Manuscrisele lui Pamfil Polonic

În prima parte a acestui raport ne vom referi la manuscrisele lui Pamfil Polonic aflate la Biblioteca Academiei Române precum şi la contribuţia sa la cunoaşterea, cu precădere, a antichităţilor din Oltenia, Muntenia şi Dobrogea.

Înainte de a vorbi de prodigioasa activitate de teren a lui Pamfil Polonic din ultimul deceniu al secolului al XIX-lea precum şi de preocupările sale în calitate de inginer-topograf şi cartograf ne îngăduim să oferim cititorului unele date biografice[1].

Date biografice

S-a născut la Suceava la 27 august 1858. În 1873, după absolvirea cursului gimnazial, intră la liceul militar din St. Polten, în 1874 se află la Şcoala militară din Weisskirchen (Moravia) iar în 1875 la Academia Militară (Theresianum) din Viena. În 1879 este promovat sublocotenent în regimentul 31 (românesc) din Sibiu unde rămâne zece ani, până în 1888, îndeplinind totodată şi funcţia de profesor de topografie la Şcoala de ofiţeri de rezervă. În 1888 în calitatea sa de inginer topograf lucrează la fortificaţiile militare ce se efectuau la Przemysl în Galiţia dar, după trei ani (1891), datorită bolii contractate aici se pensionează. Apreciind calităţile de excepţie atât de topograf cât şi de desenator prof. Gr. Tocilescu, directorul Muzeului Naţional de Antichităţi, îl încadrează în 1892 şi, astfel, timp de aprox. 11 ani devine cel mai important colaborator tehnic al acestuia. Din păcate, după un deceniu de activitate, datorită unor neînţelegeri între ei, asupra căror nu vom insista, în anul 1902 părăseşte MNA devenind colaborator apropiat al lui Grigore Antipa lucrând ca inginer topograf şi desenator la Serviciile Pescăriilor Statului din Delta Dunării iar în 1905 este adus la Muzeul de Istorie Naturală din capitală, muzeu ce va purta numele marelui biolog. În 1910 colaborează cu Simion Mehedinţi în ceea ce priveşte partea de cartografie la atlasul şi manualele de geografie ale ilustrului nostru geograf. După primul război mondial lucrează la Direcţia Cadastrului Ţării, unde avea funcţia de şef de lucrări principal. De aici se pensionează în 1925. Tot în această perioadă colaborează şi cu Institutul Geologic al României desenând Harta Geologică a României. Cu ocazia semicentenarului Dobrogei din 1928 Muzeul Naţional de Antichităţi îl solicită să deseneze Harta Dobrogei preistorice şi greco-romane (la scara 1:150.000) precum şi Harta valurilor din Dobrogea la scara 1:300.000), ambele hărţi fiind expediate la Expoziţia de la Barcelona. Tot pentru MNA desenează cu fiul său Pamfil P. Polonic, geograf-cartograf, Harta Arheologică a Daciei (la scara 1:500.000) pe baza datelor oferite de prof. Ion Andrieşescu. Apreciat de Pârvan pentru deosebitele sale calităţi acesta îl îndeamnă să prezinte Academiei Române manuscrisul său intitulat „Despre valurile, drumurile şi cetăţile romane din toate ţările locuite de Români” având ca motto „Valea Împăratului” (92 de pagini). De altfel, subiectul solicitat de Academie se referea la alcătuirea unui repertoriu istoric, metodic dar sumar cu toate urmele romane păstrate în ţările locuite de români şi, în special valurile, drumurile şi cetăţile. Este important de relevat dorinţa autorului, care a adăugat în capitolul privind cele trei poduri de peste Dunăre şi trecătorile, ca lucrarea pregătită în forma finală pentru tipar să fie însoţită de un indice alfabetic şi de o hartă arheologică. Astfel, nobila sa intenţie era de a alcătui o lucrare de reconstituire arheologică a feţei pământului ţărilor locuite de români în epoca romană pe temeiul tuturor mărturiilor scrise şi tradiţionale. Forul academic apreciind această lucrare i-a oferit lui Polonic premiul Vasile Adamachi.

În anul 1935 P. Polonic reuşeşte să publice sub formă de rezumat două articole din manuscrisele sale[2].

O altă lucrare rămasă neterminată începută, se pare, prin anii 1934-1935 se intitula: „Itinerar al locurilor istorice prin Ţările Române”. Se stinge din viaţă la vârsta de 86 de ani la Bucureşti în ziua de 17 aprilie. Înainte de a muri, predă Academiei Române toate notele, însemnările şi observaţiile sale pe care le însoţeşte de hărţi, planuri, reconstituiri etc.

Activitatea depusă ca angajat al Muzeului Naţional de Antichităţi

În cele ce urmează nu ne vom ocupa decât de activitatea pe care P. Polonic a depus-o ca angajat al Muzeului Naţional de Antichităţi timp de aproape 11 ani (1892-1902) în calitatea sa de inginer-topograf, cartograf şi desenator şi, fără îndoială, de arheolog amator (folosim acest termen întrucât nu avea studii de specialitate în acest domeniu).

Astfel, imediat după încadrarea sa la MNA Tocilescu îi încredinţează săpăturile de la Adamclisi începute în aprilie 1892 şi chiar cercetările din întreaga Dobroge. În anul următor continuă, sub conducerea lui Tocilescu, săpăturile din această importantă cetate şi, totodată, se preocupă de ridicarea şi localizarea pe hartă a celor trei valuri (valul mare de pământ, valul mic de pământ şi valul de piatră) care încep din dreptul insulei Hinog (aflată la cca. 3 km sud de capul podului de la Cernavodă) şi sfârşesc la Constanţa precum şi a castrelor alăturate acestora. Tot în 1893 efectuează săpături în Oltenia, la Slăveni, iar în 1894 în castrele de la Racoviţa-Copăceni, Bivolari şi Tiţeşti. De asemenea a cercetat drumul roman de la Izlaz până la Ioneştii Govorii şi mai apoi până la Boiţa, drumul lui Traian de pe Valea Cernei precum şi valurile de apărare (Valul lui Traian, Troianul sau Brazda lui Novac de nord şi de sud[3]).

Pamfil Polonic este probabil primul care a cercetat, am putea spune, pas cu pas, malul stâng al Dunării, începând de la Vârciorova la Giurgiu şi, de aici, până dincolo de Brăila.

În anii 1895-1896 şi 1899 efectuează săpături la Axiopolis (în cele două fortăreţe, una romană şi alta probabil bizantină, de pe platoul de formă triunghiulară de pe malul drept al Dunării din dreptul insulei Hinog). În 1895 cercetează litoralul de la Mangalia la Casapchioi iar în 1897 continuă aceste investigaţii de la Casapchioi până la Babadag.

În 1896 execută săpături în castru precum şi la piciorul podului de la Drobeta. În 1897 face săpături în castrele de la Răcari, Bumbeşti şi Porceni. În anul 1898 revine în Dobrogea cercetând împrejurimile lacului Razelm şi ale braţului Sfântu Gheorghe precum şi malul Dunării în aval, de la Tulcea până dincolo de Ostrov. Tot în acest an continuă investigaţiile de pe bătrânul fluviu, între Calafat şi Giurgiu, apoi, trecând în sudul Moldovei cercetează valul de la Galaţi.

În anii 1898-1899 reia săpăturile de la Adamclisi începute în 1892. În anul 1900 execută săpături la Celei şi Reşca iar în 1901 la Mangalia şi Jidava.

Din cele expuse se poate afirma că într-un timp relativ scurt, ce depăşeşte cu puţin un deceniu, Pamfil Polonic a reuşit să realizeze un număr, am putea spune impresionant, de săpături făcute după metoda timpului în staţiuni cu o stratigrafie uneori dificilă şi complexă şi să efectueze cercetări perieghetice care însumează sute de kilometri privind drumurile romane, valurile etc.

Toate aceste investigaţii de teren se concretizau, conform înţelegerii cu prof. Tocilescu, în rapoarte detaliate săptămânale, însoţite de numeroase ridicări topografice, schiţe topografice, planuri de detaliu pentru cele mai importante obiective, reconstituiri etc. Lucrările realizate de P. Polonic au fost folosite din plin în publicaţiile şi comunicările susţinute de prof. Gr. Tocilescu[4]. Aşa cum aminteam mai sus probabil, datorită unor divergenţe de păreri, considerându-se nu de puţine ori „nedreptăţit”, poate şi din alte motive care ne scapă, P. Polonic rupe colaborarea cu Tocilescu, părăsind muzeul în 1902.

Aşa cum observa, pe bună dreptate, Corneliu Mateescu[5] , contribuţia lui P. Polonic rezidă nu numai în realizarea cu meticulozitate şi precizie a numeroase planuri, relevee etc., toate însoţite de rapoarte detaliate, dar şi în faptul că, nu puţine dintre ele rămân unicele documente, deoarece există situri care au fost distruse parţial iar altele pentru totdeauna datorită nepăsării dar, mai ales distrugerilor antropice.

Fondul de manuscrise Pamfil Polonic

Întreaga activitate ştiinţifică a lui P. Polonic concretizată în texte, însemnări, planuri etc. cuprinde un număr de 1587 file din care 1334 de file text, 27 hărţi şi 226 planuri, desene le-a predat, aşa cum menţionam mai sus, Secţiei de manuscrise a Bibliotecii Academiei Române. Pentru o mai bună cunoaştere de către cititor a prodigioasei sale activităţi de cercetare vom prezenta în continuare întregul fond de manuscrise Polonic (ne referim la titlurile tuturor caietelor şi manuscriselor în care sunt indicate şi numărul filelor respective precum şi a hărţilor)[6].

Despre valurile, drumurile şi cetăţile din ţările locuite de români. Motto: Valea Împăratului (1 ms.1, 92 file).

Valurile romane şi preistorice (1 ms.4): 1. Valurile romane de la Cernavodă până la Constanţa (caiet 1, f.27-76 şi caiet 2, fila 1-5); 2. Valul roman de la Vlachioi (caiet 2; f.16-21); 3. Valul roman din jurul satului Niculiţel (caiet 3, f.1-6); 4. Valul roman (Ghermea) de la Jijila (caiet 4, f.1); 5. Valul roman de la Igliţu (caiet 5, f.1); 6. Valul lui Traian de la Galaţi (caiet 6, f.4-12); 7.Brazda lui Novac de nord (caiet 7, f.1-38); 8. Brazda lui Novac de sud (caiet 8, f.39-45); 8b. Brazda lui Novac de sud de la Frasin (Vlaşca) (caiet 8 bis, f. 1-2); 9. Valul roman (Troianul) din Teleorman (caiet 9, f.22-60); 10. Valul lui Traian de la Suteşti (caiet 10, f. 13-14); 11. Valul tătarilor din Valea Nişcovului (caiet 11, f.1-2); 12. Valurile romane din Banat şi Ungaria (caiet 12, f. 1-8); 13. Valurile romane din jurul Sarmizegetusei (Grădiştea) (caiet 13, f.1-2); 14. Valul roman de pe dealul Mezeş, între Criş şi Someş (caiet 14, f.1); 15. Valurile romane de la Tribed şi Prajd (frontiera de est a Daciei) (caiet 15, f.1), 16. Valurile din nordul Moldovei (caiet 16, f.1-3); 17. Troianul de la Nicoreşti (caiet 17, f.1);

Drumuri romane şi preistorice (1 ms.5): 1. Drumul roman de la Izlaz la Reşca (caiet 1, f.61-76); 2. Drumul roman la Celei la Boiţa (Transilvania) (caiet 2, f. 77-131); 3. Drumul lui Traian din Transilvania (continuarea lui 2) (caiet3, f. 1-5); 4. Drumul lui Traian de la Turnu Severin (caiet 4, f.1-4); 5. Drumul lui Traian din Banat (de la Lederata la Sarmizegetusa) (caiet 5, f.1-2); 6. Drumul lui Traian din valea Cernei (caiet 6, f.1-2); 7. Drumul lui Traian din Pasul Vâlcan (de la Bumbeşti la Petroşani) (caiet 7, f.1); 8. Drumul roman de la Silistra (Durostorum) până la Constanţa (caiet 8, f. 1-5); 9. Drumul Muerei, la apus de Reşca (caiet 9, f.1); 10. Drumul lui Şerban Vodă de la Greaca (caiet 10, f.1); 11. Drumul Domnişorului din judeţul Prahova (caiet 11, f.1).

Note şi informaţii asupra locurilor istorice culese de la locuitori (1 ms, 6, caiet 1, f.1-70; caiet 2, f.1-6; caiet 3, f.1-30; caiet 4, f.1-3).

Cetăţi romane şi preistorice (1 ms. 7): 1. Cetăţile din judeţul Gorj (caiet 1, f.10-17); 2. Cetăţile de lângă Roşiorii de Vede (caiet 2, f.18-25); 3. Cetatea preistorică de la Miceşti din judeţul Argeş (caiet 3, f.1); 4. Cetăţile din interiorul Dobrogei de pe malul Mării Negre (caiet 4, f.21-36); 5. Cetăţile din judeţul Dolj (caiet 5, f. 37-44); 6. Cetatea de la „La Nucet” de lângă satul Popeşti din judeţul Vlaşca ( caiet 6, f.45,- 48); 7. Cetăţile din judeţul Ialomiţa (caiet 8, f. 10-15); 8. Cetăţile din judeţul Ialomiţa (caiet 8, f.10-15); 9. Ruinele oraşului roman Sarmizegetusa (Ulpia Traiana) (caiet 9, f. 1-7); 10. Cetăţile din judeţul Buzău (caiet 10, f.1-16); 11-12. Cetăţile de pe malul dobrogean al Dunării, de la Dunăvăţ la Hârşova (caiet 11, f. 1-60) şi de la Hârşova până la Ostrov (caiet 12, f.8-43); 13-14. Cetăţile din Transilvania şi cetăţile din Moldova (caiet 13, 14, f. 217-270); 15. Numirea antică a râurilor din Dacia şi frontiera ei (după Gr. Tocilescu şi D. Onciul) (caiet 15, f. 1-6); 16. Cetăţile rotunde de la Alcalop (Dobrogea) (caiet 16, f.1); 17. Despre movile (curgane) (caiet 17, f.1).

Săpăturile cetăţilor romane (1 ms. 8): 1. Săpăturile de la Adamclisi (caiet 1, f. 1-22); 2. Săpăturile de la Turnu Severin (caiet 2, f. 23-43), 3. Săpăturile de la cetatea romană (Jidava) de la Câmpulung (caiet 3, f. 44-57); 4. Săpăturile de la Răcari (caiet 4, f. 58-67); 5. Săpăturile făcute la cetăţile romane de la Bumbeşti (caiet 5 , f.68-79); 6. Săpăturile de la Racoviţa-Copăceni (caiet 6, f. 80-87); 7. Săpăturile de la Celei (caiet 7, f.1-13); 8. Săpăturile de la Reşca (caiet 8, f.14-50); 9. Ruinele oraşului antic Tomis şi cercetări arheologice la Constanţa (caiet 9, f.4-9, 51-77); 10. Cercetări arheologice la Mangalia (caiet 10, f. 1-10); 11. Cercetările arheologice de la Hinog (caiet 11, f.12-23); 12. Cercetări arheologice la Slăveni (caiet 12, f. 1-5).

Fortificaţii preistorice (1 ms.9, f.1-27).

Fortificaţii romane (1 ms.10, caiet 1, f.41-74; caiet 2, f-75-149; caiet 3, f.150-216).

Cetăţile şi monumentele istorice din Dobrogea în harta Statului Major la scara 1:200 000 (1 ms.11, f. 1-14).

Cetăţile şi monumentele istorice din România notate pe harta Statului Major, scara 1:200 000 şi trecute pe harta 1: 500 000 (1 ms.12, f. 1-43).

Cetăţile şi monumentele istorice )1 ms.13, f.1-12).

Harta Moldovei din hărţile Statului Major (1 ms.15, f.1-6). Varia (1 ms. - cuprinde 226 de planuri şi desene asupra tuturor săpăturilor şi cercetărilor de suprafaţă).

Hărţi arheologice (II, 1-21 – cuprinde 21 de hărţi de pe harta României 1:500 000, cu localizarea obiectivelor arheologice cunoscute).

În afara copiilor xerox, după originalele manuscris aflate la Biblioteca Academiei prezentate de Vasile Barbu, este important să menţionăm că, în Arhiva MNA există şi trei caiete cu note ale lui P. Polonic. Toate trei sunt intitulate Note de locuri istorice, redactate în 1927 care cuprind în total 37 de file[7].

Contribuţiile aduse de Pamfil Polonic în urma investigaţiilor întreprinse între Carpaţi şi Dunăre

Nu avem intenţia de a intra în detalii privind contribuţiile aduse de P. Polonic la cunoaşterea antichităţilor în urma numeroaselor investigaţii întreprinse cu precădere în spaţiul cuprins între Carpaţi şi Dunăre (Oltenia, Muntenia) şi Dobrogea, ci ne vom opri puţin asupra observaţiilor sale referitoare la cetăţile din celelalte provincii istorice ale ţării. După părerea noastră aceste teritorii au fost puţin investigate de Polonic prin cercetări metodice, datele pe care ni le oferă fiind obţinute atât pe baza studierii şi interpretării, ca specialist topograf-cartograf, a hărţilor Statului Major Român (la scările 1:50 000, 1:200 000, 1:500 000) şi a celor austriece (la scara 1:300 000) cât şi din literatura de specialitate, cum este cazul siturilor din nordul Moldovei.

În ceea ce priveşte spaţiul transilvan ştim că el a efectuat cercetări pe Jiul românesc şi pe Bistra, precum şi la Sarmizegetusa şi în jurul oraşului antic, el fiind însoţit de prof. Teohari Antonescu. Restul descoperirilor din acest spaţiu fiind prezentate pe baza informaţiilor indirecte având ca sursă, aşa cum spuneam mai sus, hărţile şi publicaţiile[8]. În aceeaşi situaţie se află, după noi, şi Banatul[9].

Cât priveşte Moldova, putem spune că nordul şi, se pare, chiar centrul acestei provincii, nu au fost investigate personal, ca şi spaţiul transilvan la care ne-am referit de către Polonic, datele pe care ni le oferă având aceleaşi surse menţionate[10]. În schimb, pentru zona de sud a Moldovei, Polonic a efectuat o serie de cercetări perieghetice, unele din ele realizându-se în 1913[11].

Din cele expuse mai sus ne îngăduim să formulăm unele concluzii. Pe bună dreptate s-a afirmat că Pamfil Polonic rămâne în istoria arheologiei noastre unul din marii specialişti în cartografia arheologică. El poate fi considerat un precursor în acest domeniu.

Este de datoria noastră ca măcar acum să relevăm nobilele eforturi ale neobositului Polonic în calitatea sa de inginer topograf şi cartograf, la cunoaşterea trecutului istoric al acestui pământ. Cutreierând ani în şir în lung şi în lat ţara el a notat cu meticulozitate şi acribie, confruntând hărţile cu terenul şi înregistrând totodată toate informaţiile de la localnici. El a consemnat o serie de „interpretări populare” păstrate în tradiţia localnicilor de sute de ani asupra unor lucruri, a unor monumente vechi cum ar fi Brazda lui Novac, Movila lui Novac etc.

Numai în urma unor asemenea cercetări complexe de teren, care ar trebui luate de exemplu şi astăzi Polonic a reuşit să descopere sute de puncte, unele fără îndoială deja cunoscute la acea vreme, ca de pildă cetăţile medievale, mănăstirile şi altele. Alte puncte cu descoperiri preistorice sau romane ori greco-romane, bizantine, fuseseră deja cercetate de predecesorii săi: Odobescu, Bolliac, Pappasoglu, Butculescu şi alţii.

Deşi unele descrieri din manuscrisele sale se repetă totuşi trebuie să remarcăm bogăţia datelor noi, cum ar fi cele privind valurile şi drumurile romane.

În modestia care-l caracteriza Polonic menţiona, în memoriul înaintat Academiei Române intitulat Precuvântare, ca materialul documentar strâns de el să fie publicat, subliniind faptul că nepublicarea lui ar fi „o pagubă nu numai pentru mine personal, ci şi pentru cercetările arheologice din România în general”. El socotea că nu are câtuşi de puţin „pretenţiunea de a intra în discuţiunile înalte asupra chestiunilor arheologice şi a da interpretări sau a emite păreri asupra lor, aceasta presupunând o specializare adâncă, în această frumoasă ramură a ştiinţei şi o perfectă cunoaştere a bibliografiei”. Din aceste considerente Polonic se mărginea numai a descrie ceea ce a văzut pe teren şi a da interpretări celor văzute numai întrucât, afirma el, „cultura mea militară îmi permite să judec un val, o cetate, o şosea militară etc.”

În aceste lucrări dorea să pună la dispoziţia specialiştilor un material nou de studiu. Dorinţa sa expresă era să publice măcar lucrarea privind fortificaţiile intitulată „Valurile, drumurile şi cetăţile romane din ţările locuite de Români”. Din păcate, aceasta a rămas inedită[12].

Nu putem încheia fără a sublinia contribuţiile sale pe tărâmul arheologiei şi al cartografiei arheologice, activitatea sa întinzându-se pe parcursul a cinci decenii. Din nefericire nu a fost apreciat aşa cum s-ar fi cuvenit de cei în drept iar unii dintre arheologii mai tineri, care i-au consultat manuscrisele, l-au citat uneori alţii deloc.

 

 

 

 

 

 

Note

 

[1] Datele despre viaţa şi opera sa îndeosebi în domeniul arheologiei le-am ales din interesantele articole publicate de arheologii Corneliu N. Mateescu şi Vasile Barbu precum şi din documentele de arhivă. Victor G. Iuga, Un om vrednic: Pamfil Polonic, în Natura, XXXI, iunie 1942, 6, Bucureşti, p. 224-227; Corneliu M. Mateescu, Pamfil Polonic, în Studii şi Cercetări de Istoria Artei – Seria Arta Plastică, 16, 1969, 2, Bucureşti, p. 340-343; idem, Pamfil Polonic (1858-1944), în Drobeta, 1978, Drobeta Turnu-Severin, p. 198-199; Vasile Barbu, Pamfil Polonic, în Revista Muzeelor, nr. 3, an. II, 1965, Bucureşti, p. 237-240; Arh. MNA-Fond Pamfil Polonic (vezi mapele 3-4) care cuprinde copiile xeroxate ale întregului fond de manuscrise aflat la Biblioteca Academiei Române.

[2] Pamfil Polonic, Valurile antice din Dobrogea, în Natura, XXIV, 1935, 6,p.21-26; idem, Cetăţile antice de pe malul drept al Dunării (Dobrogea) până la gurile ei, în Natura, XXIV, 1935, 7, p.18-26.

[3] Interesantă după noi este observaţia lui P. Polonic referitoare la multitudinea movilelor aflate pe teritoriul judeţului Teleorman. El afirma: „Nicăieri în România nu se găsesc atât de multe uriaşe movile ca în judeţul Teleorman, se vede că ele au avut aici o însemnătate deosebită şi un rol mai mare de îndeplinit şi în adevăr găsim aici mai multe valuri care taie judeţul de-a curmezişul Brazdei lui Novac de nord şi de sud şi Troianul - frontiera Daciei. Deci fiind aici nevoie mai mare de pază s-au construit aici mai multe movile pe care stăteau în turnuri de lemn posturile înaintate ale romanilor, poate şi ale barbarilor spre a putea semnaliza, mai lesne, venirea duşmanului”.

[4] Este de reţinut faptul că din totalul de 270 de file cât conţine manuscrisul Gr. Tocilescu intitulat „Săpături arheologice în Dobrogea” aflat la Biblioteca Academiei Române, un număr de 150 de file (deci mai mult de jumătate) reprezintă textul manuscris semnate de P. Polonic, cum ar fi cetăţile din Dobrogea, săpăturile de la Mangalia, săpăturile de la Axiopolis (Hinog), valul cel mare de pământ.

[5] Corneliu N. Mateescu, op. cit., în Studii şi cercetări..., p. 340-343.

[6] V. Barbu, op. cit, p. 240. Colegul nostru are meritul de a fi primul, de altfel şi singurul care a publicat integral titlurile tuturor caietelor şi manuscriselor indicând totodată şi filele respective precum şi hărţile care alcătuiau întregul fond P. Polonic de la Academie.

[7] Dintre cele trei caiete cu note originale, cel din urmă (nr. 3) se referă la note de locuri istorice din Oltenia (jud. Dolj, Romanaţi, Olt) cuprinzând, ca şi celelalte două, atât localităţile cât şi toponimele punctelor de descoperiri care constau din diverse obiecte precum ceramică, cărămizi, resturi de faună fosilă, schelete umane, valuri, cetăţi, movile etc. Toate localităţile sunt grupate pe judeţele existente la data redactării lucrării (1927) din Oltenia, Muntenia, Moldova şi Dobrogea. De asemenea sunt menţionate şi localităţi din fostele judeţe dobrogene Durostorum şi Caliacra (vezi Arh. MNA – Manuscris – IX - Plic IX, Caietele nr. 1,2,3).

[8] Cât priveşte informaţiile pe care ni le oferă Polonic referitor la Transilvania menţionăm localităţile mai importante: Petroşani, Haţeg, Râu Mori (Maloviz, Zlatna, Roşia de Munte, Râşnov, Breţcu, Micăsasa etc., precum şi traseele unor drumuri vechi cum ar fi cel prin pasul Vâlcan, de la Bumbeşti la Petroşani, continuarea drumului lui Traian de pe malul drept al Oltului, de la Boiţa spre Porolissum, valurile de la Cribed şi Parajd (jud. Harghita), de la frontiera de est a Daciei, valul roman de la Dealul Mezeş şi alte valuri din Transilvania. După estimările lui Polonic lungimea totală a valului de la Dunăre, dintre localităţile Flămânda şi Râşnov, este de cca. 235 km.

[9] Referitor la informaţiile oferite de Polonic la Banat demne de menţionat sunt ruinele din satul Coronini, ruinele unei cetăţi mari de piatră din vestul insulei Banului (Golu), cele de la Herculesbad, unde se găseau după opinia sa urmele cetăţii Ad Mediam (Mehadia), Lederata, cetăţile de pământ şi piatră de la Voislava, cetăţile de la Rueni, Zăvoi, traseul drumului roman de la Lederata la Sarmizegetusa etc.

[10] Sunt menţionate pe baza hărţilor Statului Major Român (la scările 1:50 000, 1: 200 000) precum şi a datelor din marele Dicţionar Geografic al României (vol. I, Bucureşti, 1898-1902), din Dicţionarul geografic al judeţului Dorohoi al lui Nicu Filipescu - Dubău (întocmit şi prelucrat sub formă lexicon de C. Chiriţă), Iaşi, 1891 şi din Dicţionarul geografic al judeţului Botoşani, Bucureşti, 1895 al lui V. C. Nădejde şi I. Tiţu - o serie de localităţi din nordul Moldovei şi Bucovinei, unele aflate în prezent în regiunea Cernăuţi – Ucraina şi foarte multe în judeţul Dorohoi (actualmente judeţul Botoşani) cu toponimele ce indică cetăţi, întărituri (redute), aşezări preistorice sau medievale, şanţuri vechi, valuri de pământ (Troian), valurile de lângă Rădăuţi sau de la vest de Suceava. Dintre acestea, demne de amintit sunt: valul şi palisada Bereza de la Dersca, cetatea pătrată La Beciuri de la Fundu Herţii, cetatea cu val de la Ibăneşti, Mormântul Crăiesii de la Conceşti, reduta Zamca de la Hudeştii Mici, valul lui Traian (Troianul) de la Manoleasa şi Măneşti, şanţurile de la Ringhileşti şi altele.

[11] Cât priveşte sudul Moldovei, P. Polonic menţionează: cetatea mare de la Poiana pe Siret, valul lui Traian care trece pe la Nicoreşti venind, după opinia lui, de la Vadu lui Isac din sudul Basarabiei, valul lui Traian care vine din Basarabia şi trece pe lângă satul Ţigăneşti (la nord de Tecuci), valul cuprins între Siret şi Prut, mai exact între Şerbeşti şi Tuluceşti, pe malul Brateşului, care are o lăţime de 20 m, o înălţime uneori de până la 4 m, cu un şanţ spre vest până la 3 m adâncime, cu o lăţime de 10-15 m, pe creasta valului existând un gard din lemne groase şi despre care Polonic spune că în preajma lui nu există cetăţi.

[12] Forul academic a înmânat această lucrare lui Vasile Pârvan pentru a o pune la punct pentru tipărire. După moartea acestuia, în 1927, ea a trecut în grija succesorului la direcţie, prof. Ion Andrieşescu, în acelaşi scop, de la care, după zece ani a fost înapoiată autorului fără nici o recomandare de revizuire a textului.