, comuna Ungureni, urzeală-băteală, lānă ţurcană, circa 1910, coloranţi chimici (PI. 22).

Scoarţă compusă dintr-o singură foaie ţesută īn două iţe, cu decor vegetal, geometric şi zoomorf, realizat prin alesătură legată. Chenar dublu lat de 25 cm. Cel exterior este mai īngust cu fondul de culoare roşie, vişinie, avānd pe el motive geometrice dispuse īn zigzag. Chenarul interior mai lat cu fondul de culoare nisipie, decorat cu motive īnşiruite īn vrej. īn cāmpul de culoare neagră se află dispuşi īn lungul scoarţei, pr mijloc, trei pomi candelabru cu un triunghi la bază şi cāte două păsări stilizate la vārf - īn poziţie afrontată. Lateral se află cāte doi pomi de dimensiuni mai mici. Motive secundare asociate: boboci de trandafiri, dispuşi lateral şi pe mijloc, īn vārful primului pom şi la rădăcina ultimului pom de jos.

 

 

 

 

 


 

Ştergarul popular - utilitate şi decor

 

Steliana Băltuţă

 

Dacă multe din documentele materiale etnografice au şi o precisă funcţie utilitară, dar şi una legată de obiceiuri, practici, dacă altele au chiar trei funcţii, ca spre pildă ceramica: obiecte de uz, de ornamentare a interiorului şi recuzită funcţională īn cadrul unor obiceiuri, ştergarul este obiectul care pe lāngă funcţia utilitară este folosit la ornamentarea interiorului, intră īn componenţa portului popular şi este integrat unor practici şi obiceiuri.

Tancred Bănăţeanu

 


Ştergarele, ca piese componente ale textilelor populare romāneşti sunt de o diversitate şi frumuseţe specifice artei ţărăneşti, īn general...ele se īntālnesc īn orice casă, fie la diverse trebuinţi gospădăreşti, fie ca element important al decorului de interior^ .De asemenea, pānă pe la sfārşitul secolului al XIX-lea şi īnceputul secolului al XX-lea, ştergarele au constituit piesa de bază pentru găteala capului a femeilor măritate, aşa cum mai poartă īncă, cu totul rar, bătrānele şi unele gospodine, la nunţi şi botezuri, prin sudul Transilvaniei şi nordul Moldovei2.

Īn numeroase foi de zestre, ştergarele apar printre piesele din dota miresei. Astfel foaia de zestre din anul 1857 a unei domniţe moldovene menţionează pe lāngă alte obiecte şi prostiri (cearceafuri de pat), năframe, şervete, ştergare de cap3.

O altă foaie de zestre din 2 aprilie 1765 pomeneşte, īntre altele de ...40 de şărvete, 6 năfrămi de mānă, 6 năfrămi de obraz, 4 peşchire4.

Multe dintre frumoasele ştergare ţesute altădată se găsesc īn muzee şi colecţii particulare. Secţia de etnografie a Muzeului Judeţean Botoşani are īn inventar un număr de peste 150 de ştergare, reprezentānd zona Botoşani şi un număr de peste 200 de ştergare (din colecţia Maria şi Nicolae Zahacinschi), provenind din alte zone ale ţării.

Piesele la care ne referim au avut diverse utilităţi - pentru acoperit capul, ca dar de naş la nuntă, pentru decorat interiorul locuinţei (deasupra ferestrelor, covoarelor, la icoane, la oglindă), pentru bucătărie.

La ştergarele pentru locuinţe, domină ţesătura īn 2 iţe, care permite desfăşurarea decorului brodat īn punctul crucii (cruciuliţe). Cele două capete sunt terminate cu franjuri croşetate, īnnodate, de care sunt legaţi motocei.

Elementele decorative sunt geometrice, florale, avimorfe(diverse păsări), antropomorfe (bărbaţi, femei), zoomorfe (cai, capre, vaci), skeomorfe (fāntānă, cobiliţă, găleţi, vase pentru adăpat). Pe unele ştergare, apar anii cānd aceste piese au fost brodate, iniţialele şi chiar numele femeilor care le-au lucrat. La o atentă analiză cromatică, concluzia este că, la cele mai vechi ştergare, apar culorile negru şi roşu, simbolizānd dualitatea lumină-īntuneric, viaţă-moarte, iar la cele mai noi, se remarcă o policromie lunecānd uneori spre o stridenţă cromatică, spre o nesupunere unor reguli ale armoniei culorilor, zgāriind retina privitorului.

Ştergarele pentru acoperit capul, ca piese de port popular sunt supuse altor reguli decorative şi cromatice, ele fiind ţesute numai cu 3 şi 4 iţe, decorul conturāndu-se doar din ţesătura albă cu o uşoară nuanţă de ocru galben, la care apar cu raritate, fluturii aurii şi mărgeluţele.  La o atentă analiză cromatică, concluzia este că, la cele mai vechi ştergare, apar culorile negru şi roşu, simbolizānd dualitatea lumină-īntuneric, viaţă-moarte, iar la cele mai noi, se remarcă o policromie lunecānd uneori spre o stridenţă cromatică, spre o nesupunere unor reguli ale armoniei culorilor, zgāriind retina privitorului.

 


 

.


Ştergarele pentru acoperit capul, ca piese de port popular sunt supuse altor reguli decorative şi cromatice, ele fiind ţesute numai cu 3 şi 4 iţe, decorul conturāndu-se

 

doar din ţesătura albă cu o uşoară nuanţă de ocru galben, la care apar cu raritate, fluturii aurii şi mărgeluţeleS-ar impune de făcut o observaţie la ştergarele la care apar siluetele umane cu motive decorative. īn cea mai mare parte, siluetele poartă īmbrăcăminte de croi orăşenesc şi mai puţin port popular. Ar fi o explicaţie pe care n-am mai īntālnit-o, dar care ar putea fi una corectă. Exemplificăm cu două din ştergarele datate 1899 şi 1924, care au fost lucrate īn anii cānd īn sate, costumele purtate zilnic erau cele populare. Sătencele erau mai degrabă fascinate de īmbrăcămintea de croi orăşenesc (fustele clopot ale cucoanelor şi īncălţămintea cu tocuri) decāt de straiele lor zilnice sau de sărbătoare şi opincile (care nu constituiau o noutate, fiind lucrate īn gospodărie).

Īn concluzie trebuie spus că ştergarele populare au avut un rol şi un loc bine stabilite īn casa ţărănească de altădată şi īn cultura populară īn general, fiind chiar un document de civilizaţie etnografică


 

NOTE

 

1.     Gh. Nistoroaia, Ştergarele populare, Muzeul de Artă ai RSR, Bucureşti, 1975, p. 15.

2.     Ibidem.

3.     Nicolae Iorga, Foaia de zestre a unei domniţe moldovene din 1857 şi exilul veneţian al familiei sale, Buc., 1926, p. 5.

4.     Tudor Pamfile, Industria casnică la romāni, Buc., 1910, p. 344-345.

 

Lista ilustraţiei

1.   Ştergar pentru acoperit capul, inv. 239, achiţionat din Botoşani.

2.   Ştergar de naş, inv. 206, 134x41 cm, Dorohoi.

3.   Ştergar-decorare interior , inv. 233, 185x45 cm, Vf. Cāmpului.

4.   Ştergar-decorare interior, inv. 199, 170x42 cm, Brehuieşti—com. Vlădeni.

5.   Ştergar-decorare interior, inv. 199, 170x42 crn, Brehuieşti—com. Vlădeni.

6.   Ştergar-decorare interior, inv. 1723, Oneaga, com. Cristeşti.

7.   Ştergar-decorare interior, inv. 196, 134x43 cm, Brehuieşti—com. Vlădeni.

8.   Ştergar-decorare interior, inv. 274.

9.   Ştergar-decorare interior, ucrainean, inv. 197, 134x43 cm, Sfārşit secol XIX, Brehuieşti—com. Vlădeni.

 

 

 

PATRIMONIU IMOBIL

 

Un topos uitat - Schitul lui Agafton

 

Dumitru Agachi

 


Pentru cīteva zile1 (27 mai - 8 iunie 2004) bătrīnele case călugăreşti din pomeţii eremitului Agafton au inspirat morfologii vetuste pentru cīţiva pictori şi sculptori reuniţi, īn dialoguri de seară cu un peisaj, īn restul timpului, prea tăcut.

Delabrate acum, casele din jurul bisericuţei sihastrului, ea īnsăşi resimţind efectele timpului, rămīn repere ale unei vieţuiri monastice cīndva firească şi animată īntru īmbunătăţire duhovnicească, rămīn un muzeu, din păcate cu fondul de tezaur aflat in corpore īntr-o stare precară. Spre finalul conclavului lor, la modul cu totul inspirat, artiştii au ţinut să organizeze un vernisaj sui generis.

Poate marcaţi de sugestia frescelor exterioare pe care spaţiul nord - moldav le-a creat, aceştia au expus, īn plein air, utilizīndu-şi chiar modelele ca suport convingător al reprezentărilor şi transfigurărilor, ritmīnd pereţii şi cerdacurile caselor cu operele lor. Au ţinut astfel să integreze spaţiul-model, lumina locului şi - pentru scurt timp, cīt un efemer happening - disponibilitatea privitorului, artist el īnsuşi, de a revela şi valoriza, īn operele celorlalţi, binomul subiectiv spaţiu-timp captat īn texturi plastice şi, desigur, de a anula distanţa dintre realitate şi artă.

Satul Agafton. mănăstirea3 dintr-o latură a sa, schitul integrat acum mănăstirii, ţin de numele unui călugăr care şi-a asumat sihăstria ca ieşire din lume şi īmbunătăţire duhovnicească. Semn că nu doar marile fapte de arme sau personalităţile care-şi anexează numele de timpul istoric rămīn īn conştiinţa publică. Trăirea pe calea firească a urcuşului duhovnicesc a lăsat timpului un loc şi un spirit al său. Intr-o lucrare monografică, Mănăstirea Agafton, Tipografia „Munca", Botoşani, 1929, Al. H. Simionescu vorbeşte despre existenţa unei mănăstiri, care a dispărut īn decursul timpului, situată foarte aproape de locul īn care monahul Agafton se retrăsese, īncepānd cu prima jumătate a sec. al XVIII - lea. Agafton plecase din mănăstirea de peste deal, şi īnsuşi Al. H. Simionescu lansa ipoteza că aceasta nu putea fi decāt Mănăstirea Doamnei, īntrucāt actuala localitate omonimă este astfel amplasată faţă de Mănăstirea Agafton. Acelaşi autor dă şi o explicaţie pentru retragerea eremitului la o viaţă monahală mai severă, care să-i ofere sălaşul īmbunătăţirii duhovniceşti pe măsura lucrării sale: faptul că, după cum s-a īntāmplat şi īn cazul altor aşezăminte prestigioase, Popăuţi, Coşula, īnchinate mănăstirilor atonite, administraţia impusă de acestea şi prezenţa majoritară a grecilor ajunsese cu greu suportabilă.

După cum menţionează Cartea Domnească din vremea lui Matei Ghica Voievod, datată 7262 (1754) octombrie 13, citată īn lucrarea lui Al. H. Simionescu4, Agafton cu a sa silinţă şi muncă a făcut curăţitură īn pădure(a) Merei de şau (sic!) făcut mănăstioară cu chilii şi şau pus şi pomeţi. Astăzi, ceea ce a īntemeiat sihastrul s-a extins pe culmea dealului şi pe coastele sudică şi nordică ale versantului din localitatea Agafton, comuna Curteşti din judeţul Botoşani, la marginea pădurii Baisa. In timp, īnsă, īnsuşi amplasamentul a devenit poate cauza cea mai severă a distrugerii fondului construit. La simpla observare a terenului sunt vizibile, pe coasta sudică a dealului pe care este amplasată mănăstirea, alunecări active de teren, evolutive, dezvoltate pe direcţia Nord - Sud, aceasta fiind şi direcţia declivităţii naturale foarte accentuate.

Alunecările de teren ocupă īn īntregime versantul, de la bază pānă la creasta acestuia, arealul de instabilitate fiind de

circa 1,500 ha, dezvoltāndu-se pe o lungime de aproximativ 450 - 500 m, măsurată pe direcţia Vest - Est, īncepānd din zona Taberei de elevi „Codrii de aramă", continuīnd cu drumul local Agafton - Balta Arsă, ajungīnd pīnă la marginea pădurii Baisa. Pe direcţia pantei, alunecările s-au propagat pe o distanţă de circa 250 - 300 m.

 

La circa 25 m de culmea versantului, pe o fāşie de aproximativ 100 m, sunt amplasate următoarele clădiri mănăstireşti: schitul de lemn al călugărului Agafton iar, foarte aproape de schit, la numai 5 - 7 - 10 m mai spre deal, la Est şi la Nord, un grup de patru case - chilii. La Vest şi Sud de biserică sunt plasate două case. O scară de piatră, edificată de monahia Agafia Lemne, asigură legătura dintre biserica de lemn şi biserica din deal. Biserica fostului schit este īnconjurată de un cimitir. Marca terenului coastei este aspectul său foarte frămāntat. Fiind folosit pentru fāneaţă, īn zona alunecărilor lipseşte vegetaţia arboricolă, doar cāţiva pomi fructiferi īmbătrāniţi, amintind de pomeţii sihastrului, marchează peisajul.

După modul de manifestare a instabilităţii terenului şi efectele produse, alunecările pot fi caracterizate ca fiind de mică adāncime, cel mult medie, cu manifestări mixte ale deluviului. Sunt prezente fronturi de desprindere, umflături sau terase īn contrapantă specifice alunecărilor cilindrice (rotaţionale), precum şi fragmentări īn falii, asimilabile alunecărilor translaţionale. Analiza sensului de extindere a instabilităţii conduce la constatarea că alunecările sunt de tip detrusiv. Lipsind rigolele laterale la drumul local Agafton - Balta Arsă, apele pluviale colectate din amonte şi de pe platforma drumului circulă prin zona afectată de alunecări creānd făgaşe, spălānd şi transportānd solul şi influenţānd regimul apelor freatice din zonă. Īn porţiunea afectată de alunecări sunt vizibile multiple izvoare de coastă, băltiri ale apei şi vegetaţie hidrofilă, aspecte care evidenţiază că debitele apelor freatice sunt semnificative.

Fenomenele de instabilitate a terenului sunt vechi, avānd o evoluţie lentă dar continuă īn timp. Aspectul este argumentat de menţiunile monografiei lui Al. H. Simionescu: scara de piatră edificată de monahia Agafia Lemne īntru pomenirea fiului ei iubit locotenentul Dimitrie Lemne mort īn războiul din 1877, prin urmare realizată ulterior perioadei războiului, probabil īn perioada anilor 1880 - 1900, a necesitat o reparaţie de amploare după un timp relativ scurt, fiind renovată de către Ministerul de Culte īn toamna anului 1923. Cauza nu putea fi decīt alunecarea de teren, iar faptul că īn prezent scara prezintă zone practic dislocate probează continuitatea alunecărilor, deşi acestea s-au manifestat lent, pe parcursul a mai bine de 80 de ani.

Cauzele evoluţiei către atingerea stării limită de echilibru īn masivul de pămānturi, cu activarea şi dezvoltarea alunecărilor, sunt de natură geomorfologică, ţinīnd de susceptibilitatea locală la producerea de alunecări de teren, ca urmare a stratificaţiei pămānturilor alterate (sedimentare) din alcătuirea versantului şi existenţei pămānturilor loessoide, sensibile la exces de apă, dar şi declivitatea accentuată a reliefului, implicīnd tendinţa consumării energiei de versant. īn seria cauzelor se mai īnscriu reducerea la limită a coeziunii interne īn masa pămānturilor din straturile de suprafaţă, prin fenomene de demineralizare şi transport de parte fină (eroziunea internă) provocate de circulaţia apelor subterane cu debite semnificative, īnsă, desigur şi lipsa vegetaţiei arboricole cu important rol de stabilizare. Reluăm, pentru forţa argumentaţiei, faptul arătat deja, că Matei Ghica Voievod, īntr-o Carte Domnească şi-a motivat gestul de danie făcut sihastrului prin faptul că el (sihastrul Agafton, n. n. D. A.) cu a sa silinţă şi muncă a făcut curăţitură īn pădure(a) Merei, prin urmare Agafton a defrişat un loc de mănăstioară īn pădurea coastei versantului, defrişare care s-a extins, īn timp, pentru necesităţile mănăstirii, rezultīnd īnsă un dezechilibru local major.

Īn cadrul ansamblului monastic se remarca schitul lui Agafton (biserica din lemn), ctitorită de acesta īn perioada 1728 - 1748. Avīnd hramul Sfinţii Voievozi Mihail şi Gavril, edificiul a fost ridicat pe coasta versantului, la circa 50 m de culmea şi platoul acestuia, direcţia dezvoltării longitudinale a bisericuţei (Est - Vest) fiind perpendiculară pe direcţia declivităţii accentuate a versantului. Astfel, īntre cota superioară a soclului pereţilor laterali ai bisericii şi cota terenului din zonă, pe o distanţă de numai 5 m, diferenţa de nivel este de aproximativ 70 - 80 cm.

Forma iniţială a construcţiei a fost de navă simpiă, cu lungimea de 10 m şi lăţimea de 5 m. īn interior se regăsesc cele trei īncăperi specifice edificiilor ortodoxe: pronaosul şi naosul, delimitat de altar prin iconostas (tīmpla). Delimitarea īntre pronaos şi naos este sugerată de tavanele boltite diferit şi s-a realizat prin două grupuri de cāte doi stālpi alăturaţi din lemn, pe care descarcă un fronton vertical īngust. Peste naos este realizată o turlă scundă, octogonală, corect īncadrată īn proporţiile construcţiei, turlă luminată prin patru mici ferestre simetrice, poziţionate pe direcţiile punctelor cardinale. Conturul absidei altarului este poligonal, ca şi cel al peretelui vestic. Pentru nuanţarea interpretării preluăm consideraţiile lui Grigore Ionescu5, cu privire la tipologia bisericilor din lemn şi plasarea acestora īn categoriile fixate de autorul menţionat. īn categoria I a tipologiei planului, autorul īncadrează formele cele mai vechi, caracteristica fiind faptul că īntregul plan poate fi īnscris īntr-un dreptunghi alungit, ale cărui capete - la īnceput cel dinspre răsărit, absida altarului, apoi, adesea şi cel dinspre apus (unde se găseşte intrarea) - sunt teşite. Prin evoluţie forma planului se amplifică, iar īn categoria a II-a sunt cuprinse bisericile īn care pronaosul şi naosul formează un corp comun dreptunghiular, căruia īi urmează spre răsărit o īncăpere mică - absida altarului - a cărei formă poate fi pătrată sau poligonală cu 3 pīnă la 6 laturi. Adesea pronaosul are şi el o formă absidată. īn această categorie se īncadrează şi bisericuţa Agaftonului6.

 

Importantă este şi remarca lui Grigore Ionescu cu privire la bisericile din lemn moldoveneşti (este şi cazul celei de la Agafton), cum că interpretează īn mod vădit forme caracteristice arhitecturii de zicf, printre care cupole construite din panouri şi scīndurele legate īntre ele cu limbă şi uluc şi īmbinate īntr-un schelet de nervuri curbe8.

Admirabil proporţionată de intuiţia talentului anonim popular, clădirea iniţială păstra, prin tehnica de lucru şi felul decoraţiei, trăsăturile tradiţionale specifice arhitecturii din lemn. Prin forma planului şi prin ideea acoperirii īncăperilor cu bolţi, dar mai ales prin forma şi structura acestora9, biserica transpune forme şi procedee regăsibile la arhitectura de zid. Poate această conexiune morfologică să fi inspirat decoraţia interioară neobişnuită. Astfel, turla, bolţile şi pereţii au fost tencuiţi şi pictaţi īn frescă īn anii 50 ai sec. al XX- lea.

Intervenţiile ulterioare au alterat īnsă arhitectura iniţial curată a monumentului. După anul 1828, cānd schitul se transformă īn mănăstire de călugăriţe urmează succesive extinderi ale bisericii, īn dezacord cu forma şi volumetria de ansamblu. Este adăugat, īn anul 1874, un pridvor pe direcţia Nord, marcīnd intrarea. Mult mai tārziu, pe direcţia sudică a altarului este alăturată o veşmīntărie, de aproximativ aceeaşi mărime şi dezvoltare īn plan cu pridvorul. Aceste alăturări au modificat forma īn plan, īndepărtānd-o grav de modelul şi proporţiile iniţiale, īncāt se īntunecă īntru cātva frumuseţea vechii bisericuţe după cum remarca pertinent şi Al. H. Simionescu10. Intervenţiile au modificat şi modul de comportare structurală a bisericii, prin crearea de legături atipice şi suprasarcini locale. Folosind materialele locale de pe chiar locul curăţiturii, sihastrul-ctitor, poate el īnsuşi arhitectul şi constructorul edificiului, şi-a plasat biserica pe fundaţie şi soclu din zidărie de piatră. Peste acesta au fost aşezate tălpi din bārne groase de stejar.

Lemnul folosit pentru confecţionarea pereţilor a fost prelucrat īn grinzi īn patru feţe, „īn patru dungi", de secţiune pătrată sau blăni late, numite „cioplitură", de secţiune dreptunghiulară.11 Bārnele de stejar cioplite, aşezate īn cununi orizontale au fost īncheiate la colţuri īn cleşte (īn chiotori, conform Al. H. Simionescu), modul de edificare fiind cunoscut sub denumirea de blockbau. Şi īn cazul Agaftonului, tehnica de īmbinare „īn cheotoare dreaptă" este cea evidenţiată de Grigore Ionescu ca fiind īntīlnită adesea, mai cu seamă īn construcţia pereţilor de biserici [ ... ] după sistemul numit „īn coadă de rīndunică", de trăinicie şi forme desăvīrşite.12 Acoperişul este din lemn, cu pante relativ reduse, īnvelitoarea peste pridvor şi corpul bisericii - ca şi paramentul turlei - fiind din şindrilă. La veşmīntărie īnvelitoarea este din tablă zincată. Din nefericire, protecţia la intemperii a paramentului din lemn nu s-a realizat cu emulsii grase incolore, care să nu modifice aspectul materialului şi, mai mult, care să-i pună īn evidenţă textura, ci s-a aplicat o vopsea de ulei de culoare gri-strident direct pe bārnele din lemn, conferindu-i construcţiei un aspect cu totul inestetic, īncīt se īntunecă (īncă o dată, n. n. D. A.) frumuseţea vechii bisericuţe.13 Soclul din piatră a fost tencuit cu mortar de ciment, construcţia fiind bordată de un trotuar masiv şi inestetic din beton. La execuţia pridvorului şi veşmīntăriei nu s-au mai respectat procedeele iniţiale de prelucrare şi punere īn operă a lemnului, diferenţele de calitate fiind semnificative.

Din păcate starea de conservare a clădirii este cu totul precară. Simpla examinare vizuală a acesteia a dus la constatarea unei tipologii complexe de deficienţe care s-au agravat īn timp, dintre care cele structurale au adus construcţia la limita pierderii capacităţii portante a unor elemente structurale şi a stabilităţii locale. Afectarea stabilităţii construcţiei are tendinţă de generalizare şi de evoluţie spre starea de precolaps. Procesele microbiologice de putrezire a lemnului au afectat masiv structura de rezistenţă a construcţiei distrugīnd fie īntreaga secţiune a elementului, (aspect vizibil īn special la tălpile pereţilor), fie porţiuni de bīrne īn zonele unde procesul a fost mai puţin profund. Acestor efecte li s-a adăugat atacul insectelor xilofage.

 

Diminuarea considerabilă a capacităţii portante prin procese ireversibile la care este supus lemnul vizează zonele umbrite (veşmīntărie), unde aerisirea s-a produs mai greu, aerarea fiind diminuată şi datorită impermiabilizării soclului cu mortar avīnd ciment īn exces. Pe fondul acestor procese cīt şi al instabilităţii ternului s-a produs rotirea şi ieşirea din plan vertical, cu aproximativ 10 cm., a peretelui longitudinal nordic. Fisurile disperse, vizibile īn tencuiala interioară, evidenţiază deplasările multiple ale ansamblului şi tasările diferenţiate la nivelul fundaţiilor. La interior s-au dezvoltat, la intersecţia peretelui transversal dintre pronaos şi naos cu pereţii longitudinali, crăpături de circa 2-3 cm deschidere, astfel poziţionate īncīt conduc la concluzia că legăturile spaţiale dintre elementele structurii de rezistenţă sunt afectate grav şi că cedarea acestor legături este oricīnd posibilă. Deşi structura de rezistenţă din lemn a permis preluarea unor deplasări şi tasări mari - prin multitudinea de legături care asigură deformabilitatea ansamblului - diminuarea capacităţii portante a elementelor de la baza pereţilor poate produce colapsul. Biserica de zid de pe culmea dealului şi biserica de lemn de pe coasta versantului sunt īnconjurate de două grupuri de chilii. Casele au fost edificate īntr-o perioadă lungă de timp, īncepānd cu prima jumătate a sec. al XVIII-lea, cānd Sihastrul Agafton şi-a făcut mănăstioară cu chilii. Al H. Simionescu lansează ideea că Agafton a construit locuinţă īn apropierea bisericuţei.14 Astfel, īn timp, ia naştere un adevărat sat de chilii (Al. H. Simionescu: biserica e īnconjurată de căsuţe albe), grupate imediat īn jurul bisericii de lemn, sau amplasate după adevărate principii de sistematizare pe culmea dealului. Ansamblul din deal este marcat printr-o alee largă, pe direcţia Vest - Est, care fixează aliniamentele (din stānga şi din dreapta), aleea fiind iniţial plantată cu patru rānduri de arbori.

Deşi eclectic ca stil, satul de chilii, centrat pe cele două lăcaşuri de cult, reprezintă un ansamblu urbanistic unitar şi coerent, muzeu viu al satului din zona de Nord a Moldovei. Ansamblul conţine exemplare valoroase arhitectural şi muzeistic, profund individualizate, īntrucāt au fost realizate cu mijloace tradiţionale, de către meşteri din zonele de provenienţă ale maicilor. In majoritate, casele au reprezentat zestrea părintească a neofitelor la intrarea īn cinul călugăresc, īncīt se regăsesc, astfel, case montane (de tipul celor din Bucovina), tradiţionalele case de la sfārşitul sec. al XIX- lea din zona Botoşani, sau chilii sugerānd modelul Mănăstirii Agapia.

La numai 10 m mai spre deal de bisericuţa sihastrului, formānd un careu cu deschiderea către biserică (spre Sud), sunt amplasate probabil cele mai vechi case ale ansamblului, bătrānele case călugăreşti după cum ţine să le singularizeze Al. H. Simionescu.15 Grupul conţine casele numerotate 70, 73, 74, 75, 76, acestea avānd forma dreptunghiulară, pianul de construcţie fiind cel tradiţional al casei din gospodăria ţărănească. Cerdacul la faţa casei este nelipsit, indiferent de modestia chiliei, uneori cerdacul fiind prelungit pe lateralele construcţiei. Tinda centrală marchează simetria construcţiei şi asigură accesul īn camerele casei, fiind plasate cīte una sau două chilii de fiecare fiecare parte a tindei. Din grup se detaşează, prin proporţii, casa numerotată 73.

 

Acoperişul īnalt, cerdacul larg, decoraţia simplă dar bine echilibrată a stālpilor cerdacului, sunt elemente care probează autenticitatea, vechimea şi valoarea arhitecturală a clădirii.16

Structura de rezistenţă a majorităţii caselor-chilii este precară, fiind utilizate materiale locale cu durata de exploatare relativ redusă, īnsă ingenios lucrate, folosind cu iscusinţă īnsuşirile şi caracteristicile materialelor. Astfel, din bīrne masive din lemn (denumite furci de meşterii care şi astăzi mai lucrează astfel) se alcătuia scheletul de susţinere al construcţiei. Pe acest schelet, utilizīnd o tehnică asemănătoare celei de īmpletire a coşurilor, meşterul plasa nuiala, o ingenioasă īmpletitură din fascicule de crengi fie dispuse orizontal, fie, de cele mai multe ori, vertical. Pe acest sistem structural se aplica umplutura, cu rol termoizolant şi de īnchidere, din pămīnt argilos, īntr-un amestec bine omogenizat cu paie, spre a-i conferi durabilitate.

O astfel de alcătuire uşoară nu necesita fundaţie, īnsă pe terenul pe care se ridica clădirea se amenaja o platformă (năschilura) de pămīnt argilos, impermeabil, bine bătătorit. Se realiza astfel soclul de protecţie al clădirii, uneori descriind prispe īnalte, īn cazul Agaftonului acestea fiind protejate cu scīnduri. Planşeele caselor sunt din lemn, tavanele fiind din scīnduri īn unele cazuri sau tencuite īn altele. Inserţiile vizibile din zidărie din cărămidă sau utilizarea locală a betonului ( spre exemplu la casa cu nr. 74) reprezintă īncercări de a īntări clădirile la bază, ca urmare a cedărilor apărute īn timp.

La toate casele ansamblului, datorită vechimii acestora, a īmbătrānirii materialului portant (bārne, furci, tălpi), a cedării prispelor īn urma instalării umidităţii īn exces dar şi datorită condiţiilor de folosire şi, mai ales, a lipsei lucrărilor de īntreţinere (īn gospodăria tradiţională astfel de lucrări se efectuau anual) avariile sunt foarte accentuate. Enumerăm tipologia deficienţelor, degradărilor şi avariilor: prezenţa tasărilor şi īnclinarea pereţilor, sau chiar īnclinarea unei părţi de construcţie, distrugerea şi dislocarea unor stīlpi de susţinere din componenţa cerdacurilor. La interior, dar şi pe faţade sunt vizibile multiple trasee de fisurare şi chiar dezvoltarea unor crăpături largi. īnclinări şi curburi accentuate la planşee se regăsesc la toate casele-chilii. īn spatele caselor nr. 73 şi 74 s-au format, deplasāndu-se lent spre clădiri datorită alunecării, valuri de pămānt periculoase.

Concluzia acestor stări de lucruri nu poate fi decīt necesitatea trecerii urgente la conservarea fondului construit al sitului şi apoi restaurarea şi punerea īn valoare a acestuia. Lucrările sunt īnsă ample şi trebuie să vizeze, pe de o parte, menţinerea stabilităţii versantului. Studii geotehnice de specialitate sunt necesare spre a fixa principiile proiectării lucrărilor. īnsă, pīnă la un astfel de moment, simpla plantare cu arbori a zonei cu alunecări şi un sistem de rigole care să conducă rapid apele din precipitaţii de pe amplasament spre baza versantului sunt imediat necesar de făcut şi, īn fond, solicită resurse relativ reduse.

Restaurarea bisericuţei sihastrului implică o expertiză tehnică adecvată, studii de specialitate (arheologic, de parament, miicrobiologic) şi un proiect de restaurare bine condus ştiinţific, īn care secţiunea privind consolidarea structurală să deţină ponderea necesară. Formulăm cīteva propuneri pe care ne-am dori să le regăsim printre opţiunile colectivului de restaurare şi ale CNMI. Considerăm că īndepărtarea adaosurilor care au īnstrăinat construcţia de modelul originar trebuie să constituie o prioritate, chiar dacă adaosurile marchează evoluţia clădirii iar anumite detalii, cum ar fi cerdacul cu elemente traforate, īnveselesc oarecum linia riguroasă, de un anumit ascetism, al paramentului cioplit. S-ar obţine astfel şi degajarea volumului iniţial al bisericii şi, prin urmare, o mai bună aerare a acestuia. Pentru restabilirea schimbului normal de umiditate la baza construcţiei sunt necesare īndepărtarea trotuarului supralărgit şi de grosime apreciabilă, din beton compact şi degajarea soclului din piatră de tencuiala cu mortar de ciment. Sunt măsurile minimale (dintr-o succesiune complexă de lucrări), prin care se va opri ascensiunea apei, prin efectul capilarităţii, la pereţii din lemn şi se vor stopa efectele umidităţii ascensionale asupra construcţiei. Nu īn ultimul rīnd trebuie avută īn vedere īndepărtarea de pe parament a startului de vopsea. După raşchetarea vopsitoriei se vor putea aplica tratamente de protecţie hidrofugă şi antiseptică fără a se denatura aspectul lemnului. Doar astfel se va ridica vălul care īntunecă īntru cātva frumuseţea vechii bisericuţe.

Casele-chilii, mai ales cele bătrīne din preajma bisericuţei, şase la număr, necesită o intervenţie de urgenţă pentru a mai putea fi salvate. Starea lor de precolaps impune ieşirea din inactivitate. Reparaţiile se pot face cu meşteri populari, iar la efectuarea lucrărilor se impune o singură exigenţă: respectarea detaliilor, finisajelor, tehnicilor de lucru şi materialelor tradiţionale.

Una dintre problemele cu adevărat importante, cea a găsirii unei folosinţe adecvate şi a punerii ulterioare īn valoare a acestui spaţiu, după restaurarea fondului său construit, pare a se fi rezolvat. Astfel, īn scurtul său comentariu despre Tabăra naţională de creaţie plastică din acest an de la Agafton, pictorul Victor Hreniuc lansează o propunere privind realizarea unui „sat al artiştilor" (5-6 căsuţe) īntr-un colţ al spaţiului atīt de frumos ce aparţine Mănăstirii Agafton.17 Propunea este mai mult o provocare al cărei efect urmează să-1 resimtă benefic acel loc īn prezent tăcut şi uitat.


 

NOTE

 

1.     Īn perioada 27 mai - 8 iunie 2004 s-a desfăşurat la Agafton „Tabăra naţională de creaţie plastică Io, Ştefan Voievod", organizată de Ministerul Culturii şi Cultelor, Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Culte şi Patrimoniul Cultural Naţional Botoşani şi de Uniunea Artiştilor Plastici din Romānia, Filiala Botoşani.

2.     Imagine sugestivă preluată din Al. H. Simionescu, Mănăstirea Agafton, Tipografia „Munca", Botoşani, 1929.

3.     Situl are asigurat regimul legal de protecţie, potrivit Legii privind protejarea monumentelor istorice, nr. 422/2001, īntrucāt este īnscris la po/iţia 07-B-l 00 īn Lista monumentelor istorice - Botoşani, listă care a fost avizată de Comisia Naţională a Monumentelor Ansamblurilor şi Siturilor Istorice īn anul 1992.

4.     Al. H. Simionescu, Mănăstirea Agafton, Tipografia „Munca". Botoşani, 1929, pag. 4.

5.     Grigore Ionescu, Arhitectura pe teritoriul Romāniei de-a lungul veacurilor. Editura Academiei, Bucureşti, 1982, pag. 69 - 73.

6.     La pagina 71 a op. cit., īn fig. 39. sunt redate de autor Planuri de biserici din lemn. Grupa 2. Cea de la Agafton are planul indicat la tipul 2.2.4.

7.     Grigore Ionescu, op. cit., pag. 73.

8.     Idem. pag. 75.

9.     Idem, pag. 73 - 75.

10.  Al. H. Simionescu, op. cit.. pag. 14.

11.  Grigore Ionescu, op. cit., pag. 45.

12.  Idem, pag. 46.

13.  L-am parafrazat pe Al. H. Simionescu, īntrucīt modul său de a exprima alterările aduse bisericuţei ni s-a părut prin el īnsuşi sugestiv.

14.  Al. H. Simionescu, op. cit., pag. 3.

15.  Idem, pag. 16.

16.  Nu īntīmplător casa a fost modelul-vedetă al artiştilor participanţi Ia tabăra de creaţie din acest an, dar şi al celor din ediţiile anterioare.

17.  Catalogul Taberei naţionale de creaţie plastic㠄lo. Ştefan Voievod", Agafton - Botoşani, 27 mai - 8 iunie 2004, pag. 3.

 

 

Ansamblul urban medieval Botoşani(9)

 

dr. Eugenia Greceanu

 


Pānă către 1870, evoluţia structurii sociale a Botoşanilor, condiţionată de evoluţia economică, poate fi definită astfel:

- Sec. XIV-XVII, centru de producţie meşteşugărească şi tārg de primă importanţă īn comerţul intern şi de tranzit - majoritate compactă a meşteşugarilor şi negustorilor romāni, puternică colonie de armeni negustori.

- Sec. al XVIII-lea - 1850, creşterea impetuoasă a comerţului de tranzit prin legătura cu Galaţi, īnceputuri promiţătoare pentru industrie īn prima jumătate a sec. al XIX-lea (49 de fabrici īn1832, prima moară de mare capacitate, cu valţuri, din īntreaga ţară, īn 184 4207 - apariţia unui număr īnsemnat de boieri care participă la activitatea de negoţ, crearea unui patriciat urban alcătuit din negustori şi meşteşugari fruntaşi, romāni, armeni ş. a.; continua īnflorire a meşteşugurilor şi a breslelor    romāneşti;        evoluţie corespunzătoare a breslelor de meşteşugari evrei; apariţia meşteşugarilor lipoveni.

- 1850—1860, imigraţia masivă a evreilor din Galiţia şi Rusia - concentrarea meşteşugurilor şi a comerţului īn māinile evreilor; patriciatul urban se orientează către achiziţionarea de moşii cu mare producţie de grāne; foştii meşteşugari şi negustori romāni se īntorc la mica producţie agricolă.

Īn a doua jumătate a veacului XIX, mai precis īntre 1869-1871, s-au construit căile ferate īn prelungirea liniei Lemberg- Cernăuţi-Suceava (Īţcani-Roman, 1869; Paşcani-Iaşi, 1870; Vereşti-Botoşani, 1871)208. Botoşani a devenit un capăt de linie secundară. Vechiul drum de pe malul stāng al Şiretului (Dorohoi-Botoşani-Hārlău- Tārgu Frumos) a fost dublat de o linie ferată spre Iaşi pe valea Jijiei şi, ca urmare, partea de est a judeţului Botoşani a gravitat spre Iaşi. Zona de influenţă economică a Botoşanilor s-a fărāmiţat, hinterlandul s-a redus şi oraşul a devenit un tārg de īnsemnătate locală209, īnregistrānd o sensibilă scădere a comerţului. Industria s-a orientat către profilul alimentar, rolul principal avāndu-1 producţia agricolă a marilor moşii. Consecinţă: şi īn cadrul populaţiei evreieşti s-a desprins de masa meşteşugarilor o aristocraţie a finanţelor, compusă din bancheri210, mari comercianţi de grāne, vite, făină, lānă211 şi moşieri.

Tabloul componenţei sociale a Botoşanilor ar rămāne incomplet fară menţionarea creării unei intelectualităţi care, īn veacul al XIX-lea şi īn veacul următor, a ajuns să concureze pe plan cultural rolul deţinut īn principal de Iaşi. Meritul formării acestei intelectualităţi revine īnsăşi funcţiei de centru cosmopolit al comerţului internaţional pe care 1-a avut oraşul pānă īn 1870 (serdarul Tudorache Pisoţchi, amintit mai sus, vorbea moldoveneşte, greceşte, sārbeşte, turceşte şi armeneşte - şi nu era probabil un caz izolat), precum şi dezvoltării, īncă din veacul al XVIII - lea, a unui īnvăţămānt complex, reclamat de aceeaşi funcţie a tārgului medieval.

Īnfiinţarea şcolii domneşti din Botoşani a precedat cu şapte ani reorganizarea din 1766 a īnvăţămāntului din Moldova, prin care se instituiau 23 de şcoli īn capitalele de ţinuturi, cu limbă de predare romānă212. Prin hrisovul din 20 decembrie 1759, loan Th. Calimachi a hotărāt īnfiinţarea unei şcoli domneşti īn Botoşani, pentru īnvăţătura copiilor213. Dacă primul

hrisov prevedea doar leafa dascălului, dispoziţiile ulterioare ale domniei arată importanţa crescāndă acordată şcolii: prin hrisovul din 30 septembrie 1793, Mihail Şuţu acordă şcolii veniturile bisericii domneşti Uspenia (dugheni şi orice ar mai avea), ce urmează să fie folosite pentru īntreţinerea şcolii şi bisericii; acest hrisov a fost īntărit de Alexandru loan Calimachi la 15 februarie 1796214. La 17 august 1806 Alexandru Constantin Moruzi adaugă la veniturile şcolii, peste venitul Uspeniei, īncă 870 lei pe an din veniturile şcolilor obşteşti, 300 lei pe an din iratul luminatei prea iubitei noastre Doamne a ţinutului Botoşani şi scutire de vamă pe tot amd cāte două sute de boi de negoţ de vamă i cornărit, fiind şi această milă statornică spre ajutorul acestii şcoli...216. Sumele erau destinate īntreţinerii localului şi plăţii dascălilor elineşti, greceştişi moldoveneşti . Din acest documentrezultă că la şcoala domnească se preda

elina, greaca modernă şi romāna, precum şifaptul că existau īn oraş şi şcoli īntreţinutede obşte. īn afară de acestea, la Botoşani -ca şi la Galaţi - mai funcţiona şi o şcoală - greceasca .

Īn 1859 s-a īnfiinţat la Botoşani un gimnaziu, numit colegiu, precedat īn Moldova doar de gimnaziul din Bārlad (1858). īn 1868, gimnaziul avea 7 clase cu 130 elevi, numărul acestora crescānd īn 1884 la 249 elevi. Funcţionānd iniţial īn clădiri īnchiriate, printre care şi casa Bolfosu din Calea Naţională nr. 234,. gimnaziul a ajuns să aibă īn 1885 o clădire proprie, care a primit numele de Liceul Laurian.

Īn Botoşani au existat şi şcoli īntreţinute de biserici, ca de exemplu şcoala din curtea bisericii armene Adormirea Maicii Domnului (īn funcţie pānă īn anul 1885) şi şcoala īntemeiată la 1851 de marele vornic Constantin Roset, īn curtea bisericii pe care o ctitorise spre īnvăţătura de pssaltichie greceşti şi moldoveneşti a copiilor săraci217, profil completat apoi cu citirea, aritmetica şi218 gramatica grecească şi romānă . Exemplul a fost urmat de Nicolae Sofian (1812-1900) dintr-o familile de greci din Botoşani219 consemnată īn veacul al XVIII-lea, care a īnfiinţat pe moşiile sale o şcoală agricolă pentru copii de ţărani, la Băluşeni - şi o şcoală sătească la Havārna220.

Importanţa īnvăţămāntului din Botoşani face ca, īn 1898, profesorii să figureze cu cel mai mare număr: 45 īn statistica profesiunilor cu pregătire superioară, urmaţi fiind de medici -18, după care vin cāte 5 ingineri, arhitecţi şi221 veterinari .

Concurenţa medicilor se explică prin dezvoltarea asistenţei medicale din Botoşani īn veacul al XIX-lea, ale cărei īnceputuri se situează īn 1793, cānd apare postul de medic al oraşului222. īn ordinea īnfiinţării spitalelor orăşeneşti din Moldova, după Iaşi (1757-cel mai mare) şi Roman (1787)223, la Botoşani se īntemeiază īn 1838 spitalul Mavromati, denumit astfel după fondator, Ion Mavromati, care 1-a dotat cu o avere administrată de epitropia Spiridoniei din Iaşi, fapt pentru care apare īn planul din 1849 cu denumirea de spitalul Sf. Spiridon (fig. 5). Dotat iniţial cu 40 de paturi, spitalul Mavromati avea īn 1931 peste 30 de camere224, traversānd probabil o mărire īn intervalul 1860-1870, indicat de arhitectura romantică a faţadei principale. Funcţionānd pānă īn pragul celui de-al doilea război mondial, spitalul Mavromati a fost dărāmat ţceea ce esie cu xoiui regreiaon;, peniru a face loc complexului modern de pe bd. Lenin (actualmente M. Eminescu - n.n.- O. L. Şovan). La primul spital al oraşului s-au adăugat pānă īn 1938 īncă patru, dintre care unul izraelit225.

Intelectualitatea botoşăneană, născută pe fondul unei complexe compoziţii etnice şi sociale, caracterizată - pānă īn a doua jumătate a veacului al XIX-lea - printr-o intensă participare la viaţa economică şi obştească a tārgului, a jucat pānă īn zilele noastre un rol de frunte īn cultura romānească, nu numai prin personalităţi unice ca Mihail Eminescu şi Nicolae Iorga, sau prin politicieni ca Mihail Kogălniceanu şi paşoptistul Dimitrie Scarlat Miclescu226, dar şi printr-un impresionant număr de scriitori, academicieni şi artişti, consemnaţi recent de cercetătorul Ştefan Cervatiuc, de la Arhivele Statului din Botoşani, īntr-o rubrică a ziarului local Clopotul, strădanie meritorie care ar justifica publicarea īn volum a unui material concludent pentru īnflorirea spirituală la care a condus īn final munca tārgoveţilor din Botoşani.


 

NOTE

 

207.  V. Tufescu, Tradiţii şi perspective īn dezvoltarea municipiului Botoşani.

208.  Istoria Romāniei, IV, p. 463.

209.  V. Tufescu, op.cit.,p. 14.

210.  V. Nădejde şi I. Ţiţu, op. cit., p. 48 - 15  bancheri īn 1891.

211.  Marele dicţionar geografic al Romāniei, I, p. 564: īn 1898, 25 comercianţi de grāne, 56 comercianţi de faină, 37 comercianţi de vite, 19 comercianţi de lānă, 8 comercianţi de manufactură.

212. Istoria Romāniei, III, p. 528-529.

213.  Marele dicţionar geografic al Romāniei, I, p. 568.

214. Ibidem, p. 569.

215.  A. Gorovei, Monografia, p. 11-13.

216.  Istoria Romāniei, III, p. 528-529.

217. N. Iorga, Inscripţii botoşănene, p. 24.

218.  Cultul ortodox īn judeţul Botoşani, 1906, p. 9.

219.Īīn pivniţa casei din str. 30 Decembrie nr. 3 am găsit pe tencuială agrafitul Sofian 1768.

220.  Informaţii culese de Ştefan Cervatiuc şi Anton Trancu.

221.  Marele dicţionar geografic al Romāniei, I, p. 564.

222. Istoria Romāniei, III, p. 679.

223.  N. Şuţu, Notions statistiques, p. 71.

224. C. Gh. Băcăoanu, Scurt istoric al serviciului sanitar din oraşul Botoşani, īn Botoşanii īn 1932, p. 98.

225. Enciclopedia Romāniei, II, Bucureşti, 1938, p. 538.

226.  Ştefan Cervatiuc, De la A la Z, īn Clopotul, nr. 3994/11.XI. 1973 (Mihail Kogălniceanu, născut la Iaşi, fiul botoşăneanului Ilie Kogălniceanu, vornic) şi nr. 4024/16.XII.1973 (Dimitrie-Scarlat Miclescu).

 

 

Mănăstirea „Sfāntul Nicolae" Domnesc Popăuţi

Scurtă prezentare

Arhim. Luca Diaconu


I. Date cronologice

1.Ctitorie voievodală

Ansamblul monumental- istoric şi de artă de la Popăuţi - Botoşani (sec. XV) a fost ctitorit īn perioada de maximă creativitate a stilului moldovenesc, de aceea īntruneşte toate trăsăturile caracteristice a acestui stil. Din acest ansamblu s-a mai păstrat doar biserica cu hramul „Sfāntul Nicolae" şi turnul clopotniţă datate conform pisaniei bisericii īn 1496 şi amplasate īntr-o aşezare strategică, pe loc domnesc, la nord- vest de tārgul Botoşani.

Pisania bisericii: ,Jo Ştefan Voevod, cu mila lui Dumnezeu, Domn ţării Moldovei, fiul lui Bogdan , a zidit acest hram īn numele celui īntre sfinţi Părintele nostru arhierarhul şi făcătorul de minuni Nicolae, la anul 7004 (1496), iar al domniei sale, īn al patruzecilea curgător, luna septembrie 30. "

2. Această ctitorie vo­ievodală de prim rang a īndeplinit īn decursul istoriei mai multe funcţii:

a. - biserică de curte domnească şi loc de popas pentru domnitorii ţării (1496-1750);

b. - mănăstire īnchinată Patriarhiei de Antiohia (1750-1863);

c. - biserică de mir (1863-1991);

d. - mănăstire de călugări (1991 pānă īn prezent).

a. - Despre prima perioadă s-au transmis puţine informaţii şi acestea se referă la Petru Rareş, care emite documente de aici bistriţenilor, īn mai multe rānduri, la moartea sa din 1546 (grafite pe pictura interioară) şi la alţi domnitori care pomenesc de curtea domnească de la Botoşani şi de slujitorii bisericii acestei curţi, popa Ionaşcu şi popa Mirăuţă, singurii de altfel cunoscuţi īn această lungă perioadă.

Īn perioada 1746-1750 biserica domnească amplasată pe loc gospod, fără proprietăţi, este pregătită pentru a fi īnchinată, fără să fie declarată mănăstire, prin īmproprietărirea de către C. Mavrocordat (1746) cu jumătate din moşia Tătăraşi, cu scopul de a fi reparată, şi de către „Ştefan Bosie cămăraşul de Izvoade" (1750) cu cealaltă jumătate a aceleiaşi moşii.

b. - Constantin Racoviţă (1749­1753) transformă biserica domnească īn mănăstire (1750) pe care īn anul următor o īnchină Patriarhiei de Antiohia şi continuă īmproprietărirea prin următoarele moşii: Tătăraşi (1751) (īntărire), 16 pogoane de vie la Nicoreşti (1752); moşiile de la Vaslui: Boţoaia şi parţial din Glodeni (1752), Childeşti (1752), Băluşeşti (1752); moşia tārgului (1753), Popăuţi (1753) numai temporar şi moşia Duruitoarea din Basarabia. Majoritatea acestor proprietăţi vor fi menţinute pānă la secularizare. Din această perioadă s-au transmis cele mai multe documente şi care culminează prin cele referitoare la mitropolitul Inochentie Iliupoleos (1815-1840), romān din Iaşi, ca cea mai importantă personalitate a acestei perioade.

c. - Pentru următoarea perioadă cānd fosta mănăstire īnchinată rămāne biserică de mir, redau doar cāteva date despre casele egumeneşti care au fost folosite succesiv drept şcoală primară (1865) a comunei Popăuţi, unitate militară: a Companiei 7 Vānători (1868), a regimentului II Călăraşi (1880), spital militar (1888), spital de boli venerice şi spital de boli contagioase pānă īn 1989 cānd ultimii administratori le-au demolat.

d. - Mănăstirea a fost reīnfiinţată īn 1991, iar īncepānd cu 1 iulie 1996 a īnceput reorganizarea ei, ca mănăstire de călugări cu viaţă de obşte, prin transferarea Protos. Luca Diaconu de la Mănăstirea Pāngăraţi - Neamţ īnsoţit de monahul loan Harpa. Pānă īn prezent, pe lāngă biserică, turnul clopotniţă şi o casă-muzeu, care se autodemola, existente la reīnfiinţare, s-a zidit corpul de chilii pe patru nivele (1997-1998), s-a restaurat turnul clopotniţă (1997-1999), s-a construit zidul de incintă (1998-1999), biserica „Acoperămāntul Maicii Domnului" (2002-2003), iar īn 2004 se vor termina finisajele exterioare la această biserică şi se va ridica al doilea corp de chilii.

II - Arhitectura

1. Biserica „Sfāntul Nicolae" Domnesc Popăuţi (1496) reprezintă stilul,  deplin evoluat al arhitecturii moldoveneşti, de epocă. 'Acest monument onorează spiritul inventiv şi simţul artistic al celor care l-au imaginat; ca efect este superior celui de la Dorohoi" (Paul Ilenry). Prin această biserică arhitecţii lui Ştefan cel Mare īncheie elaborarea unui tip pe deplin constituit, din care va ieşi perla epocii, ca sinteză a celorlalte categorii de biserici, care este biserica Mănăstirii Neamţ (1497).

Caracteristici

a - Biserica este de plan trilobat cu īncăperile clasice: pronaos, naos şi altar; pronaos supralărgit, cu cea mai īnaltă turlă comparativ cu celelalte biserici din categoria a doua din care face parte, cu ornamentaţie ceramică alternată cu piatră faţuită, dusă la apogeul dezvoltării sale.

b - Biserica Popăuţi face parte din categoria a doua de biserici ctitorite de Ştefan cel Mare şi Sfānt alcătuită din bisericile: Vaslui (1490), Bacău (1491), Hārlău (1492), Iaşi (1492-1493), Dorohoi (1495), Popăuţi (1496) şi Tazlău (1497) (cf. Ci. Balş şi Gr. Ionescu). Faţă de aceste biserici se individualizează ca fiind singura din această categorie cu pictură interioară de Ia ctitor şi printre foarte puţinele ctitorii de epocă ştefaniană cu pictură au­tentică pe īntreaga suprafaţă a īncăperilor sale clasice.

2. Turnul clopotniţă (1496) este una dintre cele mai originale realizări ale arhitecturii religioase din epoca Marelui Voievod, mărturie concludentă despre ştiinţa şi arta de a construi īn Moldova secolului al XV-lea (V. Drăguţ). Zidit din piatră brută şi din piatră faţuită, cu ancadramente de piatră pentru uşi şi ferestre, el se deslăşoară pe mai multe nivele, cu surprinzătoare modificări de profil: parterul de plan pătrat se comportă ca un soclu, etajul I īşi schimbă secţiunea de la pătrat la octogon, iar ultimul nivel revine la planul pătrat iniţial. Sub cornişa de piatră pe fundalul a şapte rānduri de cărămidă se desfăşoară un rānd de discuri ceramice din categoria celor ce ornează īn exterior biserica.

III - Pictura

1. Pictura interioară de la Popăuţi (1497) reprezintă īncheierea evoluţiei pro- gramului decorativ-iconogranc a şcolii de pictură moldoveneşti. Aici „asistăm la o remarcabilă inovaţie. Urmărind să armoni­zeze formele picturale cu dimensiunile spo­rite ale spaţiului interior al unui monument de tip evoluat, zugravul de la Popăuţi pără­seşte procedeul tradiţional al decorării pe­reţilor prin multiplicarea registrelor, imagi­nānd o soluţie nouă: supraīnălţarea regis­trului Patimilor. Totodată pentru a nu-i exa­gera īnălţimea, zugravul a plasat deasupra lui un brāu de medalioane: cu serafimi īn altar, cu busturi de sfinţi īn naos. Dar cu aceasta, problema registrelor īn vechea pic­tură moldovenească era definitiv tranşată. Registrul supraīnălţat al Patimilor şi brāul de medalioane vor constitui caracteristica dominantă a decoraţiei altarului şi naosului īn secolul al XVI-lea. Zugravii din acest secol nu vor mai simţi nevoia să inventeze ci, găsind metoda supaīnălţării registrului pati­milor (de la Popăuţi) suficientă şi satis­făcătoare pentru dimensiunile monumentelor lor, o vor adopta ca pe o formulă definitivă, de la care nu se vor mai abate decāt tārziu, spre sfārşitul picturii monumentale moldo­veneşti" (S. Ulea).

2. Pictura exterioară. După cum am arătat tocmai din 2001, biserica Popăuţi a fost pictată şi īn exterior īn 1533, īn timpul domniei lui Petru Rareş, fiind al treilea monument īn ordine cronologică, cu aseme­nea decoraţie, după bisericile: Hārlău (1530) şi Probota (1532). Nu este spaţiu aici pentru a repeta argumentările. Această pictură a fost acoperită de mai multe straturi de var, prin zugrăvire, de către călugării greci, iar arh. C. Băicoianu prin restaurarea sa „barbară " din perioada 1897-1906 a distrus-o īmpreună cu īntreaga ornamentaţie ceramică iniţială, care fusese acoperită prin pictare, decapānd 10-15 cm din paramentul bisericii şi punānd īn loc un placaj din materiale noi, aşa cum se vede pānă īn momentul de faţă.

IV. Investigaţii arheologice

Sondajele arheologice - din anii 2000-2001 făcute de către d-na Maria Voica Puşcaşu au dovedit că turnul clopotniţă a fost ctitorit odată cu biserica şi nu īnainte, că a existat īnainte de 1496 o biserică mai veche, cu cimitir, că Ştefan cel Mare a zidit ctitoria sa pe mormintele unor demnitari de seamă (ex: Dragoş Boul - mare vornic din Ţara de Jos), că pronaosul bisericii a avut şi funcţia de necropolă pānă īn secolul al XIX- lea şi că sunt indicii īn baza materialului arheologic descoperit, că spre estul bisericii "Sfāntul Nicolae" au existat casele domneşti ctitorite de cel ce a fost ctitor de ţară şi neam, stindard la poarta Europei, ca atlet al lui Hristos: Voievodul Ştefan cel Mare şi Sfānt.

 

 


 

 

COLECŢII, COLECŢIONARI

 

Monede din emisiunile din timpul lui Ştefan cel Mare şi Sfānt īn colecţii

particulare botoşănene

 

Mihai Cornaci

 


Īn lunga şi glorioasa sa domnie, Ştefan cel Mare şi Sfānt a fost preocupat şi de prosperitatea economică a ţării, sprijinind dezvoltarea meşteşugurilor, negoţului şi tārgurilor. Un factor activ īn acest sens l-au constituit emisiunile monetare, emiţāndu-se groşi şi jumătăţi de groşi īn sistemul dinarilor, introdus īn Moldova īn ultima domnie a lui Petru Aron (1455-1457): gros=0,60g; jumătatea de gros=0,30 g; argint cu titlul 500 o/o°.

Ca noutate faţă de emisiunile lui Petru Aron, Ştefan reformează sistemul, prin titlul superior (800 o/o°) al argintului din emisiunile şi tirajele sale.

Īn clasificarea emisiunilor monetare din această vreme, cei interesaţi de domeniu au ca bază criteriul renumitului numismat şi cercetător Octavian Iliescu, care separă monedele īn două tipuri:

Groşi

 Tipul 1. Avers. Cap de bour, iar ca atribute: stea (cu diferite forme) īntre coarne, īn părţi rozetă şi semilună, central īn cerc perlat. Circular textul:  +          MONETA MOLDAVIE. Revers.Cental īn cerc perlat, scut despicat care include īn primul compartiment cruce cu braţe egale īn ancoră (cruce de Malta), deasupra unei rozete (raza de aur). īn a doua jumătate a scutului sunt reprezentate trei grinzi orizontale ( cu trimitere la fasciile Asăneştilor).

Circular īn exerga textul: + Stefanvs VOIEVODA. Uneori, la unele tiraje, scutul conţine şi o globulă, dispusă central.

Groşii de tipul I se īncadrează aproxumativ īn următoarele dimensiuni: diametru, 13,5-16 mm, greutate, 0,40-0,88 g. īn funcţie de forma rozetei şi dispunerea ei se pot evidenţia:

Tip II. īn intervalul 1476-1504, Ştefan emite īn continuare groşi şi jumătăţi de groşi de argint păstrānd caracteristicile stabilite prin reforma monetară de la īnceputul domniei. īn schimb aversul acestor emisiuni prezintă īn centrul scutului o cruce dublă (īn ancoră), cu referire la principalele rădăcini dinastice (regăsite īn primul cartier al blazonului dinastic). Aversul acestor emisiuni prezintă central īn cerc perlat, capul de bour cu stea intre coarne, in părţi rozeta şi semilună. La unele emisiuni, uneori īntre coarne apare rozeta. Circular, īn exergă este dispus textul: + MONETA MOLDAVIE. Reversul prezintă central scutul īncadrat īn c.p. care are inclusă o cruce dublă cu capetele ancorate. Circular, īn exergă, textul:+ STEFANIS VOIEVODA.

Emisiunile tipului II au īntre 13-16 mm şi o greutate īntre 0,48-1,00 g.



Această diversitate rezultată din dispunerea alternativă a atributelor de pe Av. Şi Rv. Este explicabilă prin:

-     marcarea emisiunilor;

-     marcarea tirajelor;

-     īnsemne, variante, decizii (de gravor); secrete ale monetăriei etc.

Īn acelaşi timp, studiindu-se aceste emisiuni, se pot diferenţia realizări artistice īn ceea ce priveşte execuţia lor, cānd gravorii, deşi anonimi, dar talentaţi, au realizat pentru monedele lui Ştefan cel Mare şi Sfānt un tip de taur stilizat propriu acestei domnii şi care se deosebeşte de cel gravat pe sigiliu.

Sub aspectul realizării tehnice se īntālnesc şi monede cu eroare de batere avānd reprezentările feţelor excentric dispuse faţă de contur, dispunerea diferită a Rv. faţă de Av., contur strangulat, grosimi diferite pe cele două puncte maxime .ale diametrului.

O astfel de piesă se găseşte īn colecţia noastră, avānd aversul cu o abatere de 2 mm de la concentricitate.

Moneda este de tip Ib, cu diametrul de 13,5 mm şi o greutate de 0,52 g şi a fost găsită īn preajma Mănăstirii Coşula (1535) de către īnvăţătorul Nicolae Călinescu - fost director al şcolii din localitate - care, īn perioada anilor 1967-1968, dorea să iniţieze un colţ numismatic īn cabinetul său.


 


Īn decursul timpului, pe teritoriul judeţului Botoşani, cu diferite ocazii s-au descoperit exemplare din emisiunile Muşatinilor, īnsă majoritatea īn stare de conservare precară. Cele mai conservate exemplare din emisiunile lui Ştefan cel Mare se află īn colecţia ing. Ioan Barbu din Botoşani.

Menţionăm că, cu rare excepţii, toate emisiunile monetare atribuite domniei  lui Ştefan sunt din argint şi au fost bătute īn Monetăeia Sucevei, unde, cu unele īntreruperi, au fost emise monedele tuturor voievozilor Moldovei. După dispariţia lui Ştefan, urmaşii acestuia, Bogdan al III- lea(1504-1517) şi Ştefăniţă (1517-1527) revin la vechiul sistem monetar moldovenesc: 1 gros=0,80 g, Vi gros = 0,66 g, ca şi la emiterea monedelor de bronz de aceeaşi mărime şi tip ca şi groşii şi jumătăţile de gros din argint.

Profile